Chris Simion, „o poveste care se simte în stomac şi în bătăile inimii”

Calea Griviţei 53. De la Liviu Ciulei şi până azi, nimeni n-a mai proiectat realizarea unui teatru particular. Chris Simion Mercurian şi Tiberiu, soţul ei, au plănuit, cu toate resursele specializate, cu creativitate şi pasiune, construcţia în următorii 3 ani a unui nou teatru în Bucureşti. Desigur că instituţiile statului nu sunt pregătite să răspundă cu aceeaşi ordine, prompt, în lucrurile care le privesc şi întârzierea de 6 luni (5 peste prevederea legii) din partea Ministerului Culturii, o antrenează în plus pe Chris Simion în imaginaţie, încredinţare şi umor, valori pe care le foloseşte minunat în celelalte pasiuni-preocupări ale ei, regia de teatru şi scriitura.

Ai făcut atât de multe lucruri în ultima vreme. De câte ori am vorbit, erai fie pe scara avionului, fie imediat după aterizare. Cum te-a găsit Israelul?

A fost cea mai tare experienţă a mea din ultimii 10 ani. Am participat la un proiect iniţiat de ICR împreună cu Teatrul Karov din Tel Aviv, lansarea romanului meu ”40 DE ZILE”, prima mea lansare peste hotare. Pe plan profesional, m-a emoţionat întâlnirea cu cititorii mei de-acolo, ne lansaserăm în discuţii care puteau să dureze multe nopţi albe. Pe plan personal, am avut şansa de a reface drumul Crucii la Jerusalem împreună cu Tiberiu, jumătatea mea, de a merge în deşertul Huseva, la mânăstirea Sfântul Gheorghe pe urmele Sfântului Ioan Iacob.

Chris Simion împreună cu juriul Undercloud 2016

Ai avut premiera primului spectacol pentru copii şi adolescenţi. Ce te-a atras spre ei, aşa încât să le dedici din timpul şi creativitatea ta?

De 3 ani, în viaţa mea au apărut Radu şi Alexandra, care mă stimulează în această direcţie şi cu care îmi retrăiesc o parte din copilărie. Cum îmi place să citesc literatură contemporană, le-am cautat şi lor poveşti inedite, noi, cu teme care să-i sensibilizeze şi să contribuie la devenirea lor întru frumos şi adevăr. Aşa am descoperit „Povestea celei mai frumoase flori”, care m-a inspirat să scriu prima mea piesă de teatru pentru copii, ”Cea mai frumoasă floare din lume”, pe care o puteţi vedea la Teatrul Excelsior.

N-am văzut încă spectacolul care e programat luni, la Godot. Ai vrea să vorbeşti tu despre spectacolul tău? Sunt în distribuţie nişte actori foarte puternici, aparte…

„Ce caut eu aici?” după romanul „Hell” de Lolita Pille este mai mult decât un spectacol de teatru, este o experienţă. Și una hardcore. Îmi place să trăiesc în adânc, nu la luciul apei, nu fug de ceea ce doare, găsesc în suferinţă un răspuns, nu rămân acolo unde o experienţă se termină şi nu mă repet în greşeli pentru că nu am timp. „Ce caut eu aici?” este o poveste care te reîntoarce la tine, îţi reaminteşte cine eşti, dacă ai ştiut vreodată sau te obligă să faci cunoştinţă cu tine, în caz că nu ai avut bucuria asta. Nu e un spectacol comod, dar de rutină ai parte destul. E o poveste care se simte în stomac şi în bătăile inimii, e ca o cădere în gol şi mie exact de asta îmi place. Nu ştiu să fac spectacole care să te mângâie pe creştet pentru că viaţa nu este aşa. Mă apropii de poveşti care sunt ca nişte pumni în suflet, care lasă vânătăi o perioadă, dar pe urmă te învaţă să ai curaj, să-ţi pui aripile definitiv la loc şi să zbori înalt.

