Ce reprezintă de fapt sporul de 230.000 de salariaţi în guvernarea social-democrată

Premierul Victor Ponta a scris azi pe contul său de Facebook că în cei trei ani de guvernare social-democrată în România au fost create 231.000 de locuri de muncă stabile şi că în prezent există în ţară 4,5 milioane de salariaţi, adică acelaşi nivel atins în perioada „pre-austeritate”, august 2009. La prima vedere, aceste cifre aranjează actualul Executiv într-o lumină pozitivă, însă datele statistice demască populismul. Mai întâi, prim-ministrul se raportează la luna august 2009, nicidecum la cea similară din 2010, atunci când s-au simţit cu adevărat măsurile de austeritate (creşterea TVA, scăderea salariilor cu 25% în mediul bugetar etc.). August 2009 nu are nicio relevanţă pentru că scăderea numărului de salariaţi era deja în trend, de aproape un an de zile. În octombrie 2008, de exemplu, s-au înregistrat 4,82 milioane de salariaţi iar scăderea a fost continuă până s-a ajuns la un minim de 4,09 milioane de angajaţi în ianuarie 2011.

Din ianuarie 2011 şi până în aprilie 2012, în perioada guvernării Emil Boc, economia a reuşit să pună în loc 200.000 de angajaţi. Din aprilie 2012 şi până azi a spus premierul – 231.000 de salariaţi, adică un nivel cât de cât apropiat de cel de dinainte. Practic nu este o performanţă superioară, ci una aproape similară. „Cu peste 4,5 milioane de salariaţi am atins din nou nivelul pre-austeritate (2009), iar rata şomajului a scăzut la un minim de 6,5%. Direcţia este bună, dar nu trebuie să ne oprim aici! Reducerea CAS cu 5 p.p, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, reducerea TVA la alimente la 9%, dar și schemele de ajutor de stat și din fonduri europene pentru subvenționarea creării de noi locuri de munca vor dinamiza piața muncii în continuare!”, susţine Victor Ponta în postarea sa de pe Facebook.

Utilizarea de cifre foarte multe în diveresele discursuri este un bine cunoscut procedeu de manipulare a audienţei pentru că astfel se creează impresia de profesionalism. Premierul Victor Ponta a excelat cu asemenea procedee mai ales în campania electorală, în special la cele două dezbateri televizate pe care le-a avut alături de Klaus Iohannis. Atunci a menţionat foarte multe cifre care arătau performanţa economică a guvernării social-democrate, însă a făcut abstracţie de cifrele incomode.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.