Ce-și doresc bucureștenii de la Firea

Pe principiul „o idee isteață se cumpără la piață“, primarul general a inițiat la jumătatea lunii septembrie un nou concurs. „Propune pentru Bucureşti!“ are alocat un buget de 4 milioane euro pentru cele mai bune idei de interes local. Bucureștenii pot să-și depună propunerile până pe 24 noiembrie. 20 de proiecte inițiate de cetățeni vor fi asumate și implementate de municipalitate anul viitor. Primii concurenți și-au depus deja propunerile.

Regulamentul concursului arată că participanţii trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie persoane fizice cu vârsta de minimum 18 ani, să aibă domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti şi să-şi creeze un cont de utilizator pe site-ul PMB, la secţiunea dedicată campaniei. Fiecare cetăţean poate formula o singură propunere de proiect, care va fi afişată pe site-ul municipalităţii într-un interval de cel mult trei zile de la transmitere. Proiectul trebuie să fie sau să poată fi asimilat unei investiţii aflate în competenţa municipiului Bucureşti şi să vizeze următoarele domenii:

– infrastructura (zone pietonale, scuaruri, trotuare, aliniamente stradale); amenajare/reabilitare spaţii publice (ex.: mobilier urban etc.); spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii; mobilitate, accesibilitate, siguranţa circulaţiei; infrastructură culturală; infrastructură socială; smart city – oraş digital; sănătate, se arată în comunicatul Primăriei, citat de Realitatea.net. 20 de proiecte alese vor beneficia de finanţare în valoare totală de 4.000.000 euro, inclusiv TVA (echivalentul în lei), iar valoarea totală estimată pentru un proiect propus nu trebuie să depăşească suma de 200.000 euro, inclusiv TVA (echivalentul în lei).
Proiectele înscrise în concurs vor fi analizate în perioada 9 octombrie – 3 noiembrie 2017 de o comisie de evaluare constituită din reprezentanţi/specialişti ai municipalităţii, urmând ca pe site-ul Primăriei Capitalei să se afişeze lista proiectelor declarate eligibile ce vor fi supuse votului cetăţenilor.

Etapa de vot se va desfăşura în perioada 6-17 noiembrie 2017. Îşi pot exprima votul toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care au domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti şi care şi-a creat un cont de utilizator pe site-ul PMB, la secţiunea dedicată campaniei. Primii 80 de bucureșteni și-au postat deja ideile.

Ce-și doresc bucureștenii

Pe site-ul http://propunepentrubucuresti.pmb.ro/ se pot vedea ideile cetățenilor, care, cred ei, ar putea să schimbe în bine viaţa din Capitală. Unele dintre propuneri se referă la simple înfiinţări de treceri de pietoni şi sensuri giratorii în diferite zone, dar altele vizează modernizarea staţiilor mijloacelor de transport în comun, construirea unui centru multifuncţional de integrare socio-profesională a persoanelor vulnerabile şi crearea unei aplicaţii prin care persoanele cu probleme să cheme SMURD-ul. „SMURD Social“, o aplicaţie pentru persoanele aflate în stare de vulnerabilitate, Internet WI-FI în mijloacele de transport în comun, aplicaţie smartphone pentru a trimite sesizările cetăţenilor către Primărie sau parcări de biciclete în staţiile de metrou sunt alte propuneri ale bucureştenilor dornici să schimbe Capitala.

Transport electric

Una dintre propunerile bucureştenilor se referă la staţiile de încărcare pentru maşinile electrice.
„Susţinerea posesorilor de autoturisme electrice prin construirea, la cerere, de staţii de încărcare la scara blocului pe locurile rezervate automobilelor electrice. Dacă nu sunt fonduri pentru construirea staţiilor din banii primăriei, atunci cetăţenii pot fi susţinuţi prin îndepărtarea birocraţiei şi eliberarea rapidă a autorizaţiilor de construcţie pentru staţiile de încărcare pe banii proprietarilor de autovehicule electrice“, arată iniţiatorul proiectului în descrierea ideii.

