Ce spune șeful CSM despre eventuale sancţiuni pentru ziariști

Preşedintele CSM, Marius Tudose, a declarat, luni, că nu ar trebui introduse sancțiuni pentru jurnaliştii care divulgă informaţii din dosare, însă magistraţii trebuie să îşi respecte obligaţiile statutare în această privinţă.

„Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie nişte măsuri sancţionatorii la adresa jurnaliştilor. Cred că în primul rând magistraţii şi cei care sunt implicaţi în actul de justiţie ar trebui să-şi respecte obligaţiile statutare şi atât. Şi nu trebuie nicio altă abatere nici la procurori, cu precădere, pentru că sunt suficient de multe abateri, iar eu ştiu că în articolul 99, parcă, din Legea 303 există această, să zic, abatere, de a nu transmite pe surse sau prin alte informaţii date din dosarul respectiv care ar putea să lezeze sau să vatăme urmărirea penală ca atare. Mă refer la actul în sine, al urmăririi penale”, a spus șeful CSM.

Întrebat ce părere are şi de aşa-numita „justiţie pe televizor”, Marius Tudose a răspuns: „Justiţia pe televizor nu o facem noi, magistraţii, o fac alte persoane interesate şi de fiecare dată am spus că această justiţie televizată nu poate fi oprită, dar cred că şi din partea jurnaliştilor sau a celor implicaţi în media ar trebuie mai multă rezervă în astfel de situaţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.