Cererea de urmărire penală a Rovanei Plumb mai așteaptă

Update Comisia juridică a decis, miercuri, să ceară Biroului Permanent un termen de 14 zile pentru finalizarea raportului privind solicitarea DNA de încuviințare a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb, Biroul urmând să decidă dacă va acorda cele 14 zile.
„S-a aprobat să solicităm un termen de maxim 14 zile pentru efectuarea anchetei, urmând ca Biroul permanent să aprobe sau nu, iar, conform Regulamentului, Biroul permanent are posibilitatea să aprobe un termen între o zi și 14 zile pentru redactarea raportului”, a declarat președintele Comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, după exprimarea votului.

PNL a respins propunerea, deputatul Gabriel Andronache cerând să se acorde un termen de o zi, iar Ioan Cupșa şapte zile. „Au mai fost astfel de solicitări și raportul a fost dat uneori de pe o zi pe alta. (…) Ceea ce faceți dumneavoastră este un artificiu”, a spus Andronache.
Fixarea unui termen de şapte zile pentru întocmirea raportului a fost propusă şi de USR.
Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, dosar în care DNA cere şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.
Procurorii cer urmărirea penală pentru Rovana Plumb în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.