Ce poate aduce lumii și Europei de Est noul președinte al SUA

Ce ar putea aduce alegerile prezidențiale americane pentru lume, pentru Estul Europei? O Hillary Clinton care stăpânește bine mecanismele birocratice, dar care a dovedit deja cât de ușor poate fi luată prin surprindere de Rusia? Un Donald Trump care ar deveni un amic cel puțin la fel de bun al lui Vladimir Putin ca și Silvio Berlusconi? Un Ted Cruz pentru al cărui consilier pe politică externă specialist în istoria artei totul se rezolvă prin politica de mână forte? Un Bernie Sanders care pare hotărât să uite de orice problemă majoră în Europa dacă are de-a face cu o mică grevă în SUA? Sau un Marco Rubio care ar apăra aliații la fel de bine și cu aceleași consecințe ca și George W. Bush?

Aceștia sunt candidații cu șanse la alegerile prezidentiale din noiembrie în viziunea, evident anti-neoconservatoare, lui Stephen M. Walt, expusă în Foreign Policy. Viziunea asupra politicii externe a candidaților este dezamăgitoare, scrie Walt, care adaugă însa că, din fericire, practica de la Casa Alba are puțin de-a face cu textele recitate în campanie. Acesta a fost cazul lui George W. Bush care promitea în 2000 o politica externa ”modestă”, pentru ca în cele două mandate să demonstreze contrariul. La fel au crezut mulți despre politica lui Barack Obama, care a ajuns să mențină centrul de la Guantanamo, să încetățenească folosirea dronelor, sa se bazeze pe operațiuni ale fortelor speciale, pe menținerea trupelor în Afganistan și a făcut imposibil atacul de la dreapta la alegerile din 2012.

Mai mult, indiferent de ce ar spune în campanie un prezidențiabil american, odată ales va trebui să asculte sfaturile unor echipe experimentate. Obama a fost școlit pentru asta înainte de a prelua funcția, iar un Donald Trump va asculta și el de oficialii hârșiți de la Washington. Chiar dacă Trump sau Cruz vor rămâne pe pozitii, birocrația are suficiente pârghii pentru a dilua ideile ridicole ale președintelui, scrie Walt.

Iată schița făcută de Walt politicii externe promovate de fiecare candidat cu șanse de a câștiga cursa pentru Casa Albă.

Hillary Clinton

Hillary Clinton este cazul cel mai simplu. Viziunea sa asupra politicii externe poate să varieze uneori (ca în cazul Parteneriatului Transpacific pe care acum îl privește, în chip oportunist, cu scepticism, dar pe care l-a susținut anterior), însă Clinton este o cunoscuta în această ecuație. Nu doar pentru că a fost prima doamnă și a câștigat două mandate de senator, ci în primul rând pentru că a fost Secretar de Stat. Echipa sa pentru politica externă este plină de profesioniști experimentați pe care te poți baza. Atât ea, cât și echipa ei sunt ultimii oameni la care te-ai putea aștepta să facă mișcări neortodoxe în plan diplomatic și acest lucru e foarte posibil să fie o asigurare pentru guvernele străine.

Politica externă a lui Clinton ar semăna mult cu cea a lui Barack Obama, însă ceva mai tăioasă. Ca senator, ea a sprijinit folosirea forței (inclusiv războiul din Irak), iar ca secretar de Stat a sprijinit suplimentarea trupelor în Afganistan, precum și strategia prost concepută de a-l da jos pe Muammar Gaddafi. Echipa sa de la Departamentul de Stat a fost luată prin surprindere de răspunsul în forță al Rusiei în Ucraina, iar SUA ar fi acum împotmolite în Siria dacă ar fi fost luate în seamă sfaturile lui Hillary Clinton. Așadar, presedinția lui Clinton ar avea și părți rele. Însă dacă nu doriți o schimbare radicală și vreți o echipă care știe cum funcționează mașinăria guvernamentală, Hillary este cel mai bun candidat.

