Ce vrea să facă Primăria Capitalei cu viitoarea societate energetică

Viitoarea societate energetică – a cărei înfiinţare a votat-o Consiliul General al Municipiului București – va fi producător și furnizor de energie electrică și termică pentru Capitală și va avea în plan modernizarea CET-urilor care aparţin ELCEN și a întregului sistem centralizat de căldură, investiții care se ridică la suma de aproape 2 miliarde euro. „Ca o sumă a investițiilor pe care o propunem pentru modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică și cogenerare, aceasta se ridică la aproximativ 800 de milioane – un miliard de euro pentru modernizarea CET-urilor. De asemenea, aproximativ 800 de milioane de euro sunt necesare pentru modernizarea întregului sistem centralizat de energie termică gestionat de RADET, în momentul de față. Mai punem 20-30 de milioane de euro pentru noile surse de cogenerare și aici am exclus proiectul POIM pentru stația de tratare termică a deșeurilor, care deja este în lucru. Prin noua societate energetică nu e decât ceva complementar față de ceea ce produc ELCEN și RADET“, a declarat Sorin Chiriță, administratorul special al RADET București, în cadrul forumului „Strategia Energetică a Capitalei“.

Potrivit acestuia, în România nu se poate vorbi despre energie electrică fără energie termică în sistem centralizat. „Dacă este să vorbim despre ce ne-am propus prin această strategie, nu spun decât că ne dorim să avem un oraș verde care să ofere tot confortul cetățenilor. Nu putem vorbi despre energie electrică fără energie termică în regim centralizat. Nu putem vorbi despre independență energetică și despre un oraș verde fără un sistem centralizat de alimentare cu energie termică. Orașele cu peste 200.000 de locuitori nu pot avea decât încălzire centralizată. Rețeaua de gaze care să alimenteze fiecare locuință este greu de realizat. Dacă s-ar face asta, atunci orașul va arăta precum Beirutul în perioada războiului. Nu vedem energia electrică decât în sistem centralizat“, a spus Chiriță.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat în cadrul aceluiași eveniment că aspectele privitoare la energie electrică trebuie să fie supuse dezbaterii în luna iulie. „Ştim de la ce pornim, ştim către ce ne îndreptăm, şi anume modernizarea şi redimensionarea reţelei de termoficare. Suntem într-un parteneriat cu Uniunea Europeană, suntem pe cale de a obţine 187 de milioane de euro, prin Programul Infrastructură Mare, POIM, dar până ajungem la această finanţare extrem de importantă pentru modernizarea reţelei de termoficare – sumă care ne va fi utilă doar pentru jumătate dintre conducte; pentru restul va trebui să obţinem altă finanţare (…) –, este nevoie să depăşim câţiva paşi. (…) Niciun euro nu vine de la Bruxelles, fără să dovedim că ştim care este radiografia domeniului strategic pe care dorim să îl finanţăm cu fonduri europene, care este strategia noastră şi unde ne îndreptăm“, a spus edilul general. Primarul general a atras atenţia asupra faptului că atât RADET, cât şi ELCEN au acumulat de-a lungul anilor datorii istorice şi trebuie reorganizate.

Gabriela Firea a mai declarat că, în urma dezbaterii publice, documentul va fi supus votului Consiliului General, urmând să fie transmis oficialilor de la Bruxelles. „Neajunsurile sunt evidente: o reţea îmbătrânită, o reţea veche, în mare parte construită înainte de 1989, conducte termice care au durata de viaţă, de obicei, în jurul a 20 de ani – această durată de viaţă fiind de mult depăşită, de aceea au loc pe perioada sezonului rece foarte multe avarii“, a afirmat Gabriela Firea.

Consilierii generali ai municipiului Bucureşti şi-au dat marţi acordul de principiu pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale proprii care să se ocupe de mai multe domenii. PNL şi USR au votat împotrivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.