Ce soi de procurori lucrează la DNA?

La Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrată (sub nr. 1/11179/16.05.2017) o sesizare prin care sunt semnalate o serie de abateri disciplinare și fapte penale ale procurorului Ciprian Man, care a deținut funcția de procuror-șef al Serviciului Teritorial Oradea al DNA, iar de la finele lunii martie a fost transferat în structura centrală a DNA. Sesizarea a fost formulată de Valer Marian și Eduard Ohanesian, în calitate de reprezentanți ai Asociației Avertisment, organizație neguvernamentală care are ca obiect principal de activitate apărarea drepturilor omului și monitorizarea instituțiilor de forță din România (servicii secrete, poliție, justiție).

Vă prezentăm câteva dintre cele mai elocvente pasaje din sesizarea depusă la CSM de cei doi semnatari.

„Subsemnații Marian Valer și Ohanesian Eduard Ovidiu, în calitate de reprezentanți ai Asociației Avertisment, vă înaintăm prezenta sesizare prin care vă semnalăm activitatea și conduita necorespunzătoare ale procurorului Man Ciprian Florentin și vă solicităm cercetarea acestuia pentru săvârșirea următoarelor abateri disciplinare și fapte de natură penală. Conform unor surse din zonă, care pot fi audiate, Man Ciprian Florentin ar fi intrat la Institutului Național al Magistraturii cu sprijinul politicianului PDL Vasile Blaga, originar din comuna Petrileni, județul Bihor, cu care tatăl său se afla în relații apropiate. În acest sens, se vehiculează o sumă substanțială de bani, dar se știe că familia lui Man Ciprian a asigurat ulterior, timp de câțiva ani, menajul pentru părinții în vârstă ai lui Vasile Blaga, care domiciliau în Petrileni. După absolvirea INM în anul 2006, Man Ciprian a fost repartizat procuror la Parchetul Judecătoriei Oradea, dar după câteva luni a solicitat transferul la Parchetul Judecătoriei Beiuș. A primit avize negative de la procurorii-șefi ai Parchetului Judecătoriei Beiuș, Parchetului Tribunalului Bihor și Parchetului Curții de Apel Oradea, întrucât aceștia aveau mari rezerve asupra pregătirii sale profesionale. Transferul său la Beiuș a fost totuși admis în urma unei contestații depuse la CSM. Pe 1 decembrie 2010 a fost încadrat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, iar la data de 1 ianuarie 2012 a fost promovat procuror-șef al Biroului Teritorial Satu Mare al DNA. În decembrie 2013 a fost numit procuror-șef al Serviciului Teritorial Oradea al DNA, devenind, la vârsta de 33 de ani, cel mai tânăr procuror-șef de serviciu din instituție. În cursul lunii ianuarie 2014, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a deplasat și a stat la Oradea aproape o săptămână, pentru a-l instala și instrui în funcție pe procurorul Man Ciprian. Potrivit acelorași surse, procurorul Man Ciprian a fost angajat în Serviciul Teritorial Oradea al DNA cu sprijinul fostului procuror-șef al acestui serviciu, Moldovan Ioan, fost ministru FSN, care avea relații în mediul politic și la nivelul structurii centrale a DNA. Fostul procuror-șef Moldovan Ioan a fost în relații apropiate cu tatăl procurorului Man Ciprian, iar fiul său, avocatul Moldovan Tudor, a fost nașul de căsătorie al lui Man Ciprian, amândoi fiind o perioadă colegi la cabinetul avocatului Sava Ioan. Procurorul Man Ciprian a mai fost susținut în ceea ce privește menținerea în DNA și de către doi judecători care erau membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Aron Mircea și Danileț Cristi Vasilică.“

