Ce trebuie să știți despre lentilele de contact

Lentilele de contact pot fi folosite de către cei care vor să renunțe la ochelarii cu dioptrii, inclusiv de copii, dar ele trebuie alese în funcție de prescripția medicului, nu de pe Internet, a declarat pentru Agerpres dr. Paul Ioan Grecu – medic primar oftalmolog.

„Lentilele de contact ar trebui folosite de oricine dorește să nu poarte ochelari cu dioptrii din diferite motive – nu-i suportă, nu-i plac, are o meserie în care nu poate purta ochelari, acuză impactul estetic sau social.

Lentilele de contact pot fi purtate indiferent de dioptrii – minus, plus sau astigmatism. Sunt indicate celor care au dioptrii cu minus, pentru că au lentile mai subțiri. Există și lentile speciale pentru astigmatism și vederea se corectează foarte bine. (…) Pot să folosească lentile de contact chiar și cei cu hipermetropii mari (cei cu +2 și -6), dar trebuie aleasă îmbunătățirea uneia dintre probleme“, a detaliat dr. Paul Grecu.

Medicul spune că lentilele de contact pot fi folosite chiar și în cazul copiilor, de obicei în jurul vârstei de 3-5 ani, când copilul este cooperant, dar nu pot fi purtate de către cei care au insuficiență de secreție lacrimală, afecțiuni inflamatorii ale pleoapelor sau pur și simplu au ochi sensibili.

Potrivit acestuia, printre avantajele lentilelor de contact se află aspectul estetic, comoditatea, posibilitatea de a face sport, un câmp vizual mai bun sau ascunderea unui viciu de refracție. La polul opus, dezavantajele ar fi de ordin financiar, păstrarea unei igiene riguroase, riscul de infecții, ochi sensibili, necesitatea de repaus înaintea unei intervenții pe cornee de corectare a refracției, o „manualitate“ deosebită la punerea și scoaterea lentilelor, sindromul de ochi uscat ce necesită utilizarea de lacrimi artificiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.