Cine a instigat-o pe Maria Olaru să scrie această carte împotriva antrenorilor săi?

Am vrut să stau departe de acest subiect pentru că am iubit gimnastica şi am trăit cu intensitate toate momentele sale memorabile, dar izbucnirea în lacrimi a Marianei Bitang din finalul emisiunii “Sinteza zilei” m-a determinat să pun mîna imediat pe condei. Dar şi pentru că simt nevoia să-i dau o mînă de ajutor şi marii noastre campioane Maria Olaru!

Aş vrea din toată inima ca aceste rînduri să şteargă lacrimile de tristeţe ale Marianei Bitang, dar şi să le împiedice pe ale Mariei Olaru să ţîşnească. Octavian Belu este bărbat şi lui o să-i treacă mai uşor supărarea, dar Mariana Bitang şi Maria Olaru vor purta în suflet mult timp de aici încolo suferinţa de acum, mai ales după ce toţi ciocli de prin presă sau de pe Internet se vor sătura să arunce cu zoaie în ele doar pentru satisfacţia că au obţinut rating-uri sau tiraje mai mari.

Cea care va suferi mai mult, va fi însăşi Maria Olaru, chiar dacă acum încă mai trăieşte bucuria apariţiei unei cărţi care are numele său pe copertă. Maria este acum încurajată de Cătălin Tolontan sau Simona Gherghe în împroşcarea cu noroi a antrenorilor Belu şi Bitang, dar va veni foarte curînd vremea cînd va descoperi că nu a cîştigat altceva cu această carte decît singurătatea dureroasă pe care ţi-o dă regretul că i-ai nedreptăţit pe cei care te-au ajutat să ajungi pe culmile succesului!

Eu nu spun că Maria Olaru minte. Nu am cum să ştiu ce traume este posibil să fi cunoscut în cariera sa, dar ştiu bine că astfel de succese ca ale Mariei Olaru nu le poate obţine decît acela care acceptă sacrificiul ca treaptă iniţiatică spre desăvîrşire! Îi recomand Mariei Olaru ca, în loc să plece urechea spre cei care o îndeamnă să dea cu pietre în antrenorii săi, să citească piesa de teatru „Meşterul Manole” a lui Lucian Blaga, unde va găsi, în Actul I, Scena 3, această replică: “Prin suferinţă, pînă la urmă multe se mai pot desăvîrşi”! Vechii indieni au construit o adevărată filosofie în marginea ideii de „suferinţă”, iar „jertfa de sine” nu înseamnă altceva decît „sacrificiu”. Sigur, suferinţa sau sacrificiul sînt dureroase (maximul cunoscut de noi, muritorii, fiind cel al lui Iisus Hristos pe cruce) dar semnificaţiile duc departe, spre desăvîrşire, adică lucrul acela care nu este dat tuturor!

Este dreptul Mariei Olaru să-şi iubească sau să-şi urască antrenorii, dar de la un om care a cucerit 11 medalii de aur la campionate europene, mondiale sau Jocuri olimpice, aştepţi un alt raport între suferinţă şi victorie, unul care să spună lumii că sacrificiul n-a fost în zadar (căci atunci s-ar numi masochism), ci doar o treaptă importantă spre desăvîrşire!

Cartea Mariei Olaru are 244 pagini. Ca unul care are experienţa scrisului, a redactării unei cărţi, pot să fac pariu cu oricine că aceste pagini sînt scrise de altcineva după povestirile Mariei Olaru! Cineva care „a instigat-o” pe marea noastră campioană să pună din loc în loc elemente de picanterie, de tragism chiar, pentru a obţine şocul necesar succesului cărţii! Cu sinceritate, voalat, Maria chiar a recunoscut acest lucru în emisiunea lui Măruţă de la ProTV, unde a spus exact aşa: „Mai greu mi-a fost să le aşez în aşa fel încît să arate bine. Eu nu sînt scriitor, cam asta mi-a fost greu”. Sînt absolut sigur că a existat cineva care a ajutat-o pe Maria Olaru „să aşeze” amintirile sale „în aşa fel încît să arate bine”! Maria nu trebuie să se teamă de această formulă de carte-amintire, căci aşa au făcut toţi foştii sportivi în cărţile lor: ei au povestit şi altcineva a pus amintirile în ordine. Singura greşeală a Mariei Olaru este că nu a găsit persoana potrivită pentru a face din cartea sa de amintiri best-seller-ul unei mari campioane, ci a dat peste cineva care are bucuria de a provoca o suferinţă prostească celor din jur, la fel cum face un prost care-i dă unui necunoscut un pumn în faţă doar pentru a-l vedea cum plînge de durere!

