Ce mai spun Predoiu și Macovei despre candidatura la prezidențiale

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri seară la B1 TV, că procesul de selecție a candidatului partidului pentru alegerile prezidențiale este încheiat, Monica Macovei nemaiputând face nimic pentru a fi inclusă.

Predoiu a susținut că a strâns semnăturile pentru înscrierea în cursa pentru Cotroceni încă din luna februarie, cu ajutorul a peste 100 de oameni de afaceri.

„Am deja semnăturile pentru candidatură și sunt mai multe de 200.000. Nu le-a adunat PDL, nici eu, nu le-am cerut. Am un grup de suporteri care le-a strâns încă din luna februarie. Mi-au făcut o surpriză. Ei sunt de fapt peste 100 de oameni de afaceri mici și mijlocii care s-au uitat la discursul meu și au văzut în el soluții pentru ei și astfel s-au pus în mișcare”, a spus Predoiu.

De partea cealaltă, Macovei a spus într-o nouă intervenție la B1 TV că așteaptă în continuare să fie inclusă în procesul de selecție a candidaților dreptei pentru alegerile prezidențiale, „mizând pe inteligența unor oameni din partid”.

„Voi fi calmă până se va termina procesul de selecție pentru prezidențiale, până pe 5 august. Vrem să câștigăm alegerile, scopul meu este schimbarea României, nu un post. Nemulțumirea mea este că acești candidați pentru prezidențiale nu trebuie deciși în birourile unor partide, ci trebuie întrebați oamenii, electoratul. Este normal să supui cât mai mulți candidați testului oamenilor. Dacă poți analiza doi oameni, de ce să nu poți și 3-4?”, a declarat spus europarlamentarul PDL.

„Eu nu vreau să atac ceilalți candidați de dreapta, dar spun doar că fibra de campanie a acestora este moale. Scopul este să nu se mai accepte candidați aleși în birourile liderilor de partid. Dacă eu am fost un câștig pentru partid, de ce nu pot fi luată acum în calcul? Am avut o discuție cu domnul Blaga și nu a fost de acord cu candidatura mea. Dar mai sper în inteligența unor oameni din partid”, a completat Monica Macovei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.