Marea îngrijorare este următoarea: Clinton și consilierii ei cred în strategia hegemoniei liberale a Statelor Unite, o strategie promovată de la finalul Războiului Rece și până acum. Aceasta presupune o viziune în care dominația americană în lume este ”indispensabilă”, în care nu există vreo problemă pe care SUA să nu o poată rezolva oriunde în lume, care uită deseori că statele au propriile lor interese și ca nu se bucură de fiecare dată când SUA își proiectează puterea. Americanilor le place să creadă că ”leadership-ul global” este dreptul lor din naștere, însă ceea ce s-a întâmplat din 1993 și până acum este destul de amestecat. Acum lumea este diferită de cea din anii 1990 – când democrația liberală era la apogeu – și multe elemente din vechea strategie americană nu mai funcționează atât de bine. Dacă vă gândiți că evenimentele din Orientul Mijlociu, Europa, Asia și Africa trebuie tratate intr-un mod inovator și nu cu concepte obosite, atunci echipa Clinton s-ar putea să nu fie alegerea cea bună.

Poziția față de Rusia. Clinton a spus în campania de până acum că va coopera cu aliații europeni pentru a impune sancțiuni mai dure Rusiei și pentru a reduce dependența UE de hidrocarburile rusești. Consideră că în lipsa unor acțiuni ferme, Rusia se va extinde și dincolo de Crimeea. Câtă vreme a fost secretar de Stat, Clinton a susținut ”resetarea” relațiilor cu Rusia și consideră că a fost o decizie bună, atât timp cât s-a ajuns la semnarea unui nou tratat bilateral pentru reducerea armelor nucleare, la permisiunea Moscovei pentru tranzitarea Rusiei în scopul aprovizionării trupelor din Afganistan și la acordul Rusiei pentru sancționarea Iranului.

Donald Trump

Surprizător, Donald Trump nu este preferatul adepților realismului politic. Trump este un xenofob, nu un realist, iar retorica bombastică care l-a adus în fruntea sondajelor nu poate fi susținută de un realist. Realismul subliniază necesitatea unei strategii clare, respinge crearea unor adversari inutili și recunoaște că până și țările puternice trebuie să conlucreze cu alte state și că probeleme dificile au rareori soluții simple. Realiștii se tem de redistribuirea câștigurilor, însă niciun realist nu se opune liberului schimb, nu dorește să impună taxe vamale mai mari Chinei și nici nu dorește să construiască ziduri pentru a nu le permite imigranților să intre în SUA. Realiștii mai știu că denigrarea musulmanilor așa cum o face Trump nu aduce niciun serviciu Statelor Unite, ci mai degrabă grupării Statul Islamic.

Realismul mai apreciază competența într-o lume competitivă, iar a aduce în fruntea unei mari națiuni un om de afaceri care a suferit falimente repetate și ale cărui investiții nu au fost performante nu este o idee tocmai bună din perspectiva realismului politic.

Marea problemă este că nu avem nici cea mai vagă idee despre cum ar arăta politica externă a președintelui Donald Trump. Nu știm cu cine se sfătuiește în acest domeniu (probabil cu nimeni), ce cărți a citit sau dacă înțelege cum se conduce diplomatia modernă și cum se duce un război. Cu siguranță că o mulțime de carieriști în ale politicii externe se vor înghesui să-l ajute, sperând să primească o slujbă la Washington dacă va câștiga, dar nu avem niciun indiciu despre cine anume ar putea fi numit. Trump a spus că va alege ”oameni cu adevărat extraordinari”, însă pe ce criterii îi va alege? Contrar retoricii lui Trump, președintele nu va negocia niciodată de unul singur un acord internațional. O președinție Trunp ar fi ca un salt în întuneric și nu vreau să particip la un experiment social de o asemenea amploare. Italia a încercat ceva asemănător – prima dată cu Mussolini și mai târziu cu Berlusconi – iar rezultatele nu sunt de invidiat, scrie Stephen M. Walt.

Poziția față de Rusia. Trump face nota discordantă în ce privește poziția față de Rusia. L-a apreciat constant pe Putin, despre care a spus că este un lider cu care se poate discuta. Recent l-a apărat pe Putin în fața acuzațiilor venite din Marea Britanie cum că președintele rus s-ar afla în spatele otrăvirii fostului agent KGB Alexander Litvinenko. Trump obișnuiește să întrebe publicul american de ce SUA cheltuiesc sume uriașe pentru a apăra state care ar putea să facă acest lucru și singure sau care ar putea fi apărate de alte puteri. ”Unde este Germania?”, se întreabă Trump. Cu mult înainte de a candida, în 2000, Trump a scris că sumele cheltuite pentru a menține trupele americane în Europa ar putea fi folosite mult mai eficient în alte zone ale lumii.

