Chiriile şi terenurile date în arendă vor fi taxate mai mult

Proprietarii de apartamente care obţin bani din închirierea acestora şi cei de terenuri agricole care le dau în arendă vor fi taxaţi suplimentar din 2018, conform draftului de modificare a Codului Fiscal ce se află în prezent în dezbatere publică. Majorarea survine în urma scăderii cotei forfetare (adică procentul de cheltuieli care se deduce din venit astfel încât impozitul se aplică asupra venitului impozabil din care s-a scăzut în prealabil această cotă) de la 40% cât este acum la 20%. „Venitul brut din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendarea bunurilor agricole, reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părţi, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În cazul veniturilor obţinute din închirierea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabileşte pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei. Venitul net anual din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut. Determinarea venitului anual se efectuează prin însumarea veniturilor pe baza cursului de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor însumate din perioada de derulare a contractului de închiriere”, se arată în document.

În cazul veniturilor obţinute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, venitul brut se stabileşte pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite. „În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit, în cadrul aceluiaşi termen, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, pentru a fi comunicate unităţilor fiscale din subordine. În cazul în care preţurile medii ale produselor agricole au fost modificate în cursul anului fiscal de realizare a venitului, noile preţuri pentru evaluarea în lei a veniturilor din arendă exprimate în natură, pentru determinarea venitului net se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării acestora către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice. Venitul net anual din arendă se stabileşte prin deducerea din venitul brut a aplicarea cotei forfetare de 20% asupra venitului brut anual”, se mai stipulează în sursa amintită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.