Cea mai importantă licitație a verii

La Artmark, va avea loc, în 23 iunie, la Athénée Palace Hilton, o impresionantă licitație, care propune nume importante ale istoriei artei românești.

”Natură statică cu dovleac, banane și autoportret”

Valoare estimativă: € 20.000 – 30.000

Naturile statice ale lui Theodor Pallady (1871, Iaşi – 1956, Bucureşti) vorbesc despre felul în care el abordează obiectele, lucrurile pe care nu le ilustrează pentru ceea ce reprezintă ele în lumea materială, pentru caracteristicile lor intrinseci, ci pentru raporturile care se stabilesc între forme şi culori, din care se compun armonii subtile, echilibru cromatic şi ordine – coordonatele unei lumi noi, pure şi absolute, pe care o credea realizabilă prin artă. Nu se arată interesat de a caracteriza un obiect sau amănuntul care îl defineşte, ci de legile fundamentale care guvernează raporturile dintre lucruri. Declarativ sau nu, “pictorul interioarelor” avea să gândească aceste creații nu doar din punctul de vedere al operei, ci și prin valența ei simbolică. De la micile însemnări, până la folosirea unei anumite recuzite sau plasarea ei într-un regim pictural mai mult sau mai puțin plastic, Pallady ni se relevă drept un artist hiper-rațional, mânat continuu de fluxul cognitiv. Pe lângă aceasta, structura pe care o folosește în procesul de creație se împletește și cu o anume stare emoțională – „un tablou este un poem pictural… de linii, forme și culori. Este mai mult decât pictură. este gândire, sentiment…”, scria Raoul Șorban, în 1975, care, chiar dacă pare paradoxal, reprezintă tocmai o declarație despre scopul artei. Un raport interesant de observat în pictarea naturilor statice, în special în cazul celor realizate în deceniile patru-cinci, constă în alăturarea constantă a unei recuzite cât mai diverse.

Vase cu flori, cutii, mici desene sau reviste, pipe, ochelari, farfurii, diverse tacâmuri, statuete, fructe sau alte mici obiecte vestimentare sunt deseori alăturate, fără un scop predefinit sau cu o țintă estetică anume. Și în pictura de față regăsim o suită inedită – care niciodată nu este aceeași – în care punctul de interes poate fi de fiecare dată alt obiect. Recunoaștem cutia neagră din tabloul cu același nume din fosta colecție Banu sau din „Natură statică cu mărgăritar”, col. Mircea Ilieascu, Artmark, 2012, lot 145, vasul îl regăsim în „Nud pe chaise-longue”, Muzeul Zambaccian, iar cuțitul și farfuria apar constant în compozițiile cu fructe.

Theodor Pallady, Repaos

Tot de Theodor Pallady este propusă lucrarea ”Repaos”

Valoare estimativă: € 15.000 – 20.000

Proveniență: colecția Onic Zambaccian (1891-1975). Fratele mai mic al mai celebrului Krikor Zambaccian, Onic, a împărtășit pasiunea și priceperea fratelui său pentru artă, a avut relații strânse de prietenie cu artiști ca Steriadi, Dărăscu sau Oscar Han și chiar și-a alcătuit o colecție importantă în epocă.

Opera a participat la a opta expoziție retrospectivă Theodor Pallady, Ateneul Român, București, 1937.

