China, America, Rusia – menaj globalist în trei?

Există o veche şi unanimă opinie a istoricilor epocii moderne, că echilibrul cel mai sigur pentru ca sistemul de relaţii internaţionale să funcţioneze este cel bazat pe dominaţia a două supra-puteri, anturate de alte puteri mai mici, dar emergente, încercând, fiecare, s-o înlocuiască, în cele din urmă, pe una dintre cele dintâi. Nu este dificil să facem două observaţii, prima că, în prezent, cam acesta este ”peisajul” geo-politic în spaţiul Eurasia şi Asia-Pacific, cu tendinţa de a se extinde la scară planetară, iar a doua, că România se află şi ea în suprafaţa acestui joc concurenţial, indiferent de faptul că, deocamdată, Tricolorul este flancat de steagurile Statelor Unite şi Uniunii Europene, şi nu de cele rusesc şi chinez. Nimic nu este, însă, bătut în cuie, combinaţia, în matematica simplă, este de patru steaguri de pe flancuri luate câte două…

Primele întrebări privind acest triunghi strategic Washington-Moscova-Beijing ar fi care anume sunt implicaţiile parteneriatului vădit China-Rusia, pentru Statele Unite, şi cum vor reuşi ele să facă faţă acestei situaţii noi? Experţi americani cred că cel mai bine ar fi ca SUA să adopte o atitudine pozitivă faţă de Rusia, spre a o ţine cât mai departe cu putinţă de Beijing, de pildă încercând să-i faciliteze exporturi de energie către Japonia şi Coreea de Sud, cu alte cuvinte relaţii mai bune cu aceşti doi parteneri asiatici ai Americii, tradiţionali. În egală măsură, de acum încolo, Washingtonul nu va mai putea să formuleze nici o decizie de politică externă, sau de securitate internaţională, indiferent de care zonă a lumii va fi vorba, fără să nu ia în consideraţie binomul de putere China-Rusia. Cei trei sunt cei care astăzi pot influenţa aproape toate problemele majore regionale şi strategice, lucrurile au devenit mai complicate decât au fost, să zicem, cu un deceniu în urmă, atunci când spuneau, prin 2013, Leslie Gelb şi Dmitri Simes, experţi americani: ”Se pare că Rusia şi China, în scopul de a-şi promova propriile interese, au decis că trebuie să tragă serios Washingtonul de mânecă, de câte ori se iveşte ocazia”. De asemenea, se pare că parteneriatul strategic chino-rus este eficient şi productiv în domenii-cheie, ca energia, vânzările de arme, colaborarea politică (Parteneriatul strategic de cooperare cuprinzătoare China-Rusia, semnat în 2011, concordanţă în Orientul Mijlociu etc.) şi, nu în ultimul rând, concurarea hegemonului America oricând şi oriunde apare vreo oportunitate de a se modifica, în favoarea celor doi, ordinea mondială actuală.

Un element important al acestei ordini, contestat vehement de Moscova şi Beijing, este accentul pus de Occident asupra drepturilor omului şi ale grupurilor minoritare (Caucaz, Ucraina, Tibet etc.), cele două regimuri consideră că aceste chestiuni ţin de suveranitatea fiecărui stat, şi nu de opinia internaţională, adică de opinia altora. În egală măsură, ele se pronunţă cu stăruinţă în ce priveşte dreptul lor de a avea o sferă de influenţă în imediata lor vecinătate (fostele republici sovietice, Taiwan, Coreea de Nord etc.), după cum America, de aproape 200 de ani, a aplicat celor două continente americane şi insulelor adiacente faimoasa Doctrină Monroe. În clipa de faţă, BRICS-ul (Brazila, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi OCS-ul (Organizaţia de cooperare de la Shanghai) sunt ”vârfuri de lance” ale Chinei şi Rusiei, pe care cele două puteri încearcă să le impună în disputa surdo-mută, deocamdată, cu Statele Unite. Şi, în timp ce pretutindeni se vorbeşte de pace, toate trei părţile îşi arată muşchii, fac manevre pe uscat şi pe ape, din Marea Neagră şi Marea Baltică, până în Marea Chinei de Sud, top-comandanţi ai Armatei Populare de Eliberare a Chinei cer o politică externă agresivă, triumfalistă, sunt nerăbdători să vadă hegemonia chineză împlinită. Între timp, la Washington se speră că o Chină puternică din punct de vedere militar va putea fi împinsă, mai târziu, împotriva ruşilor… În ce priveşte conducătorul rus Vladimir Putin, viziunea lui despre o nouă ordine mondială este mai temperată decât a chinezilor, dar asta nu înseamnă că el nu ar dori schimbarea status-quo-ului. În primul rând, el cere ca Rusia să fie tratată ca o super-putere. Apoi, încearcă să construiască o relaţie mai strânsă cu Europa, în acelaşi timp insistând să menţină fostele republici al URSS în sfera sa de influenţă – un fel de Doctrină Monrov, adică Monroe în varianta rusească.

Partea cea mai tare, însă, a actualei apropieri strategice China-Rusia este cooperarea economică. Ambele ţări pun un accent deosebit pe dezvoltare, comerţul şi investiţiile bilaterale sunt factori-cheie. De asemenea, Moscova are nevoie de un partener puternic ca să-şi dezvolte regiuni din Siberia subdezvoltată, mare lucru nu s-a făcut până în prezent, dar negocierile în această direcţie sunt avansate. Cel mai important este că, acolo, securitatea reciprocă a fost asigurată, în 2008 s-au închis ultimele conflicte de frontieră.

China, Rusia şi Statele Unite au intrat, cu siguranţă, în ceea ce se poate numi ”Deceniul ruso-chinez” din vremurile menajului în trei, America, Rusia şi China. Ne place sau nu, asta este frivolitatea Istoriei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Toma 73 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.