Cine a difuzat prima informaţie despre prezenţa lui Sebastian Ghiţă în Serbia?

Cine vrea să înţeleagă cu adevărat subtextul fugii şi capturării lui Sebastian Ghiţă trebuie să aibă în faţă istoria completă a evenimentelor din aceste patru luni de cînd fostul deputat şi patron al postului „România TV” a dispărut. Altfel, ca în atîtea alte situaţii, maeştrii dezinformării vor găsi în curiozitatea noastră terenul prielnic pentru a-şi exersa meseria.

A fost mai întîi ştirea de la „PRO TV”, venită din „surse de rang înalt”

Exact acum o lună, mai exact în 15 martie 2017, Pro TV difuza o ştire sub acest titlu: „Sebastian Ghiţă, localizat în Serbia”, care poate fi văzută şi acum pe site-ul postului.

Această ştire a fost introdusă pe post de prezentatori astfel: „Avem acum o informaţie de ultimă oră de la colegul nostru Ovidiu Oanţă. Se pare că fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat. Ovidiu, te ascultăm”. Iar Ovidiu Oanţă a spus: „Într-adevăr, potrivit unor surse de rang înalt, care doresc să-şi păstreze anonimatul, fugarul Sebastian Ghiţă… ar fi fost localizat în Serbia de cîteva zile, ba, chiar, spun aceleaşi surse,pare-se că ar fi primit vizite din România. Rămîne de văzut dacă aceste informaţii vor fi confirmate oficial şi de autorităţile sîrbe şi dacă acestea vor proceda la reţinerea lui, mai ales că, în aceste condiţii, s-ar cere extrădarea în ţară”!

Această ştire senzaţională a fost transmisă în cadrul emisiunii „Ştirile Pro TV”, în intervalul orar 06.00-10.30. Pe site-ul Pro TV, ştirea avea acest titlu sugestiv care trebuie reţinut: „Nou mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă. Surse: Fostul parlamentar ar fi fost localizat în Serbia”.

Din relatarea celor de la „Pro TV” am aflat în 15 martie 2017 că „surse de rang înalt” au transmis informaţia că Sebastian Ghiţă se afla la acea dată în Serbia, fiind localizat acolo cu cîteva zile înainte.

Hotnews a primit aceeaşi ştire din „surse convergente anchetei”

Reacţiile în faţa unei asemenea ştiri, referitoare la un fost deputat, fugar de cîteva luni, au fost pe măsură. Dan Tăpălagă, fostul consilier al Monicăi Macovei la Ministerul Justiţiei, a plusat şi a scris pe Hotnews:

Fugarul Sebastian Ghiţă a fost localizat în Serbia, după aproape trei luni de la dispariţia sa, au declarat pentru HotNews.ro surse convergente apropiate anchetei. Ghiţă ar fi fost vizitat recent de doi colaboratori apropiaţi din România, cu care ar fi discutat despre noi acţiuni de compromitere a şefei DNA. Potrivit informaţiilor obţinute de HotNews.ro, unul dintre cei care l-au vizitat pe Ghiţă în Serbia este consultantul politic Dan Andronic (patronul EVZ). Contactat de HotNews.ro, Andronic a declarat că nu s-a întîlnit cu Sebastian Ghiţă în Serbia. „Nu m-am întîlnit cu Ghiţă, nu m-am văzut cu Ghiţă de cînd a plecat. Şi nici nu cred că e în Serbia. E o informaţie falsă. E o tîmpenie.” Întrebat în repetate rînduri dacă a fost în Serbia în ultima perioadă, Dan Andronic a refuzat să răspundă. La insistenţele HotNews.ro, Andronic s-a limitat să spună următoarele: „Răspunsul este am fost în foarte multe locuri, ce importanţă are?” Cel puţin doi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ar fi plecat în Serbia încă de acum două săptămînicu scopul de a colabora cu autorităţile sîrbe pentru ca Sebastian Ghiţă să nu părăsească ţara, au declarat pentru HotNews.ro surse poliţieneşti”.