Ted Cruz

Ce se poate spune despre un candidat de care până și propriul partid este dezgustat, pentru a nu mai vorbi de rivalii din Senat? Doar că o președinție Ted Cruz ar face ca ”unilateralismul” lui George W. Bush să pară o joacă de copii. Dupa cum spunea cândva Winston Churchill despre John Foster Dulles, Cruz ar putea fi descris ca un ”taur care cară cu el propriul magazin de porțelanuri”. Dacă vă deranjează că actualul președinte al SUA este cel mai popular lider din lume, nu va speriați: Cruz va rezolva repede problema asta.

Ceea ce mă întristează cel mai mult când mă uit la aceste alegeri: în loc să fiu impresionat de un lider nou și inteligent, cu o viziune promițătoare, am ajuns să sper că birocrații din diplomație vor limita cât de mult cele mai rele insticte ale candidaților de azi” – Stephen ,M. Walt

Temele de politică externă nu sunt unele prioritare în materialele de campanie ale lui Cruz, cu excepția sublinierii necesității unei apărări mai puternice, a opoziției contra imigrației și altele. Cruz a promis să rupă acordul cu Iranul imediat ce devine președinte, ceea ce înseamnă că nu-l interesează ca programul nuclear iranian să fie supus unor constrângeri și că nu-l intereseaza nici că va irita celelalte state care au susținut acordul. Cine știe, poate că se gândește să bombardeze Iranul și că asta va rezolva problema o dată pentru totdeauna. (Nu o va rezolva.) Dacă Trump mă îngrijorează pentru că nimeni nu știe ce va face, Cruz mă îngrijorează pentru că știm ce va face.

Cea mai interesantă nuanță din progranmul lui Cruz este că are o aversiune față de conceptul de ”nation building” și că se opune înarmării rebelilor sirieni. Dar, ca și în cazul lui Trump, nu știm la cine va apela Cruz pentru a conduce uriașa birocrație din sfera securității naționale și a diplomației. Principalul consilier pe probleme de politică externă a studiat istoria artei, așa că vom avea cel puțin o politică externă destul de colorată în cazul victoriei lui Cruz, scrie Stephen M. Walt.

Poziția față de Rusia. Ted Cruz este unul dintre cei care a susținut înarmarea Ucrainei cu arme letale, pentru a face față agresiunii Rusiei. A susținut sancțiunile economice împotriva regimului Putin. Crede că SUA trebuie să exporte gaze naturale lichefiate în Europa, în special în țările baltice, pentru a reduce dependența energetică de Rusia. A făcut apel pentru instalarea unor sisteme de rachete balistice în Europa de Est.

Bernie Sanders

Campania lui Sanders este despre orice, numai despre politica externă nu. Sanders s-a opus războiului din Irak, în 2003. Însă nu este un ”porumbel” timid printre ”ulii” de la Washigton, pentru că a votat pentru arme precum avioanele F-35 și pentru autorizarea folosirii forței militare în mai multe ocazii. Însă rămâne un mister ce ar face în chestiuni de politică externă – în Asia, în Africa, în criza refugiaților, cu Rusia, etc.

Într-un fel, campania lui Sanders seamănă cu cea a lui Bill Clinton din 1991. George H. W. Bush a câștigat războiul din Golf și a gestionat căderea comunismului, demonstrând că se pricepe la politică externă. Însă atunci Clinton a venit și le-a spus americanilor: ”It’s the economy, stupid”, sugerând că Bush a scăpat din vedere tocmai ce contează mai mult. Diferența este însă că, dacă Clinton s-a apropiat de Wall Street și a acceptat globalizarea, Sanders consideră că corporatiștii cei grasi au spoliat sistemul în folosul lor și nu le-au dat americanilor simpli decât firimituri. Putem înțelege de ce este neliniștită structura de bază a Partidului Democrat și de ce tinerii americani care nu doresc o carieră în sistemul bancar și financiar sunt de partea lui Sanders.

Pentru Sanders, politica externă este mai degraba o idee care îl lovește prea târziu. Nu va mobiliza mulți bani în cruciade idealiste de politică externă și nu se va înfrunta cu țările care nu amenință direct Statele Unite. Este o chestiune delicată. Dar dincolo de asta, nu se știe cum va reacționa în cazul unor evenimente majore și cu ce soluții va veni. În ciuda charismei lui și al neașteptatului succes de până acum, este puțin probabil să aibă vreo șansă să arate ce poate, scrie Stephen M. Walt.