Formația plastică a lui Theodor Pallady ne poate pune pe gânduri dacă ar fi să analizăm direct operele de maturitate ale artistului în comparație cu produsele artistice cu care intrase în contact în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea la Paris – perioada de studii. Primii pași serioși îi face în atelierul lui Edmond Aman-Jean, unde studiază între 1889 şi 1891, pregătindu-se pentru examenul de intrare la École des Beaux-Arts. După un an petrecut la clasa de desen după antic, intră în atelierul lui Gustav Moreau, cel care va exercita o influenţă puternică asupra lui Pallady şi pentru care acesta din urmă va simţi întotdeauna o mare apreciere. Aici fost coleg cu Henri Matisse, Marquet, Manguin, Guérin şi mulți alţii. În anii ce vor urma, Pallady nu se îndepărtează de stilul academic, de simbolism sau romantism chiar. După moartea lui Moreau, frecventează și atelierul lui Puvis de Chavannes, până în preajma lui 1900. Acest deceniu de studii, necesar pentru un artist care, față de colegii săi din România, nu frecventase (absolvise) cursurile școlilor de belle arte din țară, avea să se facă simțit la începutul carierei. De altfel, la debutul ocazionat de Expoziția Universală de la Paris din 1900, Pallady se prezenta cu 6 opere de factură simbolistă, influențat în egală măsură de Moreau, Morot sau Chavannes. Tipologia feminină intra încă de atunci în vizorul pictorului, farmecul trezit de aceasta în creația lui Pallady resimțindu-se până la sfârșitul vieții. Treptat, simbolismul asumat la început de carieră se va transforma concomitent cu stilul, maturizarea paletei, a tușei și a întregului complex pictural fiind direct proporțională cu evoluția temelor și subiectelor abordate. Subiectul feminin și a universului creat în jurul lui rămâne însă o constantă. Feminitatea pe care o evocă picturile cu nuduri ale lui Pallady este una trecută prin acelaşi filtru exigent al viziunii sale asupra vieţii, fiind una de rafinament şi în acelaşi timp naturaleţe. Observă femeia în spaţiul intim în care se manifestă cu libertate, fără constrângerea hainelor, când îşi îngăduie un timp de visare, la adăpostul unui mediu familiar. Atunci surprinde momentele ei de relaxare, tăcere şi vis, încărcate de voluptate şi expresia pe care o imprimă asupra corpului.

Evoluția de la idilic, de la femeia antichității și a basmului către citadin și monden a însemnat totodată și o racordare a stilului la un modernism ce îl recomandă încă din interbelic drept unul dintre cei mai importanți pictori români.

Leon Viorescu, Natură statică tradițională

Leon Viorescu, La mânăstire, estimat 1.200 – 1.800 de euro

O interesantă ”Natură statică tradițională” de Leon Viorescu (1886, Botoşani – 1936, București)

Valoare estimativă: € 1.200 – 1.800

Subiect îndrăgit de Viorescu, natura statică ce punctează specificul național, tradițional, apare recursiv în creația sa din deceniile trei și patru ale secolului trecut. Lesne de recunoscut este și recuzita folosită, de la ceramica tradițională la icoane pe sticlă.

Bucătărie țărănească din Sâmbăta de Sus

Nicolae Tonitza: ”Bucătărie țărănească din Sâmbăta de Sus”

Un tuș pe hârtie lipită pe carton, 24,5 × 31 cm, semnat dreapta sus, în tuș, „Tonitza”

Valoare estimativă: € 1.000 – 1.600

În cadrul Salonului Oficial 1926, Tonitza expunea opere realizate în decursul anului 1925, majoritatea făcând parte din ciclul realizat în itinerarul din Făgăraș, când acesta pictează alături de Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu la Sâmbăta de Sus. Tonitza expunea desenul Bucătărie rustică. Varianta în ulei a operei se găsește în colecția Muzeului Național de Artă al României, sub titlul Interior.

Ștefan Luchian, Peisaj din Valea Buzăului

Ştefan Luchian: ”Peisaj din Valea Buzăului”

Ulei pe pânză lipită pe carton, 17 × 30,5 cm, semnat stânga jos, cu brun, „Luchian”

Valoare estimativă: € 3.000 – 5.000

Pe verso: „No 29;5798/1946. Comisia de expertiză a Ministerului de Artă autentifică lucrarea de față de Șt. Luchian. H. Blazian”

Luchian a fost încă de la început preocupat de exprimarea adevărului legat de realitatea înconjurătoare, urmând modelul operei înnoitoare a lui Nicolae Grigorescu, dar împrumutând şi din experienţa marilor realişti ai artei apusene, precum Courbet. Pictura nu este însă pentru Luchian un mijloc de imitare mecanică a naturii, ci un mod de cunoaştere a ei. Concepţia despre raportul dintre artă şi natură şi-o exprima spunând: „Una-i să respecţi natura şi alta-i să faci ce vezi, cum o ieşi să iasă… Trebuie să laşi la o parte, să uiţi unele lucruri, asupra altora să insişti… Natura nu trebuie să o imiţi, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei”, scria Virgil Cioflec, în Vorbele unui pictor, citat de Vasile Drăguţ, în Luchian.

