Cine declanșează războiul împotriva prostiei

Am adresat cititorilor noştri două întrebări:

– Credeţi că are nevoie România de o revoluţie a competenţei?
– Cum credeţi că poate începe revoluţia competenţei în România?

Răspunsurile primite se constituie într-o pledoarie pentru o adevărată campanie dedicată reconsiderării competenţei.

Organigramele, bătu‑le-ar vina!

Magdalena Valentina Feru

Până la o revoluţie a competenţei, este necesară o revoluţie a organigramelor. Cele mai dificile şi necesare posturi sunt puţine şi neocupate în toate domeniile sistemului bugetar. Că toţi oamenii doresc un serviciu uşor şi plăcut e de înţeles, nu e de înţeles de ce organigramele nu respectă necesităţile domeniului.

Carenţe grave la nivelul moralităţii

Constantin Gajban

Înainte de 1990, pe vremea „partidului unic“, s-a aplicat parţial necesitatea existenţei competenţelor începând de la nivelul demnitarilor şi continuând cu conducerile fabricilor, uzinelor şi unor instituţii. Era necesară o astfel de măsură, deoarece numai cu activiştii de partid, mulţi analfabeţi, nu se puteau rezolva problemele economice, sociale şi ştiinţifice. Din nefericire, dar în avantajul camarilei, s-au creat şi anumite şcoli de partid, care fabricau diplome de tehnicieni şi ingineri pentru activişti. După 1990, situaţia s-a schimbat, pe de o parte, din cauza unui învăţământ care a degenerat, iar pe de altă parte, din cauza lipsei unei economii şi industrii care putea reprezenta baza necesară de instruire practică.

Distrugerea economiei naţionale de către trădători şi hoţi ne-a pus în situaţia să pierdem specialişti şi profesionişti care au luat drumul străinătăţii. Atât timp cât vor exista partide politice (clanuri de interese), ocupaţie străină de toate tipurile, nu se va dori reformarea societăţii, ci dimpotrivă. Dacă mai apare, pe ici, pe colo, câte un profesionist, acesta părăseşte ţara în mod justificat. Şi atunci pentru cine trebuie să pregătim competenţe?

Problema şi mai gravă este aceea că nivelul cultural, de raţionament şi moral al poporului are serioase carenţe, motiv pentru care ne şi aflăm în situaţia de faţă. Probabil că nu aţi înţeles că atât dinăuntru, cât şi din afară nu se doreşte să ne ridicăm mai mult decât stadiul de semianalfabeţi, din motive pe care le cunoaşteţi.

Dacă vreţi să vă pierdeţi vremea, începeţi cu politicienii şi vă veţi convinge ce mare dorinţă au pentru competenţe. Situaţia actuală a ţării şi naţiunii face aproape imposibilă o revoluţie a competenţelor, direcţia spre care ne îndreptăm nefiindu-ne favorabilă.

Să începem cu educaţia

Melian Alexandru

E nevoie mai întâi de o revoluţie a clasei politice, a justiţiei, a sistemului de învăţământ, a sistemului electoral, a instituţiilor statului, a celor economice şi administrative, a mass-media. Competenţa individuală şi colectivă, calităţile morale care trebuie să patroneze viaţa unei societăţi, sentimentul datoriei şi simţul răspunderii şi atâtea alte calităţi care definesc caracterul uman şi determină calitatea făptuirilor nu sunt decât rezultanta felului în care sunt constituite şi funcţionează instituţiile amintite. Da, este nevoie de o revoluţie globală, dar nu a produsului, ci a producătorului, în toate componentele lui. Fiindcă, dacă producătorul – adică instituţiile şi mecanismele lor – a fost revoluţionat, produsele vor fi revoluţionate. Procesul invers n-are nicio şansă de izbândă. Apoi, este imperativ răspunsul adecvat la o întrebare esenţială: Ce fel de revoluţie? Fiindcă istoria omenirii e plină de revoluţii catastrofale.

