Ce se discută la ședința extraordinară a CGMB

Ședința extraordinară din 11 septembrie de la Primăria Capitalei este o mostră de orgoliu rănit și de PR al Gabrielei Firea. Puține proiecte s-ar putea înscrie într-o oarecare urgență, cele mai multe fiind atât de banale, încât nici nu ar fi trebuit să ajungă în Consiliul General. Este vorba de hotărâri care țin strict de administrația instituției. Numai că primărița nu suportă să fie acuzată că gestionează prost instituția și trebuie să delege responsabilități altor persoane sau comisii, înființând comisii fără rost. Ea încearcă să intre și pe terenul primăriilor de sector pe care vrea să le țină sub control.

Primarul general nu a reușit să depășească momentul în care i-a picat la vot ediția a doua a proiectului de suflet cu voucherele pentru biciclete, deși cele de la ediția întâi sunt la vânzare pe olx. Drept urmare, a convocat o ședință extraordinară pe 11 septembrie 2017, care nu conține nimic urgent. Unele proiecte propuse pe ordine de zi îi demonstrează neputința de a gestiona activitatea Primăriei Capitalei și nenumăratele reclamații ale bucureștenilor care nu primesc răspunsuri. Un exemplu este înființarea ”Comisiei speciale pentru identificarea barierelor birocratice în relația cetățenilor cu administrația publică locală a Municipiului București”. Rolul acestei comisii este să analizeze și să monoitorizeze accesul cetățenilor la serviciile publice furnizate de instituții ale administrației publice locale. Comisia va fi formată din 5 consilieri generali de la fiecare partid (PSD, ALDE, PNL, PMP și UNPR), care-și va alege un președinte. Comisia va putea fi convocată lunar sau de câte ori este nevoie, la inițiativa președintelui sau a cel puțin 2 membri. Secretariatul comisiei va fi asigurat de Direcția Relații Publice și Informare, adică exact cea care nu și-a făcut treaba. În plus, alte 4 direcții vor fi invitați permanent.

Un alt proiect este cel al Comisiei pentru îndrumarea și supravegherea comisiilor organizate la nivel de sectoare, care vizează vânzarea spațiilor comerciale. Acest domeniu este foarte ”îndrăgit” de consilierii generali și locali, fiind unul dintre cele în care traficul de influență este ”bine cotat”.
Multe alte proiecte propuse de Gabriela Firea, țin de activitatea de PR. Un exemplu este cel al aderării Municipiului București la Protocolul de colaborare privind educația juridică. Proiectul primăriței se referă la oportunitatea ca științele juridice să fie predate în școli de la primele clase. Documentul a fost semnat și de Ministerul Educației, cel care poate și are abilitatea schimbării programei școlare, și de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu era o urgență ca Angela Gheorghiu să fie declarată cetățean de onoare a Capitalei, la fel nici împuternicirea Consiliului Local Sector 1 să coopereze cu Federația de Handbal sau asocierea Primăriei Sectorului 2 cu ONG-uri pentru înființarea Grupului de acțiune locală. În privința transportului local, Consiliul General a aprobat de principiu extinderea liniilor RATB în localități din Ilfov, acum sunt doar expuse frecvența de circulație a acestora și capacitatea de transport.

Un proiect important, dar nedezbătut este cel al achiziționării imobilului monument istoric situat în str. I.C. Brătianu 10, scos la vânzare de proprietari. Prețul de pornire a negocierilor este de 22.116.000 lei, iar dreptul de preemțiune al municipalității este de un an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.