Ce se va întâmpla dacă statele UE și-ar împărți un milion de refugiați

Tentația autoritarismului nu există doar în estul Europei, ci și în unele state din vest, a admis președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, într-un interviu publicat marți de cotidianul francez Liberation.

Însă el a acuzat din nou statele est-europene de lipsă de ‘solidaritate’ pentru că în chestiunea refugiaților au o abordare diferită față de cele din vest și a susținut în acest context că discursul unor guverne din estul Europei este similar cu cel al extremei drepte din vest.

‘Reacțiile statelor au fost eterogene. Germania și Suedia au dat un răspuns bazat pe solidaritate, estimând că este vorba despre un principiu nenegociabil în Europa. Altele, precum Ungaria sau Slovacia, au oferit un răspuns invers’, în problema migrației, a menționat Schulz.

Dar ‘un lucru este clar’, a continuat el, apreciind că ‘teama apare adesea acolo unde există o reticență a guvernelor sau popoarelor față de solidaritatea necesară’. Prin urmare, în opinia sa ‘dacă Uniunea (Europeană) ar cădea de acord să repartizeze un milion de refugiați în cele 28 de state membre, care au 500 de milioane de cetățeni, nu ar mai exista nicio problemă pentru nimeni’.

Referindu-se la politica premierului ungar Viktor Orban în problema migrației, și mai ales la decizia acestuia de a ridica garduri la frontiere, președintele PE a estimat că șeful executivului de la Budapesta ‘nu a câștigat bătălia ideologică’, întrucât ‘o largă majoritate a europenilor este favorabilă unei politici de repartizare a refugiaților’.

‘Ce altă soluție avem? Să retrimitem în Siria oamenii care au fugit dintr-o țară în război? Să-i retrimitem în Turcia, unde sunt deja peste două milioane de persoane? Dacă ar fi mai multă solidaritate între noi, nu ar mai fi probleme. Nu trebuie să renunțăm să convingem statele care nu participă la efortul de solidaritate’, a insistat Martin Schulz, făcând aluzie la împărțirea migranților prin cote obligatorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.