ARO Palace, care deţine Cetatea Braşovului, vrea să vândă celebrul obiectiv turistic, dar doi potenţiali cumpărători au declinat oferta, iar al treilea se mai gândeşte.
Potrivit lui Mihai Fercală, directorul executiv al SIF Transilvania, care este acţionarul majoritar al companiei Aro Palace, prima oară s-a propus preluarea Cetăţii de către Ministerul Culturii, care însă a declinat propunerea. A doua oară, cei de la SIF Transilvania au mers la Consiliul Judeţean Braşov, care s-a retras de asemenea din joc. Acum, Cetatea Braşovului a fost propusă Consiliului Local Braşov.
„Aşteptăm ca cei de la Consiliul Local să ia o poziţie. Vom aştepta până la finalul verii acest răspuns. În caz contrar, ne gândim să o închidem, pentru că ne aduce foarte multe pierderi, din moment ce fluxul de turişti este destul de scăzut”, a explicat Fercală, citat de Bună ziua, Braşov.
„Această cetate aduce doar pierderi, gaze, electricitate, salarii. Circulaţia turistică a scăzut drastic în ultimii ani şi nu ne putem acoperi costurile… Activitatea restaurantului care funcţionează în cetate nu va aduce niciodată atâţia bani încât investiţia să poată fi recuperată”, a explicat Mihai Fercală pentru Mediafax. El a precizat că, dacă nu va exista interes din partea Consiliului Local, cetatea va fi scoasă la licitaţie în această toamnă.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, confirmă că municipalitatea evaluează „Suntem în faza finală a evaluării Cetăţii Braşovului. Cei de la Aro Palace ne-au făcut o ofertă, dar am angajat şi noi evaluatori pentru a vedea dacă lucrurile sunt aşa cum au fost expuse de ei”, a spus el.
Cetatea Braşovului, construită între secolele XVI şi XVIII, include un turn, o fortificaţie patrulateră cu bastioane în colţuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.