Ce s-ar întâmpla dacă animalele ar fi mai inteligente decât oamenii?

gradina zoologica

Dacă toate speciile de pe Pământ ar deveni peste noapte inteligente, ele ar coopera sau ar purta un război? Rachel Nuwer şi-a închipuit acest scenariu ipotetic în cel mai mic amănunt, pentru BBC.com.

În filmul „Planeta maimuţelor”, un om se trezeşte într-o lume guvernată de primate super-inteligente care îi au ca sclavi pe oameni. Pierre Boulle, autorul cărţii din 1963 pe care filmul s-a bazat, spune că genul poveştii sale este „social fantastic”. Dar dacă această fantezie ar fi extinsă şi ne-am referi la toate speciile de animale, nu doar la maimuţe? Dacă fiecare animal de pe planetă s-ar trezi mâine că este raţional şi conştient? Oare una dintre creaturi ar vrea să le domine pe toate, aşa cum face omul acum, sau am avea o coexistenţă liniştită? Poate părea un experiment absurd, cu siguranţă acest lucru nu este posibil, însă acest studiu poate dezvălui multe adevăruri despre natura umană şi locul nostru ca specie dominantă.

Din păcate răspunsul ipotetic nu este prea frumos: „Haos este cuvântul potrivit pentru ce se va întâmpla”, povesteşte Innes Cuthill, ecologistă la Universitatea din Bristol. „Cu siguranţă nu trebuie să ne asumăm că inteligenţa este un lucru bun”.

„Ne-am omorî cu toţii”, continuă Robin Dunbar, un psiholog de la Universitatea din Oxford. „Oamenii nu sunt recunoscuţi pentru curiozitate şi pace în contextul întâlnirii unor oameni noi”. Josep Call, un psiholog comparativ de la Universitatea St. Andrews, este de acord. „Dacă ne uităm la istoria umană, sunt foarte pesimist în privinţa unor prieteni noi”, spune el. „Poate acum sunt un pic mai buni decât eram în trecut”.

Având în vedere că am exterminat alte specii cu uşurinţă, chiar şi pe a noastră, nu este nici un motiv să nu credem că noi sau animalele care ar putea fi raţionale s-ar comporta diferit. „Reacţionăm negativ în faţa străinilor şi a ameninţărilor”, spune Cuthill.

Prădătorii ar fi un real pericol la „scaunul nostru de dominatori”

Astfel, cine ar câştiga? Bineînţeles, multe specii nu ar avea nici o şansă. Erbivorii, de exemplu, trebuie să petreacă mult timp mâncând iarbă pentru a avea energie. Acest lucru limitează timpul pe care l-ar putea investi în comunicare, construire sau cultură. Cei care mănâncă proteine ar avea o muchie. Rechinii, delfinii şi balenele ucigaşe nu ar fi în calcul, deoarece locuiesc în ocean, deşi creaturile din ocean ar putea duce un război propriu. În altă ordine de idei, animalele care nu pot supravieţui în afara mediului lor (mlaştini, păduri, deşert) nu pot fi capabile să cucerească planeta.

Prădători mari precum leul, tigrul, ursul sau lupul sau chiar cei care nu sunt prădători ca elefanţii, rinocerii ar putea avea o şansă, ca în Jurrasic Park.

Pe termen scurt, aceştia ar reprezenta probabil cea mai mare ameninţare pentru dominaţia noastră. Dacă am fi aruncaţi dezbrăcaţi în savană sau pădure, cu siguranţă ne vor sfâşia. Dar având în vedere faptul că suntem în posesia unor arme moderne şi faptul că oamenii sunt mult mai numeroşi decât prădătorii mari, probabil „raţionalii” ar permite doar să ne descopere planurile pentru un timp, înainte să îi exterminăm. „În cele din urmă i-am învinge”, spune Alex Kacelnik, un ecologist de la Universitatea din Oxford. Însă după ce cele mai formidabile carnivore sunt scoase din peisaj, un nou competitor va ieşi în faţă: rudele noastre primate. Aşa cum arată Cuthill, tehnologia ne-a permis să ajungem cât de departe se poate ca specie şi primatele împărtăşesc o mare parte din această fiziologie, care ne permite să folosim tehnologia. Cimpanzeii, urangutanii şi gorilele ne-ar putea accesa cu uşurinţă computerele şi armele în timp ce au beneficiul unui corp mai puternic decât cel al omului.

Aceste abilităţi ale primatelor i-ar putea ajuta să descopere cum să folosească tehnologia, cum să înţeleagă duşmanul şi multe altele. Valorificând aceste cunoştinţe pentru uz propriu ar fi cheia către dominare. „Dacă li s-ar da atâtea cunoştinţe, am avea o legătură între oameni şi primate”, spune Call. „Dacă nu, chiar dacă ar fi un competitor puternic, nu ar deveni specie dominantă”.

Cu destul timp la dispoziţie, abilitatea de a se adapta la diferite medii şi circumstanţe ar fi cea mai puternică armă în războiul pentru dominare. Într-adevăr, aceasta este una dintre abilităţile de bază ale omenirii. Chiar dacă ne-am dezvoltat în păşuni calde, am găsit modalităţi de a locui în medii variate precum munţi sau tundre. Cu alte cuvinte, toate dovezile duc spre bacterii şi microbi care locuiesc pe Pământ. Nici o bacterie nu are sistem nervos, astfel că ideea că acestea ar putea gândi este pur şi simplu ridicolă. Dar imposibilitatea este probabil o binecuvântare, luând în calcul omniprezenţa lor. „Bacteriile există deja peste tot, inclusiv în noi”, spune Call. „Ar fi un competitor extrem de puternic”. „Nu m-ar surprinde ca ceva mic să câştige”, aproba Dunbar. „Bănuiala mea este că am putea deveni uşor pradă pentru ceva mult mai primitiv ca noi ca bacteria sau viruşii”. „Oamenii ar fi în necaz mare dacă ar trebui să se lupte cu bacterii inteligente, mai ales cu cele dificile”, spune Call. „Problema este că nu putem scăpa de ele, pentru ca sunt esenţiale pentru supravieţuirea noastră”.

Animalele ar fi la fel de egoiste ca noi

Chiar dacă oamenii ar fi ucişi, conflictele ar continua. Nu este nici un motiv să credem că orice animal cu inteligenţă de nivel Homo sapiens s-ar comporta în mod diferit decât noi. De asemenea, conflictele intra-specii vor dispărea. „Amintiţi-vă că animalele nu rezolvă problemele pentru binele speciei lor”, spune Kacelnik. „Ele concurează în cadrul speciei pentru avantajul lor, pentru propriul lor grup sau familie”.
Acestea fiind spuse, situaţia s-ar încheia în mod tragic pentru toată lumea. Speciile ar dispărea, ecosistemele s-ar prăbuşi, iar lumea ar rămâne la mila supravieţuitorilor: bacterii, gândaci şi şoareci care ar popula Terra. Chiar şi atunci, lumea nu ar reveni la un fel de stat post-apocaliptic de utopie paşnică. Aşa cum spune Cuthill, oricare dintre specii ar rămâne, probabil ar distruge planeta cum o facem noi acum.

„N-am nici un motiv să cred că animalele ar fi mai altruiste decât suntem noi”, concluzionează Cuthill pentru BBC.com.

Traducere de Alina Chiriţă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.