Cine vrea să ştie cum scrie chiar Maria Olaru, trebuie să citească Scrisoarea pe care marea gimnastă a scris-o în anul 2002 tocmai pentru Mariana Bitang:

Domnilor antrenori, în special d-nei MARIANA

Vă scrie nu o campioană mondială sau olimpică ci o elevă de-a dumneavoastră, fiindcă adevăraţii campioni sunteţi voi, antrenorii noştri, cei care aţi depus pe parcursul atîtor ani un uriaş efort şi aţi avut înzecit mai multe griji decît noi. Consider că acum este rîndul nostru să vă încurajăm, arătîndu-vă nu doar respectul, preţuirea şi dragostea ce vă purtăm, ci mai ales valoarea dumneavoastră ca antrenoare şi ca om, căci cine ar putea cunoaşte mai bine decît noi potenţialul care zace în dumneavoastră? Cine v-a văzut lacrimile de supărare sau de bucurie? Cine v-a cunoscut mai bine caracterul şi sufletul decît noi, cele pe care le-aţi format, nu doar ca cele mai mari gimnaste ale lumii, ci şi ca oameni minunaţi ai ei? Chiar dacă am părut indiferentă ori am dovedit că vă apreciez suficient, eu v-am privit (cu sufletul meu de copil de atunci) ca pe nişte adevăraţi părinţi. Nu am vrut niciodată (chiar dacă nu am reuşit întotdeauna) să vă supăr, fiind conştientă că mai devreme sau mai tîrziu în viaţă voi avea nevoie de dumneavoastră, de un sfat sau o părere. Mi-am dorit şi îmi doresc să avem o legatură mai strînsă, permanentă gîndindu-mă că peste ani, atunci cînd ne vom întîlni să trăim momente frumoase depănînd amintirile plăcute ale acelor vremuri, ce ne-au unit practic destinele. Fiindcă eu, de anii petrecuţi împreună, de perioada aceea de timp în care am fost cu toţi alături (parte integrantă nu doar a biografiei, ci şi a vieţii mele), îmi voi aduce aminte întotdeauna cu emoţie, plăcere şi chiar nostalgie. Sigur, au fost momente neplăcute (ce trebuie privite ca nişte inerente încercări ale vieţii) după cum au fost şi trăiri – ale noastre, de familie – ce nu trebuie dezvăluite presei. Personal consider că este nedrept să se creeze disensiuni, datorită unor vorbe sau acuzaţii (în cea mai mare măsură nereale), care se fac la adresa noastră, adică a celor care fac parte din familia gimnasticii româneşti. V-am scris toate acestea dintr-o pornire launtrică, ca o descătuşare sufletească, dorind să vă încurajez, asigurandu-vă de preţuirea, dragostea şi încrederea ce vă acord, fiindcă RENUNŢAREA NU ESTE O CARACTERISTICĂ A DUMNEAVOASTRĂ, ci voinţa şi ambiţia pe care ştiu că le deţineţi în totalitate fără nicio îndoială. Multe din aceste calităţi poate că şi noi le-am moştenit de la dumneavoastră. Sub îndrumarea dumneavoastră am crescut şi m-am maturizat, am reuşit datorită dumneavoastră, antrenorii mei (şi nu numai ai mei, bineînţeles), dar pot să spun că sunteţi cei care mi-au oferit posibilitatea succesului nu doar în gimnastică, ci şi în viaţă. Tot voi aţi dat sens vieţii mele, nu doar ca sportivă ci şi ca om, fapt pentru care vă mulţumesc şi vă sunt recunoscătoare cît voi trăi. Aceste rînduri scrise, Tîrziu vor aminti, De-ai noştri ani de sală, Ce nu-i vom mai găsi. Cu deplină sinceritate şi etern respect, MARIE”.

Aceasta este marea noastră campioană, aşa gîndeşte şi aşa scrie! Cartea care face acum vîlvă pe piaţă are doar numele Mariei Olaru pe copertă şi conţine doar amintirile ei. Din puzderia de stele de aur adunate în cariera sa, cineva a reuşit să facă nişte bolovani cu care acum se aruncă spre Belu şi Bitang!

Nu ştiu cine este acest personaj malefic care a instigat-o, dar ştiu că i-a făcut un mare rău Mariei Olaru, a cărei sensibilitate a fost bruscată într-un mod incalificabil. Nu vreau s-o supăr pe Maria Olaru, dar am impresia că un rol în această mascaradă are şi soţul ei, politicianul Bogdan Diaconu, ahtiat şi el după orice scandal care-l poate aduce în prim-plan. Mariei Olaru nu i se potriveşte acest tipar comportamental pentru că performanţele ei sînt atît de mari, încît nu mai au nevoie de zorzoane!

Nu am însă nici o îndoială că foarte curînd Maria Olaru, cea care a trimis acea Scrisoare Marianei Bitang în 2002, va realiza foarte repede că această carte este o eroare şi va regreta pulicarea ei. Va fi un moment dureros (căci şi regretele dor!), iar atunci cineva va trebui să-i fie alături şi s-o îmbrăţişeze cu dragoste. Poate chiar fostele ei colege ei de echipă, cu care a fost de atîtea ori pe podiumurile marilor competiţii.

Aş vrea ca acea persoană să fie chiar Mariana Bitang, căci legendara noastră antrenoare o cunoaşte cel mai bine pe Maria Olaru, cu bunele şi relele ei! Public, cu ochii în lacrimi, Bitang a şi spus că o aşteaptă la o cafea pentru a depăna amintirile acelor ani în care împreună au uimit lumea întreagă şi poate chiar momentele mai puţin plăcute din acea perioadă. Vă daţi seama ce clipă astrală va fi aceea?

Maria Olaru, iubita noastră campioană, nu rata un astfel de moment! Du-te cît de repede în braţele Marianei Bitang şi şterge-i rana din suflet pentru ca tu însăţi să te eliberezi de această povară!


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.