Ce oficial român a mers la Chișinău de Ziua Independenței

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a participat, sâmbătă, la Chișinău, la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței Republicii Moldova.

MApN precizează într-un comunicat că ministrul Motoc a depus în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău o jerbă de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și a asistat la parada militară, în cadrul căreia au defilat și un pluton de militari ai Brigăzii 30 Gardă din București, precum și un detașament format din membri ai asociației de reconstituire istorică „Tradiția Militară”, echipați în uniforme ale Armatei Române din timpul Primului Război Mondial.

Motoc a avut convorbiri cu omologul său moldovean, Anatol Șalaru, context în care au fost abordate subiecte privind situația de securitate din regiune și perspectivele relațiilor de cooperare, potrivit sursei citate.

„Ambele părți au exprimat angajamentul pentru consolidarea relațiilor de colaborare în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și pe dimensiunile raporturilor Republicii Moldova cu NATO și UE, cei doi oficiali fiind în acord în ceea ce privește obiectivele și viziunea asupra dezvoltării acestor relații”, mai menționează MApN.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.