Răspunsul la a doua întrebare e mult mai greu de dat şi mult mai complex. Pentru a determina schimbări revoluţionare într-un sistem există, în esenţă, două căi. Fie cei care dirijează sistemul ajung la concluzia că acesta trebuie revoluţionat şi se angajează cu toată determinarea şi cu tot curajul s-o facă, fie societatea – disperată de rătăcirile şi ticăloşiile sistemului – se angajează, inclusiv pe cale violentă, să răstoarne sistemul şi să construiască unul mai bun. Este România de astăzi capabilă de aşa ceva, după experienţa celor 27 de ani de promovare a incompetenţei şi corupţiei, de alterare a tuturor instituţiilor din sistem pentru a sluji interesele de partid, de familie, de gaşcă ale celor ajunşi la putere prin metode frauduloase şi sub umbrela unei democraţii falsificate? Eu cred că nu.

Mai degrabă o problemă de calitate

Juju

Spania a trecut de la Franco la democraţie, dar proprietatea privată exista deja, acolo n-au fost atâta corupţie şi jaf ca la noi. Noi ar trebui să ne comparăm cu fostele state comuniste mai degrabă, dar tot pe ultimul loc am fi. Şi cehii, polonezii sau ungurii au fost sub dominaţia comunismului, dar ei au avut un comportament mai decent în raport cu avuţia naţională, deşi ei au avut mari datorii externe, astăzi sunt cu mult deasupra României, ţară care a pornit cu zero datorii şi cu o economie modernă la acea dată.

Calitatea morală a oamenilor este totul. Japonezii nu au resurse, dar au onoare şi disciplină, muncesc din greu pentru fiecare cent şi n-ar pune mâna pe nimic din ce nu este al lor.

Votul direct al conducătorilor

Marius Lazăr

Ca mod de lucru, e destul de simplu: în fiecare comunitate profesională/umană, cei care conduc să fie aleşi direct de către cei ce vor fi conduşi. Fie că fac parte din acea comunitate, fie că vin din afara ei, important este ca persoana/persoanele care îndeplinesc acest rol să fie aleasă/alese direct de „popor“. De exemplu, dacă vorbim despre o şcoală, directorul acelei şcoli să fie ales de profesorii din acea şcoală. Dacă vorbim despre o firmă, directorul firmei să fie ales de angajaţii firmei ş.a.m.d. În felul acesta, evoluţia unui grup este înrădăcinată în interiorul acelui grup, lucru foarte important pe termen lung. Oamenii care îl compun devin responsabili prin faptul că ei au ales, nu altcineva, cine să îi reprezinte. Aceasta e regula de bază, primul pas. După aceea, se pot adăuga elemente noi, de pildă, cât durează un mandat, modalităţile de înlocuire ş.a.m.d. Să nu uităm că cei care cunosc cel mai bine un om sunt cei care interacţionează direct cu el, în mod constant. Cei care cunosc cel mai bine un domeniu sunt cei care lucrează în acel domeniu zi de zi. De aceea ei sunt cei mai îndreptăţiţi să aleagă reprezentantul. În felul acesta, o comunitate de oameni va merge în mod natural pe cursul cel mai performant posibil pentru ea, selectându-şi singură vârfurile.

Tinerii cer înlăturarea nepotismului şi încurajarea mentorilor

Teste de competenţă

Omul din Portokalia

Ar fi o premieră mondială şi chiar galactică dacă tocmai Portokalia ar reuşi o asemenea revoluţie. Ca să faci o asemenea revoluţie, trebuie stabilite în primul rând testele de competenţă. În al doilea rând, trebuie stabiliţi cei care fac aceste teste, care la rândul lor să fie competenţi. Apoi sunt absolut necesare nişte comisii de competenţi care să aprecieze competenții. După care vine politrucul-şef, ăla care se dă preşedinte, care nu e competent, dar e ales şi pune pe cine vrea unde vrea. În acest cerc vicios al competenţei se învârt cele mai mari democraţii şi de mii de ani nu au rezolvat această ecuaţie. Toată lumea e cu independenţa şi competenţa judecătorilor şi parchetărilor în gură, deşi numirea tuturor este făcută eminamente politic, de omul politruc ales ca preşedinte. Şi ăla pune pe cine vrea el.

