CE Oltenia numeşte un nou preşedinte

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a numit vineri un nou membru în directoratul companiei, Bogdan Popescu, începând de la 21 decembrie, data până la care actualul preşedinte al directoratului, Ionel Ilie, îşi va exercita funcţia, urmând să-şi încheie mandatul, iar postul său va fi preluat de unul dintre actualii membri, Gheorghe Boza, conform news.ro.

Bogdan Popescu, cu experienţă extinsă de management în companii internaţionale de renume, a fost numit ca urmare a finalizării procedurii de selecţie pentru una dintre poziţiile de membru al directoratului CE Oltenia, în concordanţă cu ordonanţa privind guvernanţa corporativă în companiile de stat.

Totodată, la 21 decembrie îşi va înceta contractul de mandat actualul preşedinte al directoratului complexului, Ionel Ilie, însă acesta îşi va exercita atribuţiile până la acea data, a anunţat vineri CE Oltenia.

El va fi înlocuit cu unul dintre membrii actuali ai directoratului, Gheorghe Sorinel Boza, pe poziţia căruia a fost numit Popescu.

Din directoratul CE Oltenia mai fac parte Ion Laurenţiu Ciobotărică, Daniel Antonie şi Ovidiu Bălăcescu.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Compania se află într-o situaţie financiară dificilă şi estimează un profit net de 600.000 lei (133.000 euro), după pierderi de 961 milioane lei (213,5 milioane euro) anul trecut, potrivit proiectului de venituri şi cheltuieli.

În prima jumătate a acestui an, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), comparativ cu un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Cota de piaţă a companiei a scăzut la 17,9%, de la 18,4% în primul semestru din 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.