Atracția pentru subiectele făcute celebre de Grigorescu în epocă nu se oprea aici. Chiar dacă peisajul de față nu vădește atât de mult influența directă a lui Grigorescu, sunt cunoscute subiectele tradiționale împrumutate de Luchian („Ciobănaș cu turma de oi”, MNAR, „Fetiță cu oi”, MNAR sau „Car cu boi pe drum”, din colecția aceluiași muzeu), toate realizate în ultimii ani ai sec. al XIX-lea. Afinitățile pe care le are peisajul de față cu pictura lui Nicolae Grigorescu nu răspund seriei mai sus menționate, ci țin de un regim stilistic pe care Luchian îl resimțea în descendența impresioniștilor care l-au influențat, Millet, Grigorescu poate chiar și Andreescu. Luchian lucrează astfel cu „impresia”, și, într-un joc monotonal, în griseuri subtile, punctează un amurg într-o perspectivă generoasă, amintind pe alocuri de școala de la Barbizon.

Nicolae Grigorescu, Mocan cu turmă de oi

”Mocan cu turmă de oi” de Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa – 1907, Câmpina)

Ulei pe lemn, 23,5 × 14 cm, semnat stânga jos, cu roșu, „Grigorescu”

Valoare estimativă: € 20.000 – 35.000

Pe verso autentificare: „Certificăm prin prezenta că tabloul reprezentând Cioban la odihnă de Nicolae Grigorescu, (dimensiuni,14/23 cm) este original. 18 Decembrie 1952.”

Devenit un fel de „subiect naţional” al spaţiului românesc, motivul ciobănaşului însoţit de turma sa de oi revine frecvent în creaţia artistului, cu precădere în ultima perioadă artistică, oferindu-ne numeroase variaţii ale temei. Deşi fiecare reluare aduce în prim-plan structuri înfrățite ale subiectului – ciobanul, cu mici transformări la nivelul fizionomiei sau al costumului, cu bâta pe umăr sau sprijinindu-se în ea, urmat de câine şi de turma de oi pe partea stângă sau pe partea dreaptă, operele devin spaţii ale unor noi căutări în materie de artă, mai ales la nivelul compoziţiei. Elementele biografice ale ultimilor ani de viață ne pot destăinui și ele secretul acestor opere. Comenzile erau încă multe, starea sănătății era și ea un factor influent, iar orele petrecute la peisaj se scurtau. Impresia rapidă, spontaneitatea ne evidențiază importanța primordialității tușei trasate instinctiv ce transformă aceste creații ale ultimilor 7-8 ani de viață în expresia pură a atmosferei transpuse pe suport. De altfel și alegerea suportului ne oferă atitudinea pictorului față de meseria sa. Panele mici și medii de lemn (așa cum este și al operei de față, 24 x 14 cm) apar tocmai pentru a putea fi cărate și pictate în fața motivului. „Eu nu reviu. Cât am putut prinde dintr-o dată, atâta rămâne. Dacă nu-mi place, şterg şi încep din nou. Bineînţeles, când e vorba de o lucrare de atelier, se schimbă vorba. Dar acelea, greu trăiesc! Până le isprăveşti fuge viaţa din ele. Toate-ţi fug. Fuge expresia lucrurilor, ca ş-a unei figuri omeneşti, fuge lumina şi ceea ce e mai important, pentru că e în adevăr ireparabil, fuge frăgezimea sentimentului tău, privirea, dispoziţia, sufetul tău de atunci, cu care n-ai să te mai întâlneşti niciodată”, mărturisea artistul.

Mocan cu turmă de oi întregește astfel un ciclu cochet pe care Grigorescu îl dedica unui subiect ce la un moment dat coincidea cu însăși creația sa. Panelul de lemn devenea și el o semnătură artistică și, coroborat cu alegerea acestei tipologii sociale/umane, se materializează această serie finală a artistului într-o pagină inedită în istoria artei românești de la trecerea dintre secolele XIX și XX.

