Cercetătorii români au înlocuit drona de război cu o jucărie pentru copii

*Forţele Aeriene Române testează o dronă de producţie autohtonă demnă de concursurile de aeromodelism de la Palatul Pionierilor

*Până în 2001, Escadrila de Cercetare fără Pilot de la Baza Kogălniceanu folosea drone de recunoaştere extrem de performante de fabricaţie sovietică

Zilele trecute, planul de înzestrare al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) pe perioada 2017-2026 a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Conform declaraţiilor preşedintelui Klaus Iohannis, documentul retras „a neglijat acordul politic pentru alocarea a 2% din PIB pentru Apărare“. Decizia vine după accidentul tragic de pe Valea Urdei, din judeţul Argeş, în care a fost implicat un autocamion de transport militar, în urma căruia au rămas îndoliate trei familii. Deocamdată, nu se cunosc cauzele accidentului, dar în presa centrală au apărut comentarii despre vechimea vehiculului care transporta zeci de militari de la la poligonul Cincu spre o unitate militară din Câmpulung Muscel. În acest timp, prin intermediul biroului de presă, Armata ne anunţă că cercetarea militară românească face minuni. Un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale anunţă că Forţele Aeriene Române (FAR) sunt pe cale să intre în posesia primei drone de producţie autohtonă Ultra20 (ATM-1 BB).

Aeronava fără pilot este rezultatul muncii unei echipe de ingineri ai Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Armamente din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare. Militarii români se antrenează cu noua achiziţie, denumită oficial „Sistem-ţintă pentru trageri sol-aer, aer-aer şi navă-aer”, în poligonul militar de la Capul Midia. Mini-aeronavele Ultra 20 sunt dirijate prin radio şi sunt concepute pentru a servi pentru supraveghere video, dar şi ca avioane ţintă în timpul tragerilor cu artileria antiaeriană şi cu rachetele sol-aer. Specialiştii au lucrat aproape trei ani şi jumătate la acest proiect. UAV-ul este un sistem ce are ca scop antrenamentul prin trageri reale cu diverse categorii de armament, în condiţii de simulare a unor ameninţări aeriene tip vehicule fără pilot, rachete de croazieră sau aeronave pilotate care se deplasează cu viteză mică. Costul per bucată este de circa 3.000 de euro. Colonelul Viorel Bitan, comandantul poligonului Capu Midia, spune că preţul dronei este de cel puţin zece ori mai scăzut decât al oricărui echipament similar achiziţionat din Occident. Neoficial, militarii români spun că Ultra 20 este îndeajuns pentru misiunile la nivel de batalion desfăşurate de MApN în teatrele de război din Irak sau Afganistan. Reamintim că, în mandatul ex-preşedintelui Traian Băsescu, România a fost inclusă alături de alte 13 ţări membre NATO în proiectul dronelor strategice invizibile, de tip Global Hawks, produse de firma Northrop Grumman. Includerea ţării noastre în programul de supraveghere şi recunoaştere AEGIS, care utilizează aeronave de cercetare fără pilot, a deteriorat serios relaţiile româno-ruse, dronele având capacitatea de a pătrunde, nedectate, circa 1600 de km în spaţiul aerian rusesc.

Ce înlocuieşte noua achiziţie a MApN

Ministerul Apărării Naţionale uită să spună că, până în anul 2001, Armata română a avut în dotare drone mult mai performante, pe lângă care ultima creaţie a cercetării militare româneşti pare un aeromodel făcut la un cerc de copii de la Palatul Pionierilor. Specialiştii spun că aeronava de cercetare aeriană TU-143 era chiar mai performantă decât dronele americane Scan Eagle şi Shadow 600, folosite de militarii români pe frontul din Afganistan. Surse din cadrul MApN ne-au relatat că achiziţia avioanelor spion Shadow 600 a fost supervizată de prietenul fostului şef SIE Ioan Talpeş, dr. inginer Vasile Pascu, nume conspirat “Doctorul”. La vremea aceea, Pascu era colonel sub acoperire la firma Telespatzio.