Poziția față de Rusia. Sanders a adoptat o poziție asemenatoare cu cea a lui Hillary Clinton în ce priveste Rusia, spunând că va impune, împreună cu aliații din Europa, sancțiuni și mai dure, pentru a-l izola politic și economic pe Vladimir Putin. Sanders merge pe ideea că este necesara cooperarea cu Moscova pentru înfrângerea grupării Statul Islamic.

Marco Rubio

Pentru cei care cred că invadarea Irakului a fost o idee proastă și că tot ce-ți trebuie pentru a conduce lumea este ceva mai mult curaj și câteva sloganuri, Rubio este candidatul ideal. Cariera politică a lui Rouio a fost susținută financiar de neoconservatori convinși (Paul Siner, Norman Braman și Sheldon Adelson) și se spune că ar primi consiliere din partea unor organizații de tipul Project for the New American Century care a dus SUA la dezastru sub George W. Bush. Este într-adevăr remarcabil în aceste condiții că site-ul de campanie al lui Rubio se deschide cu un ” Are You Ready for a New American Century?”. Nu este de mirare că declarațiile de politică externă ale lui Rubio sună identic cu cele de până acum ale neoconservatorilor.

Cred că neoconservatorii îl plac pentru aceleași motive ca și pe George W. Bush și Sarah Palin: este un naiv neinformat pe care cred că-l pot manipula și-l pot converti la viziunea lor extremă asupra lumii. Jeb Bush are de partea sa câțiva dintre foștii consilieri neoconservatori ai fratelui său, însă campania sa merge prost. Rubio este singurul candidat care pare să fi îmbrățișat total viziunea deja discreditatului PNAC. Crede că America devine îngrozitor, îngrozitor de slabă (chiar dacă are încă cea mai mare economie și cheltuiește pentru apărare mai mult decât următoarele 10 puteri luate împreună) și promite să reconstruiască ”puterea americana”. Dar vrea de asemenea să reducă și taxele și să reduca cheltuielile bugetare ale Washingtonului. Cu alte cuvinte, vine cu același voodoo contradictoriu care a fost o marcă pentru toate campaniile republicane începând cu Ronald Reagan.

Rubio spune că va promova libertatea, dar lui îi place mult și sectiunea 215 a Patriot Act și vrea să permită pe mai departe NSA să-și bage nasul în telefoanele mobile ale americanilor. Mai crede că Iranul este cea mai mare amenințare pentru America (chiar dacă economia Iranului este a 20-a parte din cea a SUA și bugetul apărării este și mai mic de atât) și că soluția pentru extremismul dinOrientul Mijlociu este să-i spunem pe nume, adică ”islam radical”. Rubio mai promite să întrețină relații economice puternice cu China, atrăgând atenția asupra respectării drepturilor omului, implementând Parteneriatul Transpacific (o realizare a președintelui Obama!) și punând capăt atacurilor informatice ale Chinei. Singura informație care lipsește este cum va promova Rubio această combinație de obiective contradictorii.

Pe scurt, o președinție Rubio ar confirma că SUA nu au înțeles nimic din tragicul experiment neoconservator. Dacă cu asta ne alegem în noiembrie, atunci ne merităm pedeapsa pe care ne-o va da istoria, scrie Stephen M. Walt.

Poziția față de Rusia. Marco Rubio susține și el impunerea unor sancțiuni si mai severe pentru Rusia și crede că anexarea Crimeii este un act reversibil. Dorește să meargă până la suspendarea legăturilor cu Moscova în aproape toate dosarele, până la rezolvarea crizei din Ucraina. Marco Rubio este cel mai aproape de viziunea Poloniei din acest moment, dorind să trimită în Europa Centrală și de Est armament greu și trupe a căror prezență să fie permanentă, nu rotațională. Și Rubio susține ridicarea restricțiilor din SUA pentru exportul de petrol și gaze și mai dorește o reactualizare a strategiei NATO.

”Ceea ce mă întristează cel mai mult când mă uit la aceste alegeri: în loc să fiu impresionat de un lider nou și inteligent, cu o viziune promițătoare, am ajuns să sper că birocrații din diplomație vor limita cât de mult cele mai rele insticte ale candidaților de azi”, încheie Stephen M. Walt

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.