Reacții de frustrare și de răzbunare

„Foștii șefi și colegi îl caracterizează pe procurorul Man Ciprian drept un individ labil, oportunist, cabotin, frustrat și consumator înveterat de alcool. După ce a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, avea obiceiul să-i invite dimineața la cafea pe polițiștii cu care colabora și să-i întrebe: «Astăzi pe cine f…?». După ce a ajuns procuror la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, le-a instrumentat dosare penale aproape tuturor foștilor săi șefi, cu care a fost în relații apropiate și care l-au sprijinit în cariera profesională, începând cu avocatul Sava Ioan și continuând cu fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș Gligor Sabău Ioan și cu fostul prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bihor Popa Constantin, care au fost arestați și trimiși în judecată pentru pretinse fapte de corupție. Împotriva unui alt fost prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bihor, Gavra Viorel, procurorul Man a formulat acțiune disciplinară, cu motivarea că acesta a intervenit în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal al concubinei sale, reușind să obțină plecarea acestuia din magistratură. Procurorul Man a instrumentat un dosar penal (nr. 37/P/2013) în care i-a trimis în judecată, printr-un rechizitoriu emis în data de 20 august 2014, pe patru judecători de la instanțele din Oradea, respectiv pe judecătoarea Roman Florica, de la Curtea de Apel Oradea (pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului), și pe judecătorii Vidican Denisa, Cuc Raluca și Galea Ovidiu, de la Tribunalul Bihor (pe primele două – pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, iar pe al treilea – pentru participație improprie la fals intelectual), drept răzbunare pentru că unii dintre aceștia au fost implicați în schimbarea din funcția de președinte al Secției Penale a Tribunalului Bihor a judecătoarei Muntean Crina, cu care se afla în relații foarte apropiate (după unii, chiar intime).“

Metode nelegale de anchetă

„Procurorul Man a realizat în mod repetat înțelegeri frauduloase, nelegale, cu infractori condamnați, inculpați sau în curs de urmărire penală în dosare pe care le-a instrumentat la Serviciul Teritorial Oradea. Este vorba despre o sesizare penală formulată de către fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor Popa Vasile, înregistrată la structura centrală a DNA sub nr. 14698/03.11.2014 și nesoluționată până în prezent, prin care solicită cercetarea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și trafic de influență, a procurorului Man Ciprian, de la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, și a procurorului Ardelean Cristian, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Conform acestei sesizări, care este confirmată de o înregistrare audio, Popa Vasile a fost căutat la începutul anului 2013 de procurorul Man Ciprian, de la DNA Oradea, care i-a solicitat ca, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, să dispună preluarea la această unitate de Parchet a unui dosar penal aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe învinuitul Romocsa Morar Ionel, care era acuzat de 6 infracțiuni de complicitate la furturi din locuințe. Prim-procurorul Popa l-a refuzat inițial, invocând motive obiective legate de volumul de activitate, dar procurorul Man a insistat să dispună preluarea acestui dosar, rugându-l chiar să-l repartizeze unui anumit procuror, sens în care l-a indicat pe procurorul Ardelean Cristian. Procurorul Man a invocat drept motiv pentru justificarea demersului său faptul că procurorul Stamatiu Adela, la care se afla dosarul în care era cercetat învinuitul Romocsa, intenționa să-l trimită pe acesta în judecată, deși nu ar exista probe privind vinovăția sa.
În aceste condiții, prim-procurorul Popa a acceptat să-l ajute pe procurorul Man, dispunând preluarea dosarului lui Romocsa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde a fost înregistrat sub nr. 255/P/2013, și repartizarea acestuia pentru soluționare procurorului Ardelean Cristian, care i-a confirmat că a discutat cu Man și că știe ce trebuie să facă. În cursul lunii iulie 2013, după ce a revenit din concediu, prim-procurorul Popa a constatat că procurorul Ardelean l-a scos de sub urmărire penală pe învinuitul Romocsa, cu toate că existau probe certe privind participarea acestuia, în calitate de complice, la săvârșirea celor șase furturi din locuințe. Procurorul Ardelean Cristian a fost recompensat pentru acest ajutor, fiind angajat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, după ce Man Ciprian a fost definitivat în funcția de procuror-șef.“

Binomul în persoană

„Procurorul Man Ciprian a folosit­ ofițeri SRI pentru realizarea probațiunii în anumite dosare penale, recunoscând acest fapt într-un interviu în care a afirmat: «Apoi, aș dori să menționez că majoritatea cauzelor complexe pe care personal­ ­le-am instrumentat ca procuror în cadrul DNA Oradea au fost probate cu sprijinul important al ofițerilor din cadrul SRI». Procurorul-șef Man a fost prezent de multe ori la sediul Direcției Județene Bihor a SRI, iar martori din anumite dosare au fost văzuți la sediul Direcției Județene Satu Mare a SRI înainte de audierea lor la Serviciul Teritorial Oradea al DNA. Potrivit unor surse din SRI, cu ocazia videoconferințelor cu direcțiile județene ale SRI, generalul Coldea Florian, fost prim-adjunct, și generalul Ciocârlan Adrian, actual adjunct, au solicitat subalternilor, în mod constant și imperativ, să racoleze denunțători pentru SRI.
Procurorul Man și subalternii săi au recurs frecvent la timorarea și influențarea martorilor prin amenințarea acestora cu instrumentarea unor dosare penale pentru pretinse fapte de corupție sau conexe, prin prezentarea unor înregistrări audio și video privind relații extraconjugale întreținute de soții lor, în scopul determinării acestora să facă dezvăluiri și chiar denunțuri împotriva acestora. În acest sens, au fost identificate patru cazuri până în prezent.“

