Publicăm Manifestul pentru o Națiune Civică, unul dintre textele apărute din frămîntările acestor săptămîni. Mai sunt și alte Programe, Declarații și Apeluri. Pe câteva le-am primit în Piața Universității sau la redacție. Pe cele mai coerente le vom publica, de asemenea, chiar dacă unele conțin naivități, erori de apreciere sau sunt dominate de un imaginar în exces. Publicînd aceste texte încercăm să prelungim dezbaterea provocată de revoltele din toată țara, nu doar de simbolica Piață a Universității. La urma urmelor, căutările tuturor sunt semnul impasului major în care se află societatea.

Manifestul pentru o Națiune Civică își propune o reconsiderare spectaculoasă a cetățeanului. Din păcate, operațiunea are la bază prea mult patetism și prea puțină logică. Dau un exemplu de metaforă politică pierdută în cuprinsul unui asemenea text. "Statul s-a obișnuit să-și închipuie națiunea ca pe o grădiniță de copii cu retard minor care, deși poate să muncească, nu poate gîndi cu capul ei decît limitat și instinctual". Statul și închipuitul sunt totuși două noțiuni care nu se prea întîlnesc niciodată. "Stat" (conf. DEX = "Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă..."). Ce, poate statul să-și închipuie, chiar să viseze ori să aibă coșmaruri și sentimente de regret?

Parlamentul, singura instituție a statului care ar trebui să-i reprezinte pe cetățeni "este supus unui proces de disoluție", zice același Manifest. Explicația: "Parlamentul a devenit doar un spațiu de orgolii sterile care se înfruntă inutil". Partidele politice nici ele "nu mai reprezintă pe nimeni de multă vreme, ele doar se autoreprezintă, pentru că societatea a fost înșelată cu ideea că alții gîndesc pentru ea". Dar Guvernul? În România, "Guvernul dictează cu ajutorul unei coaliții obediente, interesată doar de autoperpetuare ca partide individuale sau coalizate". Președintele? Ei bine, reconsiderarea importanței bunului cetățean se face fără nicio trimitere la funcțiile Președintelui și, mai ales, la perturbările majore provocate de acesta.

Citind cu atenție Manifestul pentru o Națiune Civică sunt obligat să observ că un grup de intelectuali își propune relansarea cetățeanului prin amendarea severă a Parlamentului, a Guvernului și a partidelor politice. În același timp, Manifestul cetățeanului suveran nu suflă o vorbă despre obligațiile cetățeanului de a-și redobîndi importanța prin chiar revenire la drepturile și obligațiile sale elementare. Putem avea un stat extrem de atent la nevoile cetățeanului în condiții de cetățenie, să-i zicem, inconștientă? Calitatea civică a cetățeanului este și ea doar o responsabilitate majoră a Parlamentului, a Guvernului, a Partidelor Politice? A societății civile și, în cele din urmă, a cetățeanului, în nici un caz! Adică să avem un stat avansat în care cetățeanul decide totul, deși nivelul său de civism rămîne în continuare sub genunchiul broaștei?

Cel mai frumos comandament al Manifestului pentru o Națiune Civică este chiar primul. Il și reproduc în întregime:

"I. Vrem ca legile, hotărîrile, deciziile care sunt luate în numele oligarhiei să nu mai fie declarate ca fiind luat (?) în numele nostru".

Această frază poate fi socotită emblematică pentru Manifestul patetic de reconsiderare a cetățeanului în România. Trecem peste faptul că a fost redactat în fugă și a fost scris pe genunchi. El conține și carențe de logică. Fraza precizează că este vorba doar despre "deciziile care sunt luate în numele oligarhiei". Conform exprimării de mai sus, doar deciziile luate în numele oligarhiei sunt o mare problemă și enervează, pentru că sunt prezentate ca fiind adoptate în numele cetățenilor. Dacă nu s-ar face o asemenea atribuire ar putea fi luate mai departe. Și cele care privesc suma cetățenilor unui stat ar putea fi luate fără probleme, atîta doar că nu mai trebuie afirmat că au fost luate în numele cetățenilor. În schimb, textul nu face trimitere la nicio obligație a ignoraților noștri cetățeni de a nu mai fi ignoranți și de a participa la procesul de legiferare. Ca din întîmplare, el este prevăzut de lege, dar este ignorat cu desăvîrșire de cei care se plîng de absența consultării și a dialogului. Ba, în faza de pregătire este obligatorie o dezbatere. Atîta doar că bunul cetățean nu are timp sau nu consideră important să participe și să se exprime.

Manifestul pentru o Națiune Civică, în pofida unor naivități, în pofida faptului că se apropie mult (întîmplător sau nu) de spiritul lozincii USL=PDL=Mizerie, este unul dintre documentele interesante lansate la București, în Piața Universității, avînd drept autori și cîteva cadre didactice de la SNSPA. Ideea de reconsiderare a cetățeanului român rămîne totuși un punct cîștigat, după cum, atacurile la partidele politice și la parlamentarism par a fi măcar semne de contaminare cu o propagandă a regimului, dacă nu chiar dovada unor legături mai complicate.

Din 2005 și pînă astăzi, campania de minimalizare a Parlamentului României nu a făcut decît să pregătească țara pentru confuzia de acum.