La noi, mereu începutul e mai greu

Laurian M.

Da, cred că România are nevoie de o revoluţie a competenţei! Cum poate începe? Aici este mai greu pentru că trebuie să ai cu cine să faci această revoluţie. Şcoala românească a produs mult rebut de 25 de ani încoace. Sunt puţini cei sub 40 de ani în stare să susţină o „revoluţie deşteaptă“. De aceea cred că trebuie început de la învăţământul preuniversitar (îndeosebi gimnazial) cu o revoluţie a exigenţei şi disciplinei. Am văzut recent pe canalul Da Vinci Learning un reportaj despre învăţământul preuniversitar în Singapore. Extrem de instructiv pentru noi. Baza la ei este disciplina şi exigenţa. La noi, disciplina şi exigenţa au fost confundate cu comunismul. Eroare! Profii la clasă trebuie inspectaţi (salarii mari la inspectori în principal) atât de director, cât şi de inspectorii de la inspectoratul şcolar. Este un dolce far niente înfiorător în învăţământul gimnazial. Se dau note de 9 şi 10 într-o veselie pentru a nu avea discuţii nici cu părinţii, nici cu elevii…. „Este comod, n-avem stres astfel“ – spunea un profesor de fizică. Aceşti elevi bine educaţi ar intra în învăţământul universitar cu bagaj serios şi apoi ar putea să devină ei cei disciplinaţi şi instruiţi ca formatori! Asta înseamnă o generaţie, cel puţin, dar altfel nu se poate, prăpastia căscată în cei 25 ani nu va putea fi surmontată.

Să fie promovaţi oameni care vor să lase ceva în urma lor

Augustin Vârnav

În România sunt mulţi oameni competenţi, oameni care îşi fac treaba cu pasiune sau cel puţin cu responsabilitate. Fireşte că peste tot există şi oameni care doar profită de regulile sistemului în interes propriu, păgubind nu doar banii publici sau interesul public, ci şi pe cei care în mod legitim ar trebui să aibă o şansă care astfel le este retezată din lăcomia altora. O revoluţie a competenţei ar trebui să-i pună în valoare pe cei care sunt competenţi şi care lasă în urma lor plusvaloare. Este nevoie de o astfel de campanie în România. Există români competenţi şi în afara graniţelor. Ar putea fi şi ei prezentaţi în program, dar pentru că o astfel de campanie pare să fie centrată pe situaţia din România, cred că ar trebui acordată prioritate celor din ţară. Îmi amintesc de un interviu mai vechi, cred că în EvZ, cu Marie-Rose Mociorniţă, în care a fost întrebată ce părere are despre modul cum au administrat Bucureştiul diverşii primari postrevoluţionari. Răspunsul ei a fost următorul: „Bucureştiul nu a avut şansa să fie condus de cineva care să iubească oraşul“. Cred că ideea asta ar trebui să facă parte din campania de presă privind revoluţia competenţei. Ar trebui promovaţi oamenii care chiar îşi doresc să lase ceva în urma lor. E o idee excelentă.

Revoluţia proceselor

Cristi Haralamb

Este nevoie de o revoluţie a proceselor. Luaţi aminte la industrie. Sigur că poţi face o fabrică din oameni foarte competenţi, toţi ingineri pricepuţi. Dar nu despre asta este vorba. Nu găseşti atât de mulţi ingineri, nu îi poţi plăti pe toţi.

