„Cel mai rușinos eșec administrativ al Clujului!”

Alin Tișe și consilierii județeni liberali au înregistrat în această săptămână „cel mai mare eșec administrativ din ultimii 27 de ani” după ce Tribunalul Comercial Cluj a decis falimentul Cluj Arena SA, societatea care a administrat stadionul cu același nume, pentru o datorie de peste 3 milioane de euro, fonduri ce ar fi trebuit să meargă în bugetul de stat, acuză PSD Cluj sâmbătă într-un comunicat.

Potrivit liderului PSD Cluj, Horia Nasra, „falimentul SC Cluj Arena SA este dovada incompetenței crase a președintelui Consiliului Județean Cluj, dl. Alin Tișe, a majorității liberale din instituție dar și a sinecuriștilor PNL Cluj care în ciuda lipsei expertizei profesionale au fost numiți în funcții de conducere, singurul criteriu fiind carnetul de partid”.

„Sfârșitul lui august 2017 rămâne o perioadă neagră în istoria județului Cluj și a Consiliului Județean Cluj, în care Executivul instituției a stat cu mâinile în sân, impasibil, la FALIMENTUL SC Cluj Arena SA, cel mai rușinos eșec administrativ al Clujului!”, mai susține Nasra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.