Chilian: Alături de protestatarii din Piața Victoriei. Vreau și io la schi!

#REZIST Alături de protestatarii din P.ta Victoriei. Vreau să învăț! Sunt studios. PS – Vreau și io la schi!
PSS – Stați liniștiți, PSD-ul nu are nevoie de dușmani. Se distruge singur din interior. Zicea bine Ciutacu: Prietenii să le trăiască! Spre deosebire de Rebegiuc, Voltaj, Maia Morgenstern, Oana Pelea și mult prea mulți alți „vectori de opinie” de acum, eu unul cred că sunt singurul artist care nu se numără printre cei ce s-au adapat vreodată, din belșugul tatzelor PSD sau ale oricărui alt partid politic.
Acum câțiva ani pe unul dintre „vectori” – nu apare în listă, l-am scăpat de pușcărie rugându-l să plece în vacanță o săptămână, zece zile. Nu știam dacă sau cât adevăr era în zvonul ce-mi ajunsese la urechi potrivit căruia poliția antidrog vroia să dea un exemplu răsunător cu unul dintre artiștii la modă și să-l aresteze pentru consum și trafic de droguri dar nu am vrut să-l pun în risc și i-am spus ce auzisem. Nu era atunci și nici acum nu este treaba mea ce face lumea cu banii, sănătatea sau mintea ei de lume. A avut noroc, m-a ascultat și și-a luat o mica pauză. După câteva zile se anunță cu surle și trâmbițe la toate televiziunile arestarea unui muzician care cică ar fi cântat ca toboșar cu Mandinga. Nici o legătură cu Mandinga dar așa se face o știre nu?! Băiatul trecuse odată pe la sala lor de repetiții… A fost o modă cu arestarea celor din muzică o perioadă și moda asta încă nu a trecut pentru are o imensa vizibilitate.
Să ne înțelegem, nu regret că am încercat să ajut și acum aș face la fel. Prefer să mă bucur de talentul unui om care nu este în pârnaie pentru tarele societății, tare care i-au învins instinctul de supraviețuire pentru promisiunea falsă a unei clipe de liniște, într-o „lume mai bună”.

Vă spun asta să înțelegeți că trebuie să fiți mai atenți la trâmbițe. Uneori „băieții” renunță la o arestare spectaculoasă la sugestia altor „băieți” din servicii în mod special, pentru ca respectiva trompetă le poate fi mult mai utilă în „libertate” fiind purtător de mesaje utile unora sau altora în diverse contexte sau împrejurări.
Deschideți ochii dragilor. E spre binele comun. Al vostru și al meu deopotrivă.
Sper să nu mă înjurați și acum. :))))
PSSS – Am avut contracte pe masa la semnat – se poate verifica – în valoare de 1.200.000 de euro să cânt în campania electorală. Am refuzat. D.nul Aurel Mitran, managerul meu de atunci știe.
Da, acum mă puteți înjură, merit! Tare sunt prost dar, asa cum spuneam, vreau să învăț!
Alt PS
Eu unul vreau ca Iliescu să-și sfârșească zilele în pușcărie! Alea câte I-au mai rămas pentru ce a făcut!
80% din copiii bolnavi de cancer provin din familii cu venituri sub 500 de lei. – Aproape 90% din copiii bolnavi de cancer din România sunt nevoiți să meargă la investigații contra cost în afara spitalelor și să-și procure singuri o parte din tratament, în condițiile în care circa 80% dintre ei provin din familii cu venituri sub 500 de lei, potrivit Asociatiei P.A.V.E.L (Primind Ajutor, Viata Este Luminoasă).
„Un procent de 65 -70 la sută din copiii bolnavi de cancer sunt internați în București la unitățile medicale de specialitate, Fundeni sau Marie Curie. Din păcate, acești copii sunt nevoiți să își facă analize de tip RMN sau computer tomograf pe banii părinților la o clinică privată și mai mult decât atât, o parte din medicația prescrisă de medicul specialist trebuie procurată din străinătate”, a precizat Olga-Rodica Cridland, președintele Asociatiei P.A.V.E.L
http://www.ziare.com/social/medicamente/80-la-suta-din-copiii-bolnavi-de-cancer-provin-din-familii-cu-venituri-sub-500-de-lei-1081276
„Asistăm la revolta Germaniei împotriva unui guvern care încearcă să schimbe, unilateral, statutul de colonie a României”
Înainte să adopte acele decrete de amnistiere (care, fie vorba, nici măcar nu au fost primele măsuri adoptate), în primele zece zile de la instalare Guvernul Grindeanu a mărit salariul mediu și pensiile, anulând astfel măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Boc, sub dictatul Fondului Monetar Internațional și al Bruxelului, și a anunțat scutirea de impozite a salariilor mai mici de 500 de euro.
Nu numai că aceste două măsuri încurajează alte state să iasă de sub jugul ordo-liberalismului german, dar ele afectează direct capitalul Germaniei, care a devenit recent cel mai mare investitor străin in România, urmată de Franța, asta în timp ce Statele Unite, foarte prezente la începutul anilor 2000, s-au orientat spre piețele din Asia, predând astfel ștafeta. Profitabilitatea acestor investiții (companiile din România au o rată dublă de profitabilitate comparată cu media Zonei euro) se bazează pe exploatarea unei mâini de lucru forțată, cu un salariu minim special calculat în așa fel încât să îi asigure o supraviețuire mizerabilă unui individ fără familie, ceea ce duce la o mobilitate socială și geografică foarte scăzută, un declin demografic fără precedent și cea mai mare rată a imigrației dintre toate țările non-africane (mai mare și decât cea a Siriei, pe perioada războiului).”
Cu toate acestea, măsura care a înfuriat cu-adevărat Germania este alta, afirmă autorul.
„Dar alta e chestiunea: „odiosul” guvern PSD plănuiește să creeze un Fond Suveran de Investiții și Dezvoltare (FSDI), așa cum sunt în Norvegia, Franța, Arabia Saudită, etc, care ar fi hrănit de profiturile companiilor aflate sub controlul statului (profituri? – sună ciudat, având în vedere că guvernele anterioare au susținut că acestea sunt găuri negre ce trebuie urgent privatizate…) și care ar servi, în special, la dotarea României cu verigile lipsă din bussines-ul agricol ( procesare, conservare, îmbuteliere) care-i lipsesc și care ar putea face legătura între enormul său potențial agricol și o piață internă de 18 milioane de consumatori care e convinsă ( pe bună dreptate) că mâncarea produsă în România este și mai sănătoasă și mai gustoasă decât cea de import.
De-aici înainte, din punctul de vedere al coloniei metropolitane, se intră în domeniul ne-negociabilului. Printr-o asemenea măsură, România plănuiește să-și schimbe statutul de colonie extractivă (sursă de materie primă și muncă ieftină) care i-a fost desemnat în actuala ordine mondială, pretinzând – dacă nu suveranitate totală, pentru care nu are forța militară, un statut de colonie productivă, comparabil cu cel al Ungariei (unde salariul mediu este cu 50% mai mare și care suferă mult mai puțin din cauza migrației)
Florin Chilian
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.