Cine a pus umărul la contraofensiva lui Traian Băsescu lansată la 2 ani de la suspendare

Traian Băsescu şi Elena Udrea au repus pe tapet tema „loviturii de stat”. Reacţii inexistente ale liderilor USL. Cum a fost relegitimat Traian Băsescu şi cum au fost uitaţi cei 7,4 milioane de votanţi de la referendum.

Contraofensiva lui Traian Băsescu

Pe scena politică se poate observa în ultimele zile o efervescenţă în zona cotrolată (încă) de preşedintele Traian Băsescu: profitând de împlinirea a 2 ani de la supendarea sa, Traian Băsescu şi puţinii fideli care i-au mai rămas au început să reia pe toate canalele de comunicare tema „loviturii de stat” din 2012, să organizeze simpozioane şi chiar manifestaţii de stradă pe acest subiect. Asistăm practic la o contraofensivă a lui Traian Băsescu, Elena Udrea & Co împotriva unui act democratic şi a celui mai categoric vot popular din istoria postdecembristă a României. O contraofensivă care abia a început. Se ştie, Traian Băsescu şi suporterii lui au ignorat votul a 7,4 milioane de români din 29 iulie 2012. Dar faptul că acum contraatacă a ajuns să fie posibil doar pentru că adversarii săi i-au permis acest lucru. După 29 iulie 2012, până în februarie 2014, nici pentru USL, şi din martie 2014, până în prezent, nici pentru Guvernul Ponta III, votul celor 7,4 milioane nu a mai contat. Liderii USL, guvernele Ponta nu au făcut nimic pentru ca votul din 29 iulie 2012 să conteze. Şi soluţii existau, dar cei în cauză nici măcar nu s-au sinchisit să le caute.

O reacţie penibilă şi una insuficientă

Cum au răspuns acum foştii lideri ai USL la contraatacul „grupului” Băsescu. „Nu a fost lovitură de stat”, a spus Crin Antonescu în urmă cu câteva zile. Atât. Insuficient. Ar fi trebuit spuse mai multe. Premierul Victor Ponta nici măcar nu a răspuns. A postat pe Facebook (la „n” declaraţii televizate, la simpozioane şi marşuri populare, Facebook-ul reprezintă modul de a reacţiona) un text scurt de unde internauţii (deci nu toţi românii) au aflat printre altele că „6 iulie 2012 fost unul dintre momentele în care am demonstrat, împreună cu Crin Antonescu şi Daniel Constantin, faptul că USL este unul dintre cele mai puternice proiecte politice din istoria democratică a ţării. Regret că totuşi Crin nu a dorit continuarea acestui proiect!”. De fapt postarea este îndreptată mai mult contra lui Antonescu, pentru că una dintre cele două poze îl arată pe Antonescu aflat în prezidiul Parlamentului dând mâna cu Traian Băsescu. O mostră de penibil „marca” Victor Ponta.

Au făcut ceva USL şi guvernele Ponta pentru a apăra votul din 29 iulie?

La această întrebare răspunsul este negativ. USL prin Guvernele Ponta, prin majoritatea parlamentară, ar fi putut în ciuda tuturor adversităţilor din perioada respectivă fie să valideze votul celor 7,4 milioane de români, fie ulterior să apere măcar votul respectiv. Caz în care Traian Băsescu, Elena Udrea & Co nu ar mai fi avut acum tupeul de a relua public tema „loviturii de stat”, temă care în realitate reprezintă şi o jignire a 7,4 milioane de români. Să vedem deci ce nu au făcut USL şi guvernele Ponta.

  1. S-a acceptat prin conducerea RA Monitorul Oficial (aflată în subordinea guvernului) ca un judecător CCR să publice „celebra erată”, în fapt să publice o modificare a Hotărârii nr./2012 a CCR.

Concret, conducerea RA Monitorul Oficial ar fi trebuit să se prevaleze de art. 17 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, „Se interzice, sub sancţiunea nulităţii, modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea rectificării”, şi să refuze publicarea „eratei”.

Ulterior, Parlamentul României ar fi trebuit să constate că s-a încălcat art.17 din Legea 202/1998 şi să emită o hotărâre în temeiul art.71 din Legea 24/2000 pentru a cere anularea Hotărârii nr.3/2012 a CCR. Toate aceste prevederi legale ar fi trebuit să fie cunoscute de către liderii USL şi adjuncţii lor.

  1. Nu au avut nicio reacţie concretă referitoare la „turnătoriile” pe care unii judecători ai CCR şi unele ONG-uri le-au făcut în străinătate

Oficialii USL nu au întreprins nimic în plan intern pentru a demonstra că apelurile şi memoriile trimise de preşedintele CCR (posibil şi alţi doi-trei judecători) şi unele ONG-uri oficialilor europeni au conţinut doar neadevăruri şi invenţii privind unele acte democratice şi constituţionale ale Parlamentului şi Guvernului Ponta I. Oficialii USL ar fi avut posibilităţi instituţionale de a rezolva această problemă. Dăm un singur exemplu: de ce nu au fost acţionaţi în justiţie cei care au afirmat şi transmis în străinătate că „Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă de desfiinţare a CCR”. Prin lipsa oricărei acţiuni oficiale împotriva celor care în lunile iulie şi august 2012 au denigrat România, liderii USL, guvernanţii, au creditat în mare turnătoriile făcute în străinătate. Turnătorii pritocite în laboratoarele de la Cotroceni.