Nicolae Dărăscu, Hanul lui Mamut

Nicolae Dărăscu: ”Hanul lui Mamut”

1883, Giurgiu – 1959, Bucureşti

ulei pe pânză, 46 × 57 cm, semnat dreapta jos, cu roşu, „Dărăscu”

Valoare estimativă: € 9.000 – 15.000

Verso: Etichetă de participare în expoziția „Nicolae Dărăscu”, Muzeul Național de Artă al României, 1996.

Chiar dacă oferă o notă cu adevărat specială, „interiorul” lui Dărăscu nu are o apariție recurentă, transformându-l astfel într-o raritate în pictura sa, putând fi identificate în expozițiile personale sau posterioare doar câteva astfel de opere. Putem aminti aici celebrele interioare cu odalisce, dispărute însă în urma bombardamentelor din 1944 (vezi Catalogul expoziției retrospective „N.Dărăscu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1966, pag. 31), dar și interioarele decorative ce surprind același farmec oriental („Interior”, col. Muzeului Dinu și Sevasta Vintilă, Topalu). Primele hanuri turcești și interioare de cafenea apar în expozițiile lui Dărăscu începând cu 1924, când expunea creația primilor trei ani ai deceniului patru în urma călătoriilor prin Dobrogea. Aceste imagini au devenit de atunci compoziții ce întregeau o anumită atmosferă tipică zonei, fiind, alături de mahalale, cimitire, fântâni sau geamii, o mică fărămă din imaginarul turcesc autohton.

Ion Țuculescu, Peisaj din Grecia

Ion Ţuculescu: ”Peisaj din Grecia”

Ulei pe carton, 35 × 49 cm, semnat și datat dreapta jos, cu albastru, „I. Țuculescu, (19)37”

Valoare estimativă: € 10.000 – 18.000

Perioada 1933-1937 marchează anii în care tânărul Țuculescu, student încă la facultățile de Medicină și Științe Naturale, se reapuca de pictură. La îndemnurile logodnicei (viitoarei soții) Maria Fotiade și în urma vizitelor estivale în Turcia, Grecia, Palestina și Egipt din anii 1934-1935, Țuculescu se reîntorcea la pictură, fiind atras în special de peisaj. Elocvent este ciclul de acuarele realizat la Balcic, când, în verile lui 1937 și 1938 lucrează enorm. Primele uleiuri cu adevărat importante apar tot în acești doi ani amintiți, surprinzând vedute din sudul Franței, dar mai ales din Balcic și din insulele grecești. Toate aceste realizări aveau să îi aducă o critică pozitivă chiar de la prima manifestare expozițională (aprilie-mai 1938). Țuculescu prezenta atunci tot ce pictase mai bine în anii menționați mai sus – Balcicul, Mangalia, vedute din Corfu și imagini din sudul Franței – exprimând cu adevărat trăirile unui peisagist postimpresionist, influențat atât de marii maeștri ai impresionismului românesc, Andreescu și Luchian, dar poate și mai mult de arta lui Van Gogh, pe care o cunoștea la celebra expoziție retrospectivă din 1937, de la Paris.

Nicolae Dărăscu, Bărci la Veneția

Nicolae Dărăscu: ”Bărci la Veneția”

Ulei pe carton, 50,5 × 46,5 cm, semnat dreapta jos, cu roşu, „N. Dărăscu”

Valoare estimativă: € 15.000 – 20.000

Prima călătorie pe care o întreprinde Dărăscu în nordul Italiei, la Veneția și Chioggia, se consuma în jurul lui 1910, aceeași perioadă în care Gheorghe Petrașcu descoperea și el vedutele lagunare. Este probabil unul dintre cele mai interesante elemente biografice ce îi leagă pe cei mai celebrați pictori de Veneții pe care țara noastră i-a avut.

