Ce nu poate controla Putin

Violenţa care a însoţit referendumurile separatiste conduce criza ucraineană într-o direcţie pe care, pentru mult timp de acum încolo, nimeni – nici preşedintele Vladimir Putin, nici autorităţile de la Kiev şi nici Vestul – nu va fi capabil să o controleze, se arată într-un editorial publicat de New York Times.

Dacă există nişte întrebări legate de legitimitatea referendumurilor separatiste din estul Ucrainei, denumirile ridicole ale entităţilor pentru care oamenilor li s-a cerut să voteze – autodeclaratele Republici Populare Doneţk şi Lugansk – au răspuns cu siguranţă la ele. Dar violenţa care a însoţit votul este gravă şi conduce criza ucraineană într-o direcţie pe care, pentru mult timp de acum încolo, nimeni – nici preşedintele Vladimir Putin, nici autorităţile de la Kiev şi nici Vestul – nu va fi capabil să o controleze.

Miercuri este programată o masă rotundă cu participarea politicienilor ucraineni, a grupurilor civice şi a OSCE, iar OSCE pregăteşte o “foaie de drum” pentru o reglementare paşnică a crizei. Dar dacă domnul Putin nu poate să stăpânească secesioniştii din sud-estul Ucrainei şi dacă nu vor avea loc alegerile prezidenţiale în intreaga Ucraina, pe 25 mai, discuţiile nu vor avea sens.

Faptul că referendumurile au avut loc în ciuda apelului domnului Putin din urmă cu o săptămână ca acestea să fie amânate sugerează că evenimentele încep să se dezvolte într-un ritm propriu. Se vorbeşte printre secesioniştii pro-ruşi despre un alt referendum, de data aceasta unul pentru anexarea la Rusia. Reacţia Kremlinului la aceste referendumuri a fost ambiguă, spunând că Moscova “respectă voinţa populaţiei din Doneţk si Lugansk”, în timp ce a cerut ca ceea ce va urma să fie stabilit prin dialog între guvernul de la Kiev şi separatişti.

Putin a oferit toate indiciile ca adevăratul sau scop nu este anexarea a încă unor teritorii ucrainene, ci transformarea Ucrainei într-o federaţie condusă de un guvern de la Kiev slab şi permanent dependent de Rusia.

Asta înseamnă că, în cazul in care începe dialogul, Kievul şi sustinătorii occidentali vor fi puşi în faţa unor revendicări inacceptabile. Domnul Putin va căuta, cel mai probabil, recunoaşterea anexării Crimeii un nivel de autoguvernare echivalent cu partiţia ţării; garanţii împotriva unor legături economice şi politice cu Europa.

Deşi un anumit transfer al puterii de la centru către regiuni este inevitabil, Kievul trebuie să iasă din negocieri cu un anumit grad de control şi de libertate, cât să stabilească relaţii normale cu Vestul.

Asta nu va fi uşor. Ucraina este falită şi Rusia cere plăţi nerealiste pentru a continua furnizarea gazelor. Autorităţile ucrainene au foarte puţine opţiuni acum – orice acţiune militară împotriva secesioniştilor va duce cu siguranţă la victime civile, care vor putea fi pretextul unei intervenţii militare ruse, dar a nu avea o reacţie faţă de separatişti îi va încuraja să-şi extindă controlul.

Şi totuşi domnul Putin nu are toţi aşii. El trebuie să fie conştient că orice acţiune militară rusă în sud-estul Ucrainei va presupune întâmpinarea unei rezistenţe, sancţiuni comerciale grave, costuri enorme şi, daca se va ajunge la anexare, se va ajunge la apariţia unei Ucraine de Vest, mai mici, dar în nod virulent anti-rusă şi pro-occidentală.

În timp ce criza ucraineană a dus la creşterea puternică a popularităţii lui Putin acasă, acest trend s-ar putea modifica repede, dacă va începe un conflict. Chiar şi sancţiunile modeste deja în vigoare duc la fuga capitalului din Rusia, la reducerea investiţiilor străine şi la încetinirea unei economii ruse care deja scârţie. Şi oricât de mult ar încerca Putin să uite de oprobiul Vestului, el nu este imun la daunele pe care le-ar suferi imaginea sa, în special în Germania, ţara europeană de care se pare că îi pasă cel mai mult.

În cele din urmă, nu există nicio alternativă la negocieri pentru niciuna dintre părţi. În acest moment, negocierile nu mai pot fi exerciţiul de futilitate care a fost ultima întâlnire de la Geneva.

OSCE trebuie să vină cât mai repede cu foaia sa de drum, iar germanii, înainte de oricine, trebuie să-i arate clar domnului Putin că eu nu vor mai fi păcăliţi de alte false promisiuni; că dacă el nu va deschide calea către alegerile prezidenţiale din 25 mai, dacă nu îşi va retrage marionetele din sud-estul Ucrainei şi armata de la frontiere, atunci UE şi SUA vor impune sancţiuni care vor izola Rusia pentru o lungă perioadă de timp faţă de tehnologia, armamentul şi finantele occidentale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.