  1. Nu s-a făcut nimic în privinţa listelor electorale

Este de notorietate scandalul listelor electorale de la referendumul din 2012. Toate cele 3 guverne Ponta ar fi avut posibilitatea să lămurească, odată pentru totdeauna, situaţia reală pe listele electorale. În toate ţările civilizate, alegătorii sunt înregistraţi în registre electorale şi în fiecare zi se ştie câţi cetăţeni cu drept de vot sunt pe teritoriul naţional şi câţi sunt sub diferite forme în diaspora. Premierul Ponta a avut toate pârghiile la îndemână pentru a clarifica situaţia: MAE şi MAI ar fi putut să afle cu precizie câţi români sunt cu domiciliul în străinătate, câţi sunt cu reşedinţă, câţi sunt/lucrează sezonier etc. S-a ajuns la o aberaţie de zile mari: USL a contestat înainte şi după referendum numărul de alegători de pe listele electorale, dar în decembrie 2012, la alegerile parlamentare, numărul de alegători a fost şi mai mare:

  • 2012: referendum demitere: 18.292.464 alegători pe listele permanente
  • 2012: alegeri parlamentare – 18.423.066 alegători pe listele permanente

În decembrie 2012, nicio voce din USL nu a mai scos un cuvânt legat de numărul de alegători. De ce oare? Pentru că acum numărul umflat de alegători servea intereselor USL.

La nivel intern, abia în 2014 primăriile au fost obligate să raporteze modificări pe listele electorale. Înaintea europarlamentarelor din 25 mai, primăriile din România au raportat la AEP un total de 79.315 de alegători în minus faţă din numărul anunţat oficial pe 24 aprilie: 18.300.376 de alegători. O altă aberaţie. Într-o ţară unde de peste 20 de ani sporul natural este negativ, la 2 ani de la contestatele date de la referendum numărul de alegători găsit pe 24 aprilie era mai mare cu câteva mii. Diferenţa în minus de peste 70.000 de alegători depistată de primării este o glumă bună: Europarlamentare: 24 aprilie: 18.300.376 alegători – 25 mai: 18.221.061 alegători. De ce în 24 aprilie 2014 se găseau încă pe listele electorale 18,3 milioane? Nimeni din Guvernul Ponta III nici măcar nu şi-a pus vreo întrebare în acest sens. Conform unor calcule efectuate de cotidianul.ro, preluând datele (decese/naşteri) de la INS şi coroborate cu datele finale de la recensământ, a reieşit că pe listele electorale la 25 mai 2014 trebuiau să fie înscrişi 16.978.422 de alegători. Atenţie, şi datele noastre sunt uşor „umflate”. Evident, nimeni nu s-a sesizat după publicarea datelor aproape reale, sau mai apropiate de adevăr.

Pactul de coabitare = relegitimarea lui Traian Băsescu

Dacă acele 3 non-acţiuni (au mai fost şi altele – de exemplu pasul mare înapoi făcut de Ponta şi Antonescu în iulie 2012 în ceea ce priveşte modificarea legii referendumului) ale USL şi ale guvernului Ponta au însemnat o gură de oxigen pentru Traian Băsescu şi „legalizarea” unor declaraţii şi acţiuni ale acestuia din perioada iulie/august 2012, pactul de coabitare semnat de premierul Ponta în decembrie 2012 cu preşedintele a însemnat practic relegitimarea lui Traian Băsescu. S-a afirmat (niciodată oficial) că, dacă nu ar fi semnat pactul, Victor Ponta nu ar fi fost desemnat ca prim-ministru. Greu de crezut. Şi dacă ar fi fost aşa, oricum Traian Băsescu tot o propunere venită de la PSD trebuia să accepte. Iar în acest caz se poate spune că Victor Ponta a semnat din interes personal.

Premierul Ponta avea posibilitatea normală şi morală să denunţe pactul foarte repede, în momentul în care Traian Băsescu, în văzul camerelor de luat vederi, l-a prezentat, ridicol, unor oficiali la o reuniune europeană. De ce nu a făcut-o? Tot din motive ce au ţinut de interesul personal şi (nu trebuie exclusă ipoteza) a unor relaţii subterane cu Traian Băsescu şi asociaţii săi.

Consecinţele pactului de coabitare au fost şi sunt multiple. O să dăm din nou un singur exemplu, dar sugestiv: împărţirea între premier şi preşedinte a capilor Justiţiei şi Parchetelor.

Tot legat de pactul de coabitare, în anumite medii politice circulă neoficial o informaţie căreia până la proba contrarie trebuie să i se acorde credit: documentul semnat de Traian Băsescu şi Victor Ponta ar cuprinde şi o anexă secretă care conţine o serie de nume care „urmau să fie sacrificate”. Cum unele dosare (de o parte şi de alta a eşichierului politic) apar la „momentul potrivit” deşi este vorba de fapte sau presupuse fapte de acum 3, 4 sau chiar 5 ani, cum unii fruntaşi ai scenei politice au fost deja „sacrificaţi”/”executaţi”, existenţa respectivei anexe la pactul de coabitare devine din ce în ce mai credibilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.