Cinci bombardire ruseşti Tu-22 au survolat litoralul Bulgariei

Cinci bombardiere strategice ale aviaţiei Federaţiei Ruse au alertat forţele aeriene din Turcia şi Bulgaria, după ce au zburat la limita spaţiului aerian al celor două ţări, zburând deasupra Mării Negre, relatează agenţia bulgară Novinite.

Poate fi vorba despre un test al capabilităţilor de poliţie aeriană şi al voinţei statelor din flancul sudic al NATO, având în vedere că în România şi Bulgaria se află baze militare americane, fapt criticat în mod constant de Moscova.

Cele cinci bombardiere strategice Tupolev-22 au fost detectate la limita spaţiului aerian bulgar, informaţie confirmată, joi, pentru cotidianul bulgar Standart de surse din Ministerul Apărării de la Sofia. Militarii bulgarii au explicat că, deşi s-au apropiat la 40 de kilometri de litoralul bulgar, bombardierele nu au pătruns în spaţiul aerian al ţării. Avionele se îndreptau, cel mai probabil, către Africa.

Presa bulgară scrie că bombardierele Tu-22 au provocat alertă şi în Turcia, informaţii neoficiale arătând că aviaţia turca a ridicat două avioane F-16 pentru a escorta bombardierele ruseşti.

Când au fost întrebaţi de ce niciun avion de vânătoare bulgar nu s-a ridicat de la sol, oficialii de la Sofia au răspuns că este de competenţa NATO să decidă ale cui avioane sunt ridicate de la sol în asemenea situaţii. Secretarul de Stat Hillary Clinton a vizitat Sofia în urmă cu o lună şi a lansat oferta achiziţionării gratuite de către armata bulgară a unor avioane F-16 vechi de două decenii aflate în rezerva armatei SUA. Bulgaria ar trebui să investească însă în recondiţionarea avioanelor. România are parte de o ofertă asemănătoare de achiziţionare de F-16 în uz. Evenimente precum exerciţiile aviaţiei ruse pot fi folosite în sprijinul unor asemenea achiziţii.

Analiştii susţin că este vorba despre o intensificare a zborurilor bombardierelor strategice ale Rusiei deasupra Mării Negre în contextul exerciţiilor militare de aici şi pe fondul tensiunilor din Iran şi al conflictului din Siria, ţară în care Rusia are singura bază navală în mări calde, în portul Tartus.

„Avioanele de luptă ale statelor puternice din NATO vor zbura pentru mult timp de-a lungul frontierelor dintre Estonia, Letonia, Lituania şi Rusia. Trebuie amintit că această situaţie din nord, de lângă frontierele Norvegiei, este identică cu cea de la Marea Neagră. Avioanele NATO pot patrula lângă graniţele Rusiei când vor. Dacă Rusia face acelaşi lucru, toata lumea spune că este inadmisibil”, scria, în urma cu doua săptămâni, ziarul Pravda, într-un articol dur la adresa Alianţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.