Distribuţia: Antoaneta Cojocaru, Mihai Smarandache, Ioana Ginghină, Ana Covalciuc, Dan Rădulescu / Sorin Dobrin. Costume: Maria Marinescu. Decor: Mihai Popescu via Frattelli. Eu regia si scenariul. Vă aştept pe 12 şi 19 decembrie, de la ora 20.00, la Godot Cafe Teatru.

Antoaneta Cojocaru şi Mihai Smarandache în „Ce caut eu aici? sau Hell”

Teatrul tău, Griviţei 53, a început restaurarea clădirii?

Ne-am propus să nu dăm şpăgi şi să respectăm legea. În aceste condiţii, fiind în România, cei 3 ani pe care i-am programat iniţial se vor transforma în 30. Dar cum este un vis pe care-l am de 17 ani, vreau să se împlinească fără compromisuri, curat. Cu preţul sufletului aş fi putut avea de foarte mult timp un spaţiu. Am ales liniştea. Exemplu de absurd românesc: am depus în iunie 2016 o cerere la Ministerul Culturii în care solicitam un răspuns oficial cu privire la statutul imobilului care se afla pe terenul unde vrem să construim acest teatru (de altfel primul teatru privat construit în România după 70 de ani, Liviu Ciulei a construit în ’46 Teatrul Nottara), este sau nu este clădire de patrimoniu. Nu am primit încă niciun semn din partea autorităţilor, deşi cele 30 de zile în care se desfăşoară termenul legal au trecut de mult. Noi încă aşteptăm. Și nu ne panicăm. Știm că istoria se scrie cu răbdare şi umor.

Găseşti surse de finanţare?

Eu am vândut casa bunicii şi am cumpărat terenul. Pentru construcţia teatrului vom demara o campanie de fundraising atât pe plan local, cât şi internaţional. Avem suportul unor personalităţi culturale de mare notorietate, dar încă nu pot face publică prezenţa lor în proiect. Toată lumea îşi propune să facă mall-uri. Noi ne încăpăţânăm să facem un small, unul cultural. În afară de asta redăm Bucureştiului o zonă boemă, care în perioada interbelică era considerată un Montmartre al Bucureştiului. Griviţa 53 îşi propune să fie mai mult decât un teatru, se doreşte a fi o insulă.

Care sunt următoarele proiecte în teatru?

Să scot premiera oficială cu ”DYBUK” la Teatrul Evreiesc de Stat, cel mai amplu spectacol pe care l-am făcut până acum, cu 50 de oameni pe scenă, cu muzică live, cu dans – e într-un mare fel. Vreau să reluăm la Teatrul „L.S.Bulandra” ”Maitreyi” şi ”Mecanica inimii”, să facem la Teatrul Metropolis „Domnul Ibrahim şi florile Coranului”, în prezenţa autorului, căci este un spectacol care se bucură de mare succes de public şi i-am promis lui Eric Emmanuell Schmitt că la începutul anului viitor îşi va vedea povestea. Și la ”Godot” Cafe Teatru voi începe repetiţiile la un spectacol după romanul meu „40 DE ZILE”, căci succesul spectacolului ”Ce ne spunem când nu ne vorbim”, după cartea mea cu acelaşi nume, m-a determinat să repet experienţa scenică după o proză a mea. Și să nu uit că anul acesta facem 10 ani de când jucăm „Dragostea durează 3 ani” şi vom sărbători în ianuarie, împreună cu autorul Frederic Beigbeder. Destule, nu? Îl am sprijin în toate aceste proiecte pe soţul meu, Tiberiu, care şi-a propus să nu mă mai lase să fac nimic de una singură. Experienţa lui de marketing cultural sper să se vadă în viitoarea mea etapă profesională şi să fie apreciată de cei care mă urmăresc.

Dacă ai reținut doi dintre actorii care joacă în premiera „Ce caut eu aici?”, după romanul „Hell”, de Lolita Pille, spectacol pus în scenă de Chris Simion la „Godot” și care e programat luni, 12 decembrie, de la 8 seara, scrie-i într-un mesaj, aici. Primele două răspunsuri corecte sunt premiate cu câte o invitație.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Anca Dobrescu 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.