Şi atunci cum procedează industria? Păi, cu procese de producţie. Aceste procese sunt puse la punct de o mână de oameni cu adevărat competenţi şi inteligenţi. Procesele dictează cum şi ce trebuie să facă restul angajaţilor. Chiar şi cum şi unde se aruncă deşeurile, ce faci când un client se plânge de ceva, ce faci când observi o neregulă etc. După ce ai nişte procese foarte bine puse la punct, îţi faci şi echipa de audit/control, apoi angajezi muncitori capabili să respecte procesele. Şi îţi mai faci şi echipa de îmbunătăţire continuă a acestor procese. Acest lucru trebuie să se întâmple şi la noi, în sistemul bugetar.

Externalizarea selecţiei personalului

Dana Popescu

Da, dar nu se poate realiza decât prin voinţă politică. În viziunea mea, ar trebui începută o amplă restructurare a societăţilor de stat. Apoi, toate ministerele, începând cu Transporturi, Apărare, Sănătate şi Educaţie. Externalizarea selecţiei personalului către o structură nu privată, ci a comunităţii ştiinţifice româneşti care activează în afara României (în funcţie de domeniu). Aceştia cunosc România, o înţeleg, au experienţă în sisteme performante şi nu au interese directe în România. Toţi cercetătorii, profesorii, doctorii, inginerii care s-au realizat în străinătate ar dori să ajute România şi au cu ce! Pe de altă parte, aceştia sunt practicieni de înaltă recunoaştere şi nu vor analiza în şabloane de tipul „ştiinţei recrutării“, care produce foarte multă incompetenţă în structuri. Mă gândesc la personalităţi, nu la funcţionari de la Bruxelles.

Măcar unde suntem, să ne facem treaba mai bine

Ion Muntean, inginer, Bucureşti

Trebuie doar ca fiecare, la locul lui de muncă, să încerce să-şi facă treaba cât mai bine. Asta înseamnă, de exemplu, să nu furi (să plăteşti toate taxele, TVA, atunci când îţi renovezi apartamentul…). Ştiu că e greu şi tu eşti cu gură mare ca doar ceilalţi să nu fure, dar asta trebuie dacă vrei să ai o ţară normală şi frumoasă. Să nu minţi. Să respecţi pe cei din jur (asta înseamnă să nu te bagi în faţă la coadă la cantină sau la semafor). Să cauţi să înţelegi cât mai bine ce se cere de la tine şi să îndeplineşti cât mai bine (la timp şi de calitatea cerută…). Chestii simple, de bun-simţ. Ce poate face statul să ajute? Alo, Ministerul Educaţiei? Să introducă studiul eticii în facultăţi şi licee. (Idee luată de afară.)

Matei Vlad

În toate activităţile umane este nevoie de competenţă. Se spune de asemenea că orice persoană se poate ridica până atinge pragul incompetenţei sale.

Într-o societate însă cred că în primul rând este nevoie de persoane cu un caracter clar, ferm şi pozitiv. Fără de asta, orice construcţie socială este clădită pe nisip…

Gheorghe Gospodaru

1. Da 2. Introducerea obligativităţii concursului cu public pentru ocuparea funcţiilor de conducere. „Cei care ştiu cine sunt vor demonstra, iar cei care nu ştiu cine sunt vor afla.“

Titel

O aberaţie, totul stă în mentalitate. Problema nu se rezolvă cu organizarea de concursuri pe competenţele postului, important este cine şi cum evaluează concurenţii. Altfel o să se repete la infinit, la o altă scară, procedura de evaluare a tezei de doctorat pe care a urmat-o comisia care a analizat plagiatul lui Kovesi.

Sandu

1. Da, România are nevoie de competenţă, dar cred că nu o mai poate ajuta la nimic. Asupra a ce să se mai exercite competenţa? Mai sunt prin ministere sau la Guvern oameni care să ştie să facă legi sau să exercite o autoritate în mod corect? 2. Prin înlăturarea nepotismului şi încurajarea mentorilor – câţi or mai fi rămas.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.