Aşadar, ştirea potrivit căreia Sebastian Ghiţă ar fi fost în Serbia cel puţin de acum o lună de zile venea din două surse: Pro TV, care o primise de la „cineva de rang înalt”, şi „HotNews”, care o aflase din „surse convergente anchetei”! Sinteza celor două ştiri arăta că:

– 1. Sebastian Ghiţă se afla de mai mult timp în Serbia

– 2. Doi poliţişti români plecaseră cu două săptămîni înainte (deci, la începutul lunii martie!) în Serbia pentru a colabora cu autorităţile locale de acolo

– 3. Ghiţă ar fi fost vizitat de două persoane din România, una fiind bănuită a fi Dan Andronic de la „Evenimentul zilei

– 4. În aceeaşi zi, a fost emis al doilea mandat de arestare în lipsă pentru Ghiţă.

La rîndul său, ca reacţie la acuzaţia lui Dan Tăpălagă, fostul jurnalist Dan Andronic, devenit consultant politic al mai multor partide, a postat pe pagina sa de Facebook un text în care îi şi răspunde lui Dan Tăpălagă:

Chiar mă întrebam când vor scoate capul deontologii Binomului. Tocmai m-a sunat Dan Tapalagă de la UM Știri Fierbinți să-mi spună că are informații că m-am văzut în Serbia cu S. Ghiță.

Deși i-am infirmat clar o asemenea ipoteză sunt convins că va scrie un articol tip „Aflăm de la Binom…”, așa că mai precizez încă o dată:

1. Nu l-am văzut pe Sebastian Ghiță de când a plecat.

2. Habar n-am unde se află și nici nu mă interesează.

3. Am fost plecat în câteva locuri în afara României și în nici unul din ele nu am auzit vreun cuvânt despre Sebastian Ghiță, nu am văzut oameni de înălțimea lui sau cu o chelie asemănătoare.

4. Știu că deranjează serialul „Noi suntem Statul”, dar puteți fi mai creativi, dragilor…

5. Dacă m-aș fi întâlnit cu Sebastian Ghiță fiți siguri că veneam cu o nouă serie de casete. Măcar aia cu la „Chilia-n Port”, trio Ghiță-Kovesi-Dîncu…

6. Dacă vă întrebați de ce nu scrie un cuvânt Hotnews despre dezvăluirile EvZ, faceți o cerere pe 544 la Anaconda. Eu am informații că în privința lui Dan Tapalagă veți găsi un răspuns…

PS. Să nu uit, în ziarul de mîine aveți episodul trei”.

Deşi informaţia venea din două surse care indicau acelaşi loc în care s-ar fi aflat Sebastian Ghiţă în 15 martie 2017, aproape toţi analiştii politici şi chiar opinia publică, în general, au crezut că este vorba despre un fonfleu menit să arate o ţintă falsă pentru a masca locul real unde s-ar fi aflat fostul deputat. Cu alte cuvinte, nimeni nu a crezut că este reală informaţia privind prezenţa lui Ghiţă în Serbia!

Ce au declarat atunci autorităţile din România?

Evident, şi autorităţile române au reacţionat la ştirea venită de la Pro Tv şi HotNews. Astfel, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a declarat: Nu confirmăm informația apărută în spațiul public privindu-l pe inculpatul Ghiță Sebastian. Nici noi, nici procurorul de caz”.

Însuşi Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a precizat că Sebastian Ghiţă nu a fost găsit în Serbia, așa cum relata o parte a presei din România: „Eu ştiu că este o informaţie falsă. Să n-o luăm în seamă”!

În acelaşi timp, şefa DNA a arătat mereu cu degetul spre IGP, acuzîndu-i pe poliţişti că l-au scăpat de sub supraveghere şi că nu fac nimic pentru a-l găsi, iar ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a apărat, spunînd că în această fază a anchetei responsabilitatea aparţine procurorului de caz.

Pe acest fond, era normal ca întreaga opinie publică să nu creadă informaţiile furnizate de Pro TV şi HotNews, care spuneau că Ghiţă s-ar fi aflat în Serbia. Cu toate acestea, iată că el a fost depistat oficial şi reţinut chiar în Serbia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.