CE vrea un sistem european de garantare a depozitelor bancare în 2024

Comisia Europeană ar urma să propună marți înființarea treptată, până în 2024, a unui sistem comun european de garantare a depozitelor bancare, în ideea de a evita panicile bancare prin asigurarea deponenților cu privire la securitatea plasamentelor lor, transmite AFP.

Potrivit unor surse europene, acest sistem ar intra progresiv în vigoare din 2017 şi s-ar definitiva în 2024.
În prezent, majoritatea țărilor din zona euro dispun de un sistem național de garantare a depozitelor bancare, care garantează depunătorilor la băncile membre, în cazul insolvabilității sau falimentului acestora, o sumă maximă de 100.000 euro.

Potrivit proiectului Comisiei Europene, într-o primă fază de trei ani (între 2017-2020), băncile ar urma să plătească mai mult de trei sferturi din contribuția lor la fondul național de garantare a depozitelor iar restul la fondul comun european. Dacă o bancă va da faliment în această perioadă, deponenții dintr-o țară vor fi despăgubiți de la fondul național de garantare iar dacă acesta nu este suficient, suma va fi completată de la fondul european.

În cea de-a doua fază (între 2020 și 2024), fondul european de garantare ar urma să intervină încă de la începutul cazurilor de faliment, deponenții urmând să fie despăgubiți atât de fondul național cât și de cel european. Însă, în fiecare an contribuția fondului european ar urma să crească progresiv în raport cu partea fondului național pentru a ajunge la 100% în 2024.
Prima economie a zonei euro, Germania, și-a exprimat reticențele față de ideea unui sistem comun european de garantare a depozitelor bancare. Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanțe a subliniat că Berlinul a dori mai degrabă o reducere a riscurilor în sectorul bancar decât o divizare a riscurilor.

Martin Jaeger, purtător de cuvânt la Ministerul german de Finanțe, a declarat: „Nu este niciun secret că pe baza discuțiilor de până acum avem unele întrebări la care nu am primit răspuns. Ele încep cu baza legală și apoi urmează și alte semne de întrebare mai importante. Ideea este că trebuie să reducem riscurile în sectorul bancar și nu doar să împărțim și să mutualizăm riscurile”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.