Ce pedeapsă cer procurorii pentru Sebastian Ghiță

Update Procurorii au cerut marţi, la ultimul termen al procesului de la instanţa supremă în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului, pedepse orientate către maximum pentru ambii inculpaţi, pronunţarea fiind stabilită pentru 25 septembrie, transmite Mediafax.

„Solicităm să dispuneți condamnarea fiecăruia din cei doi inculpați, Ghiță Sebastian și Bădescu Iulian, la pedeapsa închisorii, orinetarea către maximum a pedepselor impuse de lege”, a solicitat procurorul la procesul de marți de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Ghiță este judecat în acest dosar pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. Potrivit Codului Penal, infracțiunea de spălare de bani se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Astfel, procurorii au solicitat magistraților de la Curtea Supremă să dispună, pentru Sebastian Ghiță, pedeapsa de 10 ani de închisoare. Totodată, acuzarea a mai cerut să fie confiscată de la Ghiță suma de 1.116.000 lei și ca cei doi să plătească prejudiciul de 1.500.000 lei. Procurorul a mai cerut ca lui Iulian Bădescu să îi fie confiscată suma de 900.000 lei.

Fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

„Nu am discutat niciodată cu Ghiţă de vânzarea/cumpărarea casei din Ploieşti. Ca om, şi eu şi familia mea am pierdut foarte mulţi bani. De ceva vreme sunt angajat al societăţii Bitpress. Am calitatea de asociat unic. Această casă nu a fost niciodată în proprietatea societăţii. Nu sunt vinovat cu absolut nimic. În ceea ce priveşte acuzaţiile DNA, nu am făcut ceva să prejudicieze Consiliul Prahova şi nici să îmi pericliteze cariera. Nu ştiu ce va face domnul Ghiţă. Este problema domniei sale. Sper să fie sănătos. E cel mai important. În ceea ce mă priveşte, aceste denunţuri au fost făcute la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, au fost înregistrate de către domnul Negulescu. Domnul Negulescu, după ce a întocmit aceste declaraţii şi le-a realizat, a declinat competenţa către DNA, dar cu acest material probatoriu existent”, a declarat fostul primar al Ploieştiului.

Avocatul lui Sebastian Ghiţă a cerut achitarea clientului său.

„Toate declaraţiile martorilor, în afară de cei cu identitate protejată, arată că nu a existat nicio presiune sau intervenţie din partea lui Sebastian Ghiţă. Cer achitarea şi cu privire la infracţiunea de spălare de bani”, a spus apărătorul lui Ghiţă, în faţa judecătorilor.

Procurorii susțin că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.