Cel puţin 26 morţi după explozia a două maşini-capcană la Bagdad

Două maşini-capcană au explodat la un interval de câteva minute, duminică, la Bagdad, provocând moartea a cel puţin 26 de persoane şi rănirea altor 53, între care numeroase femei şi agenţi de circulaţie, a declarat un reprezentant al Ministerului de Interne.

„Douăzeci şi şase de persoane au murit, între care femei şi poliţişti, iar 53, în special copii, au fost rănite în acest atentat”, a declarat un reprezentant al Ministerului de Interne.

Un bilanţ anterior menţiona moartea a 18 persoane şi rănirea altor 42.

Dublul atentat sinucigaş a avut loc în jurul orei 11.30, ora României, la Maamun, un district al cartierului cu majoritate sunnită Mansur, situat în apropiere de Zona Verde care găzduieşte numeroase ministere şi ambasade.

Atentatele au vizat o sucursală a Iraqi Commercial Bank, o instituţie publică ce efectuează numeroase tranzacţii între guvern şi investitorii străini.

Sucursala băncii a fost avariată considerabil, ca şi faţadele unor clădiri din apropiere, iar mai multe maşini parcate în zonă au ars complet.

Nu departe de locul exploziei se aflau şi birourile administraţiei, în faţa cărora numeroase persoane stau la coadă în prima zi a săptămânii în Irak pentru a obţine cărţi de identitate sau paşapoarte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.