Întrebarea aceasta uluitoare este generată chiar de către Codruţa Kövesi, în documentele puse la dispoziţia opiniei publice, prin care spera să demonstreze că nu a plagiat în teza sa de doctorat! După mai bine de o săptămînă de cercetare, sîntem în măsură să vă prezentăm dovezile care justifică această ipoteză şocantă.
După cum se ştie, la sfîrşitul emisiunii de la Europa FM, în care a fost invitată Laura Codruţa Kövesi, şefa DNA i-a înmînat realizatorului un set de 127 de documente care ar fi reprezentat probele că nu a plagiat în teza sa de doctorat, documente pe care postul de radio le-a şi publicat cu acordul invitatei.
Analizîndu-le cu atenţie, am avut o adevărată revelaţie: Laura Codruţa Kövesi nu ştie ce conţine propria sa teză de doctorat pentru că nu este autoarea acesteia! Mărturisim că bănuiala noastră iniţială, atunci cînd a apărut scandalul plagiatului a fost chiar aceasta, că altcineva i-a scris teza, însă ne-am gîndit că va fi greu să şi dovedim o astfel de ipoteză.
Şi, iată, cînd ne aşteptam mai puţin, însăşi Laura Codruţa Kövesi ne-a oferit demonstraţia tocmai prin punerea la dispoziţia publicului a celor 127 de documente! Întregul documentar poate fi văzut pe site-ul Europa FM, mai exact la această adresă. În mod normal, cel care ar fi vrut să facă o demonstraţie, oricare ar fi fost aceasta, trebuia să însoţească documentarul de explicaţii care, prin conexiuni clare, să-l conducă pe cititor prin hăţişul de hîrtii, astfel încît, la sfîrşitul lecturii, să fie convins că lucrurile stau exact aşa cum le doreşte „furnizorul”. Kövesi, însă, ni le-a pus pur şi simplu în braţe, ca şi cum nici ea nu prea avea habar ce naiba reprezentau aceste documente!
Dar noi, cîrcotaşi cum ne ştiţi, am făcut efortul de a le descifra! Nu pentru a scrie iarăşi despre plagiatul propriu-zis (acest lucru l-a făcut definitiv Grupul de Investigaţii Politice – GIP), ci pentru a vedea ce se ascunde dincolo de sursele folosite de şefa DNA.
Înainte de demonstraţia pe care v-o propunem, este necesar să reamintim cîteva date biografice ale Laurei Codruţa Kövesi:
– s-a născut pe 15 mai 1973
– este fiica lui Ioan Lascu, „care a deținut din 1980 până în 15 ianuarie 2010 funcția de șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș” (Wikipedia)
– a terminat Facultatea de drept în 1995
– între 15 septembrie 1995 – 1 mai 1999 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
– în 2 octombrie 2006 a fost numită Procuror General al României
– conform propriei declaraţii, a devenit masterand în 2002 şi a devenit doctor în drept în anul 2011 la Universitatea de Vest din Timişoara, avîndu-l conducător pe Viorel Paşca.
Cu alte cuvinte, fiica procurorului şef de la Mediaş a început să-şi pregătească doctoratul în 2002, la numai 29 de ani! Documentele puse la dispoziţie de Codruţa Kövesi ne dezvăluie un fapt incredibil: chiar în anul 2002, şefa DNA publică o carte împreună cu tatăl său, procurorul şef Ioan Lascu:
Volumul „Corupţia şi crima organizată. Realitate socială, actualitate şi incriminare” a apărut în 2002 la editura „Alma Mater” din Sibiu. În Cuprinsul lucrării nu sînt indicaţi autorii capitolelor (aşa cum se procedează într-o lucrare ştiinţifică), astfel încît nu putem stabili exact cine le-a scris, ca şi cum cei doi autori, tată şi fiică, au scris cartea la patru mîini:
Nu cred că este cineva atât de naiv care să creadă că Laura Codruţa Kövesi putea măcar să aibă habar cum se redactează o asemenea carte, de altfel foarte bine structurată, astfel încât tatăl ei, procuror cu vastă experienţă în domeniu, să fie trecut pe copertă doar formal ca autor! Mai degrabă, Tata Lascu a trecut-o şi pe fiica sa ca autor, astfel încît să-i dea un brînci spre o carieră ştiinţifică!