Favorizare a infractorilor

„În calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, Man Ciprian a instrumentat părtinitor un dosar de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ambele în formă agravată (800/P/2007), produse în urma unui accident de circulație, în care avocat al învinuitei Pustan Florica a fost nașul său de căsătorie, Moldovan Tudor, fiul prim-procurorului-șef al DNA Oradea, Moldovan Ioan. Procurorul Man a preluat dosarul respectiv, în condiții suspecte, de la o colegă de serviciu și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, ca fiind nevinovată. Judecătoria Beiuș a extins procesul penal împotriva învinuitei Pustan Florica printr-o încheiere emisă în data de 25 aprilie 2012, în dosarul nr. 938/187/2010, iar prin sentința penală nr. 336 din 27 noiembrie 2013, a dispus condamnarea inculpatei Pustan și achitarea inculpatului Cherecheș. Curtea de Apel Oradea a menținut această hotărâre, care infirmă soluția vădit părtinitoare a procurorului Man. Ulterior, s-a vehiculat că, după scoaterea învinuitei Pustan de sub urmărire penală, procurorul Man și-ar fi petrecut un sejur pe litoralul Mării Negre într-un hotel aparținând unei firme a fraților Micula, la care era angajat soțul învinuitei susmenționate. Procurorul Man Ciprian a intervenit în favoarea tatălui său, Man Ionel, care a avut notorietate de corupt în funcția de director al Agenției BCR Ștei, în soluționarea a cel puțin două dosare penale. Astfel, în perioada în care a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a intervenit la procurorul Ilisie Teofil, cu care era coleg de birou, în vederea soluționării favorabile a unui dosar în care erau cercetate mai multe persoane care beneficiaseră preferențial de credite pe care nu le-au rambursat, în care era vizat și tatăl său. Mai recent, în calitate de procuror-șef al Serviciului Teritorial Oradea al DNA, l-a favorizat pe tatăl său după ce un deținut din Penitenciarul Oradea, Matei Cornel, a formulat împotriva acestuia un denunț penal pentru luare de mită. Denunțul a fost expediat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, dar procurorul-șef Man a declinat competența, astfel încât acesta a ajuns la Poliția Municipiului Beiuș, unde a fost repartizat ofițerului Mateuță Ioan, cu care este în relații de prietenie și pe care l-a trimis la Penitenciarul Oradea ca să-i spună denunțătorului Matei să tacă.
În perioada în care a activat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, procurorul Man a intervenit și în favoarea fostului primar al orașului Ștei Lucaciu Ioan, în perioada în care acesta era cercetat într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În acest sens, a apelat la avocatul Sava Ion, fostul său îndrumător, pe care l-a rugat în mod repetat și insistent să discute cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea soluționării favorabile a dosarului fostului primar Lucaciu Ioan, motivând că el și familia sa îi sunt foarte îndatorați acestuia.“

