Certificat de nesimţire

Procurorul General PSD al României a explicat pentru presă cum a ajuns în posesia certificatului de revoluţionar. Explicaţia lui Tiberiu Niţu, soldat în termen în trupele de securitate în zilele Revoluţiei, este cel puţin halucinantă, scrie site-ul comisarul.ro.

Reporter Adevarul : Ştim că aveţi certificat de revoluţionar.Ce v-a făcut să-l solicitaţi?

Tiberiu Niţu: În 1995 veneam de la Ploieşti la Bucureşti pentru un examen. Şi în tren mă întâlnesc cu un coleg de-al meu din Armată. Şi vine „naşu“ să ne ceară biletele la control. Eu scot biletul şi el scoate nişte cupoane din alea. Zice „tu n-ai? Nu eşti revoluţionar?“. „Nu“. Zice „eu sunt, ne-am luat toţi certificate“. M-a învăţat să mă duc la Asociaţia Club 22, am fost la ăia acolo şi mi-am făcut dosar. Mi-a ieşit certificatul în 1996, în noiembrie. Am declaraţii în dosar de la comandanţii mei, am fotografii. Păi am o fotografie făcută de o franţuzoaică venită cu ajutoare în care aia mă pupă pe mine peste gardul Televiziunii. Dacă mâine se dă lege că se abrogă legea revoluţionarilor, sunt primul care îmi depun certificatul. Dar atât timp cât eu ştiu oameni care n-au călcat pe la Revoluţie şi au certificat, eu de ce să-l dau?”.

Fostul Preşedinte Traian Băsescu a readus în atenţia opiniei publice informaţia potrivit căreia Tiberiu Niţu, actualul Procuror General al României, a obţinut un certificat de revoluţionar după 1990. Traian Băsescu a mai amintit faptul că Tiberiu Niţu a recunoscut că a tras în terorişti, la televiziune, în zilele Revoluţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.