Primul ciclu cu adevărat coerent ce a surprins laguna italiană s-a conturat între anii 1914-1915, perioadă în care Dărăscu începea să depășească etapa pointilistă prin aprofundarea paletei cromatice, și mai ales prin utilizarea din ce în ce mai pregnantă a uleiului, ce căpăta din nou importanță în fața acuarelei atât de îndrăgite. În 1927, ciclul de marine realizate la Veneția primea chiar o expoziție proprie, coincizând cu cea de-a cincea expoziție personală Dărăscu, într-o manifestare aparent restrânsă, în propriul atelier, în clădirea din Aristide Briand, nr. 11 bis. Acel an puncta maturizarea paletei dărăsciene, urmându-i un deceniu în care uleiurile realizate de Dărăscu în Veneția vor deveni reper în arta românească modernă.

În construirea vederilor veneţiene, Dărăscu porneşte mereu de la colţurile ce au trezit interes vizual şi, chiar dacă revizitează acelaşi colţ de mai multe ori, în ani diverși, niciodată nu se întâlneşte aceeaşi pregnanţă picturală. Peisajul îşi pierde din calităţile de pur motiv pictural, deoarece acesta resimte o mutaţie în valorificare, metodele cromatice fiind astfel încărcate de importanţă. Astfel, locurile alese de pictor au doar menirea de a oferi primul strat vizual şi, desigur, trebuie să ofere și elementele propice unei reproduceri, efect de lumină sau o perspectivă generoasă şi atrăgătoare. Acest lucru este identificabil și în cazul de față, în care Dărăscu alege un loc pe care îl recunoaștem în alte câteva picturi: prima apariție a colțului o surprindem în 1921 (vezi „Bărci la Veneția”, Artmark, 2012), însă regăsim aceeași configurație și în „Veneția”, Artmark, 2014, cât și în „Chioggia”, colecția istorică I.L.Georgescu, expoziția Dărăscu 1966.

Nicolae Dărăscu, Peisaj din Deltă (Vâlcov) Estimat 7.000-9.000

Și tot de același renumit pictor, Nicolae Dărăscu este propus spre vânzare și ”Peisaj din Deltă (Vâlcov)”

Ulei pe pânză, 55 × 45,5 cm, semnat dreapta jos, cu brun, „Dărăscu”

Valoare estimativă: € 7.000 – 9.000

După încheierea Primului Război Mondial, Dărăscu își reia fără ezitări activitatea picturală cu același aplomb de care dăduse dovadă și până în 1915. Trecut prin încercările neoimpresioniste, paleta lui Dărăscu de după 1920 începea să se definitiveze și să atingă încă de atunci normele de maturitate cu care ne-a obișnuit pictura interbelică dărăsciană. În această idee, pictura de marine rămâne de căpătâi pentru un artist care își va coordona paleta mereu conform principiilor impresioniste și postimpresioniste. Efectul de lumină, spargerea spectrului, efervescența cromatică oferită de peisaje zenitale sau de întinderi de apă (tipice Dobrogei) vor fi definitorii pentru majoritatea ciclurilor realizate în Delta Dunării, la Tulcea, Mangalia sau Balcic. În 1924, la expoziția personală organizată la sala Mozart, se remarca această viziune amplă, cuprinzătoare, fie în maniera impresionistă, ce scufunda fundalurile și marca prim planurile prin tușe moștenite din divizionism, fie în maniera-i deja specifică, în care structurile erau construite din mase de culoare. Geografia și mediul deltei sunt cele care îi schimbă paleta uneori, apropiindu-i nuanțele neutre, în care se reflectă albastrul cerului sau verdele stufului.

Pe lângă aceste impresionante lucrări, în licitație se află piese accesibile și celor care vor să înceapă să-și construiască o colecție.

Până la licitație vom mai reveni cu alte articole despre acest subiect.

Harry Guttman, Acvariu. Estimare 400-700 de euro

Constantin Isachie Popescu, Peisaj de primăvară. Estimat între 700 și 1.000 de euro

Elena Muller-Stancescu, Sânziene și narcise. Valoare estimativă € 600 – 900

Eugenia Filotti Atanasiu, Flori de cireș, 400-600 de euro

Gore Mircescu, Pe malul lacului. Estimat 800-1.400 de euro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.