Găsim însă tot în documentarul Codruţei Kövesi un argument care justifică teoria noastră: un facsimil din revista „Dreptul”, nr. 11/2002, în care semnează articole atît Ioan Lascu, cît şi fiica sa, Laura Codruţa Lascu:
Articolul Codruţei Kövesi are titlul „Dispoziţii procedurale în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Livrările supravegheate”. Publicăm integral articolul, aşa cum a fost distribuit de şefa DNA:
Repetăm, acest articol a fost publicat în nr. 11 din 2002 al revistei „Dreptul”. Dar în documentarul Codruţei Kövesi sînt reproduse şi cîteva pagini din cartea semnată Ioan Lascu – Laura Codruţa Lascu „Corupţia şi crima organizată”, apărută tot în anul 2002, care sînt identice cu articolul din revista „Dreptul”! Iată şi aceste pagini, în care veţi vedea mici diferenţe, nesemnificative, rezultate din ruperea din context a articolului:
Este de-a dreptul incredibil că însăşi Laura Codruţa Kövesi este cea care ne-a pus la dispoziţie această dovadă clară de neştiinţă în ceea ce priveşte regulile de redactare ale articolelor sau cărţilor! Kövesi crede că, dacă Ioan Lascu este tatăl său, poate să treacă sub semnătura ei şi textele semnate de amândoi, ca şi cum ar fi lăsate moştenire! Nici măcar nu şi-a pus întrebarea: dar dacă, în locul lui Tata Lascu, ar fi fost alt co-autor, tot aşa ar fi procedat? Asta ca să nu mai vorbim despre autoplagiat, căci şi dacă ar fi semnat singură cartea, atunci când reproduce un text din ea, este necesară citarea!
Ce vrea însă Laura Codruţa Kövesi să ne spună prin publicarea acestor documente? Cu o splendidă naivitate, raţionamentul său ar fi acesta:
– în 2002 a publicat împreună cu tatăl ei cartea „Corupţia şi crima organizată”
– tot în 2002 a publicat articolul din revista „Dreptul”
– în teza de doctorat a preluat textul din carte şi, implicit, din revistă.
Concluzia Codruţei Kövesi: „nu am plagiat pentru că am furat textul care este şi al tatălui meu”! Oricine are cât de puţine cunoştinţe de bibliologie îşi dă seama că o astfel de concepţie despre redactarea unor texte este nu numai naivă, ci chiar periculoasă, făcând parte din ceea ce se numeşte generic plagiat.
Înţelegem preocuparea lui Ioan Lascu de a-şi ajuta fiica să urce ierarhic în carieră, însă metoda aceasta pe care a ales-o este profund greşită. Dumnealui ştie carte, fără îndoială, şi este în stare să redacteze o lucrare în domeniul juridic, dar s-o tragă şi pe fiica lui după el, punîndu-i semnătura pe texte pe care aceasta nu le-a scris este cel puţin jenant! Ca să nu mai vorbim despre problemele pe care i le-a generat fiicei sale, alimentîndu-i orgoliul că este scriitoare sau cercetătoare, deşi cine o ascultă vorbind îşi dă seama imediat că nu are nici cea mai mică legătură cu astfel de preocupări! Dacă voia s-o ajute cu adevărat, trebuia s-o trimită în bibliotecă, nu la baschet.
P.S. Este în discuţia publică e-mail-ul semnat „cucuveaua mov”. Puţini ştiu că unul dintre sinonimele pentru cuvîntul „cucuvea” este „ciovică”, aşa cum se poate citi în „Dicţionarul de sinonime”, ediţia 1982:
Se poate, deci, spune că, atunci cînd şi-a ales acest nickname (dacă este într-adevăr al Codruţei Kövesi), a avut o premoniţie că necazul cel mare i se va trage de la CIUVICĂ! Se ştie că, în folclor, cucuveaua prevesteşte ceva foarte rău. Simbolic, prevestirea pare a se fi împlinit.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.