Alegeri prezidențiale cu final imprevizibil

Era previzibil că interesul iohanniștilor devenise, după 26 mai, anularea șanselor lui Dan Barna de a urca pe locul doi în primul tur și sprijinirea Vioricăi Dăncilă în sensul ocupării acestui loc. Acest clasament de tur unu ar fi anihilat posibilitatea ca pesediștii să voteze cu Dan Barna în turul doi.

Ceea ce s-a și întâmplat. Din două mișcări. Unu: dosar DNA cu privire la niște fapte suspecte ale liderului USR. Doi: căderea guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură a avut drept efect imediat creșterea cu câteva procente a opțiunilor pesediste pentru fostul premier.

Apărea, în acest joc, un singur risc minor pentru Iohannis: neputința de a instala noul guvern (de la prima încercare) ar fi putut produce absenteiști între actualii votanți ai liberalilor iohanniști. Mobilizarea statului paralel pentru ca noul guvern să treacă urma să fie maximă.

Dar statul paralel este ca niște… paralele. Linia de comandă de care ascultă Victor Ponta a jucat un joc neiohannist. Interesul reprezentat de acești neiohanniști este unul ce urmărește reluarea comenzii asupra PSD.

Dacă Dăncilă ar lua sub scorul actual al partidului, stabilitatea conducerii actuale a PSD s-ar tulbura, Firea ar intra în luptă pentru șefie și, dacă noul lider pesedist ar deveni ea, grupul Ponta ar fi chemat să facă parte dintr-o nouă majoritate de stânga.

Cea ce ar conduce la moțiune de cenzură, la căderea guvernului iohannist și la anihilarea planurilor cu privire la anticipatele care erau planificate să aibă loc odată cu localele.

Reales, Iohannis ar avea parte de o criză politică personală majoră.

Noile vedete ale scenei noastre politice ar fi Firea și Ponta. Care ar atrage în majoritatea de stânga minoritățile din Parlament (poate și ALDE) și ar avea confort politic la votările din cele două camere legislative.

Această campanie de realegere (căci de alegeri n-a fost) ar fi, în final, o umilire a strategilor SRI de către cei de la SIE.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.