„Cetățenii nu respectă legea sau legea nu-i respectă pe cetățeni?”

APADOR-CH și ActiveWatch „condamnă public folosirea legii penale pentru a intimida persoane care își exercită dreptul la liberă exprimare și libertatea de a participa la întruniri publice”, potrivit unui comunicat, care face referire la ancheta în cazul atacului asupra mașinii ministrului Culturii, Daniel Barbu.

„Din informațiile publice disponibile în acest moment reiese că cinci persoane sunt cercetate pentru infracțiunile de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice” prevazut e în art. 321 Cod penal (denumite, în limbaj popular, și„huliganism” ), în contextul participării la un protest în Centrul Vechi al Capitalei în data de 17 octombrie, în condițiile în care unii dintre aceștia nu sunt învinuiți de acte de violență asupra bunurilor sau persoanelor. În seara respectivă a avut loc un incident soldat cu spargerea lunetei autoturismului care îl transporta pe ministrul Daniel-Constantin Barbu. Actul invocat ca violent a fost unic, a vizat un bun (autoturismul), iar nu persoana ministrului sau liniștea/ordinea publică. Având în vedere numărul relativ mare al protestatarilor prezenți și nemulțumirile exprimate – repetat – de aceștia la adresa anumitor măsuri luate de guvernanți, este cât se poate de evident că, dacă s-ar fi urmărit cu adevărat tulburarea liniștii publice, rezultatul ar fi fost altul decât spargerea unei lunete a unui autoturism guvernamental. Dar, după cum rezultă din istoria recentă a acestor manifestații, care număra deja multe săptămâni, cei prezenți la aceste adunări publice nu au avut ca obiectiv producerea de dezordine publică, ci doar exprimarea, într-un mod care să atragă atenția publicului și decidenților, a unei atitudini critice. De aceea, nu se justifică excesul de zel manifestat de autorități de a iniția anchete penale extinse și intensive, cu încadrări juridice exagerate. Acest lucru poate fi interpretat ca fiind făcut tocmai pentru a da un semnal că orice protest poate fi ușor transformat în obiect de dosar penal și că orice protestatar este un potențial învinuit”, spun cele două organizații într-un comunicat de presă.

În acest context, APADOR-CH și ActiveWatch cer modificarea legii adunărilor publice.

„Evenimentele recente din România readuc în discuție prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea si desfășurarea adunărilor publice. În spațiul public se afirmă, în mod repetat, faptul că persoanele care participă la protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană, precum și în cazul altor proteste, nu respectă prevederile respectivei legi . APADOR-CH și ActiveWatch țin să sublinieze că această situație este o consecință firească a faptului că legea adunărilor publice (adoptată cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1991) este anacronică și nu reflectă realitățile societății românești, inclusiv progresele făcute la nivel de cultură democratică în rândul românilor. Actuala lege, atât prin conținut cât și prin modul în care este aplicată nu protejează dreptul la întrunire, ci îl îngrădește. În acest context APADOR-CH și ActiveWatch relansează apelul pentru modificarea legii adunărilor publice pentru ca aceasta să fie într-adevăr un instrument care să asigure respectarea drepturilor omului și înlăturarea posibilității de a restricționa în mod abuziv dreptul cetățenilor de a participa la adunări publice. APADOR-CH și ActiveWatch atrag atenția că legile nu sunt instrumente fixe, ele evoluează odată cu societatea și trebuie să funcționeze ca instrumente de reformare și revigorare socială și nu ca instrumente opresive și retrograde”, mai se precizează în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.