Prize în parcuri

Alt bucureştean sugerează că în parcuri, la fiecare masă, ar trebui să fie prize de încărcare pentru dispozitive. Preţul estimat de acesta este de 3.000 euro.

„Serviciul poate fi oferit gratuit sau poate fi taxat la oră prin montarea unor prize care se activează cu o cartelă (similară celei RATB, să zicem). Am văzut astfel de cartele în Belgia: acolo persoanele care nu achită factura la curent nu sunt debranşate. În schimb, le sunt montate aceste limitatoare de acces care se deblochează cu cartele prepay. O parte din credit merge la achitarea treptată a facturii care a creat situaţia respectivă“, justifică iniţiatorul proiectul.

„Inclusive hub“

Construirea unui centru multifuncţional de integrare socio-profesională a persoanelor vulnerabile – „Inclusive hub“ – este o altă idee sugerată de un bucureştean, aceasta fiind evaluată la 200.000 euro.
„Apariţia unei «zone de confort social» pentru diferite categorii de persoane vulnerabile din Bucureşti, sub forma Inclusive hub, drept centru multifuncţional, cu acces liber şi gratuit. Asigurarea accesului echitabil al persoanelor vulnerabile la servicii şi facilităţi diverse. Dezvoltarea unor atitudini proactive şi participative în rândul persoanelor vulnerabile. Diminuarea procentajului persoanelor excluse social. Schimbarea percepţiei şi atitudinii comunităţii, dar şi ale persoanelor defavorizate, în ceea ce priveşte propriul potenţial de dezvoltare (personal şi profesional)“, spune iniţiatorul.

Pod peste lac

200.000 euro este costul estimat al proiectului privind refacerea Insulei „Lacul Morii“. Iniţiatorul doreşte: refacerea podului care leagă malul lacului de insulă, curăţarea insulei (demolarea sau reabilitatea tuturor ruinelor, igienizarea zonei, strângerea gunoaielor), refacerea aleilor, refacerea fântânii din mijlocul insulei, montarea unei instalaţii de curent electric (poate cu sursă venită din energie solară), montarea de bănci, plantarea de iarbă, flori, arbori, amenajarea unui debarcader, cu posibilitatea de a închiria bărcuţe, hidrobiciclete.

Piste din tartan

Un alt cetățean estimează că o pistă de alergare din tartan în Herăstrău ar costa 169.000 euro.
„Este un proiect cu impact mare pentru atletism ca sport de masă. Crearea unei piste publice (gratuite) de alergare în aer liber, din tartan, de un culoar, în jurul Herăstrăului, în lungime de 5,7 km (poate fi ales un alt traseu mai mic, dar tot în parc) pentru a atenua probleme articulare, musculare, osoase din cauza asfaltului tare şi pentru o senzaţie mult mai relaxată/plăcută atunci când alergi pe un astfel de material sintetic (şi separat de pietonii care merg prin parc). Acest lucru l-am văzut la Budapesta pe Insula Margareta şi o mulţime de oameni practicau acest sport acolo“, precizează iniţiatorul.

Ecrane GPS

Un alt bucureştean şi-ar dori să existe ecrane GPS în stațiile RATB, în care să fie afişate informaţii referitoare la intervalul de timp până la sosirea următorului mijloc de transport în comun.

„Obiectivul general al proiectului este de a salva timpul (în special în orele de vârf) celor care circulă folosind mijloacele de transport în comun şi care ajută astfel la descongestionarea traficului. Dacă în fiecare tramvai sau autobuz există 100 de persoane, iar într-o zi aceste 100 de persoane s-ar hotărî să folosească fiecare o maşină, traficul din Bucureşti ar fi complet îngheţat. Aşadar, trebuie investit foarte mult şi eficient în dezvoltarea transportului în comun, deoarece acesta este, la momentul actual, singurul care mai transportă bucureştenii fără a fi necesar ca ei să deţină maşini personale“, spune bucureșteanul.

Una pe săptămână

O propunere inedită a venit din partea unui bucureştean care doreşte „un oraş liber“. Este vorba despre interzicerea circulaţiei, o zi pe săptămână, pe anumite artere din Capitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.