Cine i-a pus pumnul în gură lui Victor Ponta

Fostului premier și fostului președinte al PSD Victor Ponta nu i-a trecut supărarea pe Liviu Dragnea, motiv pentru care nici nu a îngropat securea războiului cu acesta. Și totuși, Ponta a lăsat-o mai moale cu plecarea din partid, după ce a bătut monedă timp de o săptămână cu acest subiect în auzul tuturor. Tot deoparte și-a lăsat Ponta și recuzita de critici la adresa actului de guvernare exercitat de PSD, dar și pe cele legate de unii dintre colegii săi de partid care s-au regrupat în jurul actualului lider al PSD.

Fostul prim-ministru nu și-a schimbat stilul de reacție, ci a fost convins să dea volumul criticilor la minim, cel puțin o perioadă până se mai așază lucrurile în interiorul partidului, dar și în coaliția de guvernare, ușor destabilizată de problemele din ALDE. Semn că Ponta a dat curs pe jumătate solicitării venite din partea lui Liviu Dragnea via un prieten comun și coleg de partid stă faptul că fostul premier vorbește aluziv despre necesitatea apariției unui partid naționalist modern în România.

Reuniune ad-hoc la o cârciumă de pe marginea drumului

Președintele PSD Vaslui și al Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, a avut în urmă cu câteva seri o întâlnire de taină cu bunul său prieten Victor Ponta, la popasul Stna Costești. Se pare că fostul președinte al social-democraților, aflat în trecere prin Vaslui, a făcut un popas la respectivul restaurant special ca să se vadă cu Buzatu.

Președintele Consiliului Județean Vaslui este unul dintre puținii prieteni comuni pe care Dragnea și Ponta îi mai au. Dumitru Buzatu l-a susținut pe Ponta în toate campaniile duse în partid, motiv pentru care fostul șef pesedist pleacă urechea la orice sfat venit din partea acestuia. La fel de adevărat este și faptul că Victor Ponta i-a susținut mereu candidaturile, mai întâi la Parlamentul European, apoi, în două rânduri, în Senat, soției lui Buzatu, Gabriela Crețu. Mandatat de președintele Dragnea, Dumitru Buzatu s-a transformat în emisarul acestuia și se pare că nu doar că a încercat să-l întoarcă de pe drumul demisiei din PSD pe fostul premier, dar a și reușit să-l tempereze. Rolul de mediator în acest conflict i-a reușit președintelui Consiliului Județean Vaslui pentru că Ponta a îndulcit tonul amenințărilor și nu a mai reafirmat că pleacă din partid.

I s-a cerut să-și rărească și aparițiile la TV

În discuția scurtă, dar intensă, a celor doi pesediști de la masa popasului de pe Șoseaua Vaslui-Bârlad, Dumitru Buzatu i-a transmis lui Victor Ponta și să nu mai apară atât de des la televizor. Ulterior, liderul PSD de la Vaslui a ieșit public și i-a cerut lui Ponta să îi asculte recomandarea lui Adrian Năstase de a participa la mai puține talk-show-uri televizate. „Eu cred că domnul Adrian Năstase i-a dat un sfat foarte bun lui Victor Ponta spunându-i, întrebat fiind ce ar trebui să facă acești lideri pe viitor, că ar fi mai bine să vorbească mai puțin la televizor. Este un sfat pe care mi l-am însușit pentru că vine de la un om cu experiență. Eu cred că trebuie să evităm situația în care tot timpul dăm sfaturi, dar niciodată nu le ascultăm pe ale altora. Este adevărat că unii oameni încearcă însă să rămână la suprafața vieții publice, să se mențină în atenția concetățenilor noștri prin niște mijloace care uneori nu sunt chiar dintre cele mai potrivite și nu au nicio legătură cu dorințele oamenilor, cu așteptările lor și cu elementele reale“, a punctat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. De asemenea, pe șeful CJ Vaslui l-a luat gura pe dinainte și a spus direct ceea ce se tot vorbește în partid legat de poziția pe care o clamează Ponta la masa decizională. Mai exact, Buzatu a afirmat că partidul nu are nicio obligație față de nimeni ca să îl țină șef sau să-i recunoască „niște merite imaginare“. Și alți pesediști de frunte au ieșit la atac împotriva lui Ponta, recomandându-i să mai stea în banca lui. Vicepreședintele PSD Gabriela Firea i-a recomandat fostului premier să lase la o parte nemulțumirile pe care le are și „să fie un om constructiv, un om de echipă, solidar, gata să se lase pe sine pentru echipa și familia din care face parte“.

Ponta, cu gândul la proiectul său de suflet PRU

După ce proiectul unui nou partid alături de Daniel Constantin și-a pierdut din contur, Victor Ponta se pare că se reorientează către PRU, partidul foștilor săi prieteni și colegi Bogdan Diaconu și Sebastian Ghiță. Victor Ponta spune, într-o postare pe rețelele de socializare, că în România este nevoie de un partid naționalist modern și că PSD și PNL nu pot fi astfel de partide. Reacția acestuia vine după ce Partidul Forța Națională și Partidul România Unită au hotărât, la Târgu Mureș, să se unească într-un pol naționalist, urmând ca în perioada următoare să fie schițată platforma politică și data Congresului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Maria Musat 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.