Christian Paraschiv: „Artistul trebuie să-şi caute nevoia de Originalitate”

Mulţi iubitori de artă ne-am fi bucurat să-l reîntâlnim, acum câteva săptămâni, pe Christian Paraschiv la vernisajul expoziţiei sale ”Dans mon coeur/Moartea este lipsită de originalitate”, găzduită de elegantele spaţii de la ”Galeria Romană”. N-a fost să fie, artistul fiind blocat, pe probleme de sănătate, la Paris, unde locuieşte şi lucrează de peste trei decenii. În pofida tuturor neajunsurilor, l-am abordat, totuşi, prin telefoane şi emailuri, şi astfel s-a conturat profilul unuia dintre artiştii fondatori ai grupului ”Prolog”, constituit de regretatul Paul Gherasim şi alcătuit din Constantin Flondor, Horia Paştina, Mihai Sârbulescu Ion Grigorescu şi, fireşte, Christian Paraschiv, prima expoziţie a grupului, intitulată ”Flori de măr”, fiind găzduită în 1985 de Galeria ”Căminul Artei”.

Date biografice

Christian Paraschiv s-a născut în 1953, în Bucureşti.
A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza”.
1978 – absolvent al Institutului ”Nicolae Grigorescu”, unde i-a avut ca profesori pe Marin Gherasim, Rodica Lazăr şi Ion Sălişteanu.
1982 – câştigă prin concurs un important premiu internaţional şi o bursă în Franţa, dar pleacă la Paris abia după patru ani, în 1986, şi decide să nu mai revină în ţară, protestând astfel pentru interzicerea de-a vernisa o expoziţie intitulată ”Feminin/Masculin”.
Revine din exil în 2002 şi se reintegrează mişcării artelor plastice din ţară.
Participă în câteva rânduri la taberele de creaţie ale Grupului ”Contemporanii”, organizat la Conacul Otetelişanu, din Beneşti, judeţul Vâlcea, fastuos palat în care s-a născut şi a crescut Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, invenţie brevetată în 1827 la Paris şi Viena.
Tot la Conacul Otetelişanu sunt organizate câteva expoziţii sub titulatura ”Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”, la care participă artişti români, dar şi străini, din SUA, Marea Britanie, Franţa şi Peru.

Flash interviu

Care dintre zecile şi zecile de expoziţii, din ţară şi străinătate, de grup sau personale, vă este cea mai dragă?

Ei, sunt multe, foarte multe şi nu e niciuna mai presus, toate îşi au locul lor şi rostul lor. Mi-a foarte greu să aleg. Totuşi, pot să-mi reamintesc cu plăcere expoziţia colectivă de la Graz, din 2003, Phantom der Lust, organizată de artistul şi curatorul Peter Weibel, la Neue Galerie. Dar şi mai mult ţin la retrospectiva pe care Mihai Oroveanu mi-a organizat-o în 2007 la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, MNAC, unde am prezentat aproape 400 de lucrări şi s-a editat un album catalog care poartă numele unei teme curente a lucrului meu din ultimii 30 de ani: ”Negru este culoarea limbajului”.

Care au fost artiştii care credeţi că au contribuit decisiv la devenirea Dvs. artistică?

Am avut norocul şi nenorocul să trebuiască să intru la Facultatea de Artă Plastică din Bucureşti abia după al patrulea examen de admitere! Norocul a constat în faptul că m-am pregătit pentru examene cu artişti importanţi din clasa maestrului Corneliu Baba, cum ar fi domnul Alexandru I. Antonescu, chiar şi câteva ore de studiu şi desen cu Sorin Dumitrescu. La Liceul ”Tonitza” i-am avut profesori pe domnii Ștefan Sevastre, Afane Teodorescu, Vasile Brătulescu, Ilie Pavel, artişti şi dascăli foarte importanţi pentru mine. În facultate i-am întâlnit pe Marin Gherasim, doamna Rodica Lazăr şi Ion Sălişteanu. Apoi, după facultate, i-am întâlnit pe Paul Gherasim şi Horia Bernea, fiecare purtându-şi cu multă sinceritate menirea, mi-au adus gânduri şi fapte importante în structurarea drumului meu.

Aţi trăit, în viaţa şi arta Dvs., şi oareşce momente de descumpănire?

Meseria legată de artă în general nu poate fi numai o bucurie permanentă, căci atunci cădem în amatorism! Ca să fii ceea ce se înţelege prin ”artist” trebuie să fii pregătit să primeşti şi să încerci să dai ”cele bune”. Să faci bine nu este tocmai uşor! Îţi trebuie ”fapta şi firescul”.

Cum aţi defini, pe scurt, propria profesiune de credinţă, acel Ars Poetica al artei Dvs.?

M-aş referi la cea mai recentă expoziţie a mea, cea de la Galeria Romană, intitulată ”Dans mon coeur/ Moartea este lipsită de originalitate”. Moartea este legata (moştenitoarea, n.n.) vieţii şi asta pentru toate fiinţele. Este vorba de o trecere tranşantă, cutremurătoare, dar fără originalitate a fiinţării. Religia noastră ne dă un răspuns plin de sens, potrivit cu proorocul care zice: ”Doamne, s-a înălţat inima mea şi s-au împrăştiat ochii mei!”. Și cel ce zice că este numai cu Dumnezeu trebuie să fie fără chip, fără culoare, fără formă şi neîmprăştiat. Pentru cel ce lucrează cu imaginea/chip, cu culoarea, cu forma, cu entropia, adică artistul de azi, acesta trebuie să trebuie să calce Moartea cu Moarte şi definind unicitatea fiinţei de Om, trebuie să-şi caute, prin artă, nevoia de Originalitate.

