Cine este noul președinte al Braziliei

Michel Temer este noul președinte al Braziliei, după ce șefa statului Dilma Rousseff a fost destituită în urma acuzațiilor de falsificare a conturilor publice, punând capăt la 13 ani de domnie a stângii în cea mai mare țară din America Latină, notează AFP, citată de Agerpres.

Fost vicepreședinte al Dilmei Rousseff, omul puternic al PMDB (centru dreapta) — care a precipitat alungarea de la putere a șefei statului — a depus jurământul în Senat și va conduce o țară în criză până la viitoarele alegeri legislative și prezidențiale de la sfârșitul lui 2018.

La fel de impopular ca și adversara sa, Michel Temer, 75 de ani, a promis în prima reuniune a cabinetului său „să repună Brazilia pe drumul cel bun”.

„Va trebui să plecăm de aici în aplauzele brazilienilor. Va fi dificil”, a recunoscut noul președinte care imediat a luat avionul spre China pentru summitul G20 unde va încerca să restabilească imaginea pătată a primei economii din America Latină.

„Unicul meu interes este să predau succesorului meu o țară pacificată, reconciliată și în creștere economică”, a repetat el într-o alocuțiune înregistrată și transmisă la televiziune în cursul serii de miercuri.

Dilma Rousseff a reacționat virulent după destituirea sa: „Senatul a luat o decizie care intră în istoria marilor nedreptăți. A comis o lovitură de stat parlamentară”, a denunțat ea, reafirmându-și nevinovăția.

Ea le-a promis lui Michel Temer și noilor aliați de dreapta ai acestuia „opoziția cea mai hotărâtă la care se poate aștepta un guvern de puciști”.

O majoritate confortabilă de peste două treimi dintre senatori au votat fără surprize pentru destituirea președintei, prima femeie care a fost aleasă la conducerea Braziliei în 2010, apoi realeasă la limită în 2014.

Din totalul de 81 de senatori, 61 au votat pentru destituirea ei, iar 20 împotrivă.

„Dilma Rousseff a comis importante crime de responsabilitate (…), a fost condamnată și astfel își pierde mandatul de președinte”, a subliniat președintele Curții Supreme (STF), Ricardo Lewandowski, care a condus dezbaterile din Senatul transformat cu acest prilej în tribunal.

În schimb, Dilma Rousseff și-a păstrat drepturile civile, după un alt vot, unde majoritatea necesară de două treimi nu a fost atinsă. Numai 42 de senatori au votat pentru, 36 împotrivă, iar trei s-au abținut.

„Aceasta înseamnă că rămâne eligibilă. Va putea candida pentru mandate de senator, deputat, dar nu și la președinție în 2018, pentru că a fost aleasă deja pentru două mandate consecutive”, a explicat un specialist brazilian în drept, Rogerio Dultra dos Santos.

„Ne vom întoarce”, a promis în numele stângii fosta șefă a statului, aflată la reședința sa unde a urmărit votul alături de mentorul său, fostul președinte Luiz Inacio Lula da Silva, în prezent cercetat pentru corupție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.