Site-urile de specialitate notează că drona TU-143 a apărut în plină invazie sovietică a Cehoslovaciei. Directiva nr. 670-241, din data de 30 august 1968, emisă de guvernul Uniunii Sovietice, fixa termene precise pentru realizarea a dronei de recunoaştere fără pilot TU-143, ca parte integrantă a sistemului tactic de recunoaştere Reis VR-3. Drona trebuia să fie fabricată în două variante: prima dotată cu camere foto, iar cea de-a doua trebuia să dispună de camere TV şi senzori de radiaţie. Primul echipament de acest fel a fost lansat în 1970. După această dată, sovieticii au fabricat circa 950 bucăţi, dronele fiind exportate în 9 ţări prietene, printre care şi România.

Oficial, pentru “formarea şi menţinerea deprinderilor operatorilor”

MApN recunoaşte că au fost achiziţionate 11 aparate VR-3 din fosta URSS, în anul 1983. Unii spun că ar fi vorba despre 12 aparate.

Oficial, dronele au fost utilizate în perioada 1983-2001 numai pentru zboruri de antrenament în vederea formării şi menţinerii deprinderilor operatorilor. Escadrila 143 Cercetare fără Pilot ar fi participat la exerciţii şi aplicaţii pe teritoriul judeţelor Constanţa şi Tulcea. Din cauza epuizării resursei de zbor, aceste aparate ar fi fost scoase din exploatare şi au fost înlocuite cu avioane fără pilot de tip Shadow. O astfel de aeronavă mai poate fi văzută la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, ca exponat.

Conform site-ului www.aripi-argintii.ro (vezi tabelul), FAR a avut în dotare opt aparate TU-143 în varianta dotată cu echipament foto, şi doar 4 aparate echipate cu camere video.

Neoficial, “racheta de croazieră” a lui Ceauşescu

Din surse FAR am aflat că escadrila de avioane fără pilot Tu-143 a operat, începând din 1988, la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, fiind utilizată şi în misiuni de recunoaştere pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. Specialiştii militari care au lucrat în proiectele speciale demarate de MApN, înainte de Revoluţie, spun că, asemenea dictatorului coreean Kim Jong-un, Nicolae Ceauşescu cerea realizarea unei rachete cu rază medie de acţiune, capabilă să poarte focos nuclear. Din acest motiv, inginerii Direcţiei Înzestrare a Armatei din cadrul MApN şi-ar fi propus modificarea şi transformarea dronei TU 143 în rachetă de croazieră lansată de la sol, de pe navă sau acroşată sub fuselajele aeronavelor IL-28 sau IAR-93. Piloţii români au denumit proiectul “Tomahawk-ul lui Ceauşescu”. Specialiştii în domeniu afirmă că regimul lui Saddam Hussein ar fi fost interesat de achiziţionarea avionului IAR-93, doar în varianta înarmării lui cu TU-143.

Proiectul de modificare a dronei TU 143 s-ar fi desfăşurat în cadrul programelor de încercări în zbor pentru rachetele aer-aer româneşti în perioada 1988-1990, la Centrul de Cercetări şi Producţie în domeniul rachetelor de la Crângul lui Bot (astăzi ELMEC Ploieşti) şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. La vremea aceea, inginerii români sperau că vor fi capabili să realizeze o replică îmbunătăţită a dronei TU-143, capabilă să poarte focoase nucleare de 600 de kg. Racheta de croazieră românească se baza pe platforma unui TU-143, modificat şi echipat cu motorul reactiv Turbomeca Artouste III B, folosit pentru elicopterele IAR-316 B Alouette III. Noul motor dezvolta 650 kgF, la un consum specific inferior lui TRZ-117 (motorul original al lui TU-143), având în acelaşi timp un gabarit mai mic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.