Christian Paraschiv: ”Artistul trebuie să-şi caute nevoia de Originalitate”

Cititorii obişnuiţi ai rubricii Salonul Cotidianul.ro vor fi observat că din prezentarea artistului lipseşte un important capitol, cel al cărţii de vizită, care consemnează, selectiv, expoziţiile personale şi de grup, din ţară şi străinătate. Pe lângă cele două expoziţii la care ţine cel mai mult, cea din Graz, o expoziţie de grup, din Austria, şi retrospectiva din Bucureşti, de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Christian Paraschiv ne-a transmis prin email următoarele: ”Neapărat trebuie să încep cu prima expoziţie, din 1979, intitulată Tumulus, la Atelier 35, pregătită de Horia Bernea, care se ocupa în vremea aceea de această sală. Succesul acestei expoziţii s-a soldat cu o bursă a UAP pentru pictură. În 1980, tot la Atelier 35, împreună cu criticul de artă Radu Procopovici, am mai organizat o expoziţie care, cred eu, a marcat naşterea generaţiei 80, care-i cuprindea, printre alţii, pe Olimpiu Bandalac, Theodor Graur, Dan Mihălţian. (n.n. din acea generaţie, născută de Atelier 35, coordonată multă vreme de poeta şi criticul de artă Magda Cârneci, mai făceau parte Ștefan Râmniceanu, Mircea Roman, Aurel Vlad, Horea Paştina, Marilena Preda Sânc, artişti prezentaţi deja în această rubrică).

O altă expoziţie extrem de importantă pentru mine a fost Strunga, vernisată la Galeria Simeza, despre care au scris nume ilustre, ca Andrei Pleşu, Ioan Alexandru, Mihai Ispir şi Mihai Drişcu. Am fost invitat să expun la prima expoziţie a Grupului 9+1, alături de Marin Gherasim, Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Napoleon Tiron, Florin Ciubotaru, Ștefan Bertalan, expoziţie curatoriată de Andrei Pleşu. A mai fost expoziţia de grup Vatra, apoi cea numită Locul, Fapta şi Metafora, la Muzeul Satului din Bucureşti. Ultima mare expoziţie, până să mă stabilesc în Franţa, a fost cea a grupului Prolog. Am ajuns şi am rămas în Franţa în anul 1986, după ce câştigasemn un premiu şi o bursă. În Franţa au fost multe, foarte multe expoziţii, mai ales de grup, şi după două din ele, de la Galerie du Marais şi de la Cite Internationale de l’Art, am beneficiat, prin concurs, de un atelier-locuinţă pe timp de doi ani. În fine, cu mare plăcere amintesc despre colaborarea cu Galeria Enseignes des Oudins Paris, colaborare care funcţionează şi azi şi care se va concretiza în luna octombrie cu o mare retrospectivă pe o suprafaţă de peste 400 metri pătraţi pe tema Corpului, din care vă trimit, ca ilustraţie, Marele Corp, o piesă de peste 16 metri ca lungime”.

Sunt doar câteva din datele şi informaţiile pe care o succintă carte de vizită n-avea cum să le cuprindă în formatul acestei rubrici. Le-am transcris ca atare pentru imaginea de ansamblu a drumului pe care l-a parcurs, în interiorul generaţiei sale, un tânăr artist obligat să-şi părăsească ţara în care se afirmase. Christian Paraschiv a revenit în România, pe care, sufleteşte, nu a părăsit-o niciodată, ca atâţia alţi artişti, unde i s-a organizat o amplă retrospectivă, unde s-a implicat în câteva tabere de creaţie şi unde, recent, a mai dechis o expoziţie, ”Dans mon coeur”, la Galeria Romană.

Numele expoziţiei respective este, la propriu, despre inima sa, aşa cum arată ea, inclusiv alte şi alte organe interne, după ultimele investigaţii medicale care l-au atenţionat că n-ar fi indicat să facă un drum, cu avionul pentru a participa la vernisaj. Surprins şi totodată uimit să se vadă pe sine, să-şi vadă interiorul corpului său, cu precădere inima pulsând, mai mult sau mai puţin regulat, Christian Paraschiv descoperă o sumedenie de imagini, aşa cum le-au sintetizat aparatele medicale. Investigaţiile i-au prilejuit o captivantă călătorie în propriul său corp. Fascinat de plasticitatea imaginilor în mişcare, de grafia pulsatorie a arterelor şi venelor, artistul intervine şi construieşte o sumedenie de incitante colaje care, extrase din context şi percepute în cheie figurativă, configurează un univers halucinant. Emoţia în faţa acestor compoziţii aparent abstracte sporeşte şi chiar nelinişteşte prin realismul şi realitatea conţinută, o tulburătoare imagine cosmică adăpostită înlăuntrul corpului uman. Cu greu se poate reprima un comentariu existenţialist, cu atât mai mult cu cât artistul însuşi îşi subintitulează expoziţia în acest sens: ”Moartea este lipsită de originalitate”.

De fapt, dacă e să ne amintim, Christian Paraschiv a părăsit România în 1986, după ce i s-a refuzat o expoziţie intitulată ”Feminin/Masculin”. Asta vrea să însemne că tema Corpului a fost şi este una care-l preocupă intens şi perpetuu, viitoarea sa retrospectivă, programată pentru finele acestui an, fiind dedicată aceleiaşi teme. Reproducem din acea viitoare retrospectivă una din lucrările de referinţă, Marele Corp, un argument în plus că pilonul central al operei sale, aflată sub semnul memoriei, exilului şi identităţii, este Corpul uman, în totaliatea sa, exterioară şi interioară, miraculoasă şi desăvârşită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.