Avere substanțială și nejustificată

„În perioada 2006-2011 Man Ciprian a dobândit, conform declarațiilor sale de avere, patru imobile, respectiv un apartament și trei case. În prima declarație de avere completată ca procuror în anul 2006, Man Ciprian a menționat că deține în proprietate o casă situată în orașul Beiuș, în suprafață de 92 mp, dobândită în anul 2006 (anul în care și-a început activitatea), prin cumpărare, împreună cu soția sa, Man Maria Georgeta. În această declarație a mai menționat că a donat tatălui său, Man Ionel, un apartament în valoare de 105.941 lei în data de 29.03.2006. Referitor la casa în suprafață de 92 mp, procurorul Man a menționat în declarația de avere din 28.10.2010 că ar fi vândut-o fratelui său, Man Cătălin, în data de 7.06.2010, cu suma de 30.000 de euro. O altă tranzacție sub semnul întrebării, cum este și cea menționată în declarația de avere din 15.05.2012, conform căreia ar fi vândut un autoturism Renault Clio numitei Man Anamaria (soția fratelui său), în data de 2.02.2012, cu suma de 5.000 de euro. O altă problemă, care intră sub incidența falsului în declarații, este legată de un teren intravilan, în suprafață de 600 mp, situat în orașul Beiuș, pe care procurorul Man l-a menționat în declarațiile de avere din anii 2008, 2009, 2010 și 2011, cu precizarea că l-a dobândit în anul 2008, prin cumpărare. Terenul respectiv nu mai apare în declarațiile ulterioare ale procurorului Man, nici ca deținut în proprietate, nici ca înstrăinat.
În declarațiile de avere completate din 2012 până în 2016, procurorul-șef Man a consemnat o casă deținută în orașul Beiuș, în suprafață de 333 mp, dobândită în anul 2011, prin construire, și o casă deținută în municipiul Oradea, în suprafață de 170 mp, dobândită tot în anul 2011, dar prin cumpărare. Potrivit unor procurori și polițiști din Beiuș, procurorul Man ar fi construit casa în suprafață de 333 mp într-un singur an. Conform acestora, procurorul Man ar fi beneficiat la construirea casei respective de materiale de construcții și de lucrări de manoperă cu titlu gratuit. De exemplu, de la un om de afaceri din zonă a primit gratuit cantitatea de 26 de tone de nisip, iar un alt om de afaceri i-a livrat și i-a montat parchetul pe gratis. Unul dintre acești oameni de afaceri a susținut și că tatăl procurorului Man i-ar fi solicitat, cu ocazia contractării unui credit de la Agenția BCR Ștei, la care era director, un comision nelegal de 10%, cu motivarea că are nevoie de bani «pentru ca Cipri să ajungă procuror și să protejeze zona».
Dobândirea a două case în același an ridică în mod firesc semne de întrebare, raportat la veniturile anterioare ale sale și ale soției și ținând cont că a contractat un credit bancar abia în cursul anului 2011. Mai exact, conform declarației de avere din 2012, soții Man Ciprian și Man Maria Georgeta au contractat în anul 2011, de la Unicredit Țiriac Bank SA, un credit de 100.000 de euro, cu termen de rambursare de 30 de ani. Cel mai probabil că au folosit acest credit pentru cumpărarea casei din Oradea, în suprafață de 170 mp. Pentru garantarea creditului susmenționat, în 2011, în Cartea Funciară au fost înscrise interdicția de înstrăinare și dreptul de ipotecă în favoarea Unicredit Țiriac Bank SA asupra casei soților Man din Beiuș, strada Liviu Rebreanu, în suprafață de 333 mp.
Conform unor surse judiciare, ulterior procurorul-șef Man ar fi înstrăinat în fapt casa din Beiuș, dar nu a făcut mențiunile obligatorii în declarațiile de avere. Prin actul încheiat a fost stabilit un preț de vânzare de 80.000 de euro, din care a primit un avans de 20.000 de euro, urmând ca diferența să-i fie achitată în rate lunare de 500 de euro (6.000 de euro anual). Cumpărătorii, doi tineri din Beiuș, Costea Ionuț Ciprian și soția acestuia, au intrat în posesia casei după încheierea tranzacției, în anul 2012. În anul 2014, invocând devalorizarea survenită, procurorul-șef Man le-a solicitat cumpărătorilor să-i achite, în plus față de prețul convenit inițial, suma de 15.000 de euro, pe care aceștia i-au remis-o integral.“

Avansat la București

„Menționăm că procurorul Man Ciprian a fost transferat la structura centrală a DNA după ce la adresa sa au apărut acuzații grave. Într-un asemenea context, considerăm că a fost transferat pentru a i se pierde urma și a scăpa de acuzațiile aduse. Principalul său protector este actualmente procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care l-a considerat un procuror de elită, ca și pe procurorul Negulescu Mircea, de la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA, care a fost protagonistul unor recente scandaluri mediatice.“

Achitați pentru un șantaj închipuit

După un calvar de trei ani și jumătate, avocații orădeni Ioan și Ana Sava au fost achitați de Înalta Curte și Casație într-un dosar în care au fost trimiși în judecată, de către Serviciul Teritorial Oradea al DNA, în februarie 2014, pentru infracțiunea de șantaj. Pe 17 mai 2017, magistrații au respins apelul DNA și au dispus achitarea, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, această hotărâre fiind definitivă. Dosarul a fost instrumentat de fostul procuror-șef al DNA Oradea Ciprian Man, care a fabricat un șantaj dintr-un comentariu postat pe Internet în urma unui articol publicat la adresa unei judecătoare de la Tribunalul Bihor, cu care Man era în relații foarte apropiate. În primă instanță, Curtea de Apel Oradea i-a condamnat pe soții Sava, respectiv la 3 ani închisoare cu executare pe Ioan Sava și la 2 ani cu suspendare sub supraveghere pe Ana Sava, existând suspiciuni că judecătorul care i-a condamnat a fost timorat de procurorii DNA cu anumite sesizări penale la adresa sa și a soției.

Valer Marian, Eduard Ovidiu Ohanesian

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.