Ce spun liderii PSD despre revenirea lui Victor Ponta în țară

Presedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a susținut luni că încă nu știe când se întoarce din Turcia premierul Victor Ponta.

„Nu știm când revine (Victor Ponta – n.r.). Cu cât revine mai repede cu atât va fi mai bine” a spus Plumb, întrebată de jurnaliști despre revenirea lui Ponta în România.

„Îl așteptăm, îi dorim sănătate și în momentul în care medicii vor decide, se va întoarce” a mai spus Plumb.

Liviu Dragnea a declarat la rândul său că nu știe când se va întoarcea în țară premierul.

”Nu am vești. Toată lumea așteaptă să se întoarcă. Partidul nu știe când se întoarce. Nu avem de unde să știm”, a declarat Dragnea.

Socrul lui Ponta, Ilie Sârbu, „crede” că premierul se va întoarce în această săptămână. „Se simte bine şi eu cred că săptămâna aceasta vine acasă. Nu decide nici el, nici noi, până nu spune profesorul care l-a operat nu poate pleca, dar se simte bine, asta e important. Va reveni în fruntea tuturor funcțiilor pe care le are, a spus luni Ilie Sârbu.

Premierul interimar Gabriel Oprea a afirmat la rândul său luni dimineaţă că îl aşteaptă „din zi în zi” pe Victor Ponta.

Întrebat care este starea de sănătate a lui Ponta, Oprea a spus scurt: „Întrebaţi la spital!”

Victor Ponta a anunțat pe 28 iunie, într-o intervenție, la B1 TV că „în maxim două săptămâni” se va întoarce în țară.

„Am fost încă o dată la doctor, am maxim două săptămâni în care nu pot să pun piciorul jos. În maxim două săptămâni voi veni acasă, cum se spune în România, pe picioarele mele, nu în scaun cu rotile, nu cu cârje, maxim două săptămâni. Și, între timp, cu Gabi Oprea la Guvern, cu Rovana Plumb la PSD, nu cred că se dărâmă nimic în perioada asta”, a afirmat Ponta pe 28 iunie, susținând că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA.

Ponta ar urma să se întoarcă în țară săptămâna aceasta, conform anunțului de atunci.

Potrivit unor surse politice, Victor Ponta se va întoarce, vineri, din Turcia, urmând să se sprijine în cârje cel puțin două săptămâni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.