CE Oltenia își vinde bisericile neprofitabile

Conducerea gigantului energetic Complexului Energetic Oltenia a anunţat că va face o mie de disponibilizări în luna mai, față de două mii câte a cerut acționarul minoritar Fondul Proprietatea. În schimb, cele patru federații din companie și administrația companiei au căzut de acord și au semnat un act adițional la actualul Contract Colectiv de Muncă, în care sunt prevăzute facilitățile obținute la negocierile din ultima lună. Astfel, de la 1 aprilie 2017, minerii și energeticienii vor primi tichete de masă de 15 lei, cotă de cărbune de 500 de lei, două prime de 1.000 de lei și una de 950 de lei, sâmbete și duminici plătite 87% și ziua de naștere – zi liberă plătită. Aceste disponibilizări vin pe fondul unui rezultat dezastruos al companiei, cu pierderi de aproape de 140 de milioane de lei în primul semestru din 2016 și de aproape 900 de milioane de lei în 2015. În paralel, CEO trebuie să vând activele neperformante, precum bisericile și terenurile pentru care plătește taxe imense. „O altă restructurare pe care i-am cerut-o directorului general, și care nu a fost prevăzută în planurile anterioare, este cea a activelor care nu produc nimic, activelor neperformante, și mă refer în primul rând la acele vetre de sat pe care le are în posesie CE Oltenia: biserici, terenuri de sport, de fotbal, islazuri. Am cerut ca toate aceste active care generează cheltuieli mari să demareze discuții cu autoritățile locale, ca să le cedeze”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, pentru News.ro.

Recent, secretarul de stat din minister, Corina Popescu, a declarat că CEO are o grămadă de active care nu țin de afacerea de bază. ”Au cimitire, biserici, şcoli, clădiri, drumuri naţionale. Le păstrează în patrimoniu, plătesc taxe, au obligaţia de a le întreţine. Sunt nişte bani care nu au legătură cu domeniul lor de activitate, dar care pun presiune pe ceea ce produc ei, în costul megawatt-ului aceste costuri se reflectă. Au multe alte costuri care nu ar trebui să fie acolo”, a spus Popescu. Producătorul de energie nu încasează niciun ban din aceste activităţi, care au fost generate de exproprierile pentru diverse perimetre. „În momentul în care un sat se strămută dintr-o parte în alta, complexul energetic îşi asumă toate costurile legate de aceste strămutări”, a mai declarat Popescu. În extracţia de cărbune, la CEO costul cu resursa umană este de 55%. ”Cu astfel de costuri nu vor supravieţui niciodată. Sigur, fiecare companie se bazează doar pe o singură sursă de producţie, model unic în Europa. Sigur, asta se întâmpla în anul 2000, dar acum este 2016, companiile au avut bani de investiţii, nu le-a oprit nimeni să facă investiţii”, a precizat secretarul de stat. Complexul Energetic Oltenia deţine şi ”trei centrale pe firul apei şi plăteşte de trei ori aceeaşi apă, acest lucru se vede în preţul MWh produs”, a mai spus Popescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.