Cine îi dă lui Victor Ponta informaţii privind sesizări de la DNA?

Ponta îl acuză pe Băsescu de faptul că a sesizat DNA privind probleme legate de autostrada Braşov-Comarnic. Preşedinţia neagă şi-l face mincinos pe Ponta. Declaraţii confuze ale premierului. DNA trebuie să precizeze cine minte.

Cuvântul premierului contra cuvântul preşedintelui

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara la România TV că preşedintele Traian Băsescu a sesizat DNA cu privire la atribuirea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov. Marţi, la orele amiezii, purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, Bogdan Oprea, a dezminţit afirmaţiile premierului. „Preşedintele Traian Băsescu nu a făcut nicio sesizare la DNA cu privire la atribuirea lucrării la Autostrada Comarnic-Braşov, aşa cum, în mod mincinos, a afirmat premierul Victor-Viorel Ponta. În discursul susţinut la învestirea în funcţie a ministrului Transporturilor, domnul Ioan Rus, în data de 25 iunie a.c., la Palatul Cotroceni, domnul preşedinte Traian Băsescu a atenţionat asupra unor suspiciuni din timpul procedurii de atribuire a acestor lucrări, suspiciuni care au provocat retragerea a două bănci europene extrem de importante care, în mod uzual, finanţează proiecte în România”, a precizat Bogdan Oprea. Acestea sunt informaţiile brute. Avem, faţă în faţă, cuvântul premierului contra cuvântul preşedintelui. Evident, cineva minte. În acest caz, DNA trebuie să clarifice lucrurile şi să facă precizările care se impun: există sau nu o sesizare din partea lui Traian Băsescu. Şi DNA trebuie să facă aceste precizări pentru că afirmaţiile premierului sunt foarte grave la adresa acestei instituţii.

Cum a sunat declaraţia lui Ponta

Vă prezentăm, brut, fragmentul din emisiunea de la România TV în care premierul se referă la sesizarea DNA de către Traian Băsescu:

Victor Ponta: Şi mai este un caz, care recunosc că îmi stă pe suflet şi de care nu mă las, cât sunt prim-ministru şi dacă voi fi preşedinte, Comarnic-Braşov.

Andreea Creţulescu: Aţi pus mandatul de parlamentar la bătaie.

Victor Ponta: Parteneriat public-privat să facem din banii altora.

Andreea Creţulescu: S-a întâmplat ceva acolo?

Victor Ponta: Am un an şi două luni… am negociat, am făcut toate procedurile, am trimis la Eurostat, am făcut absolut tot. Trebuia să semnăm contractul. A ieşit domnul Băsescu, ţineţi minte, la învestitura domnului Rus, şi a zis: vedeţi, corupţie…

Victor Ciutacu: Mari nereguli.

Victor Ponta: Nu, a făcut sesizare la DNA.

Victor Ciutacu: Atenţie, a făcut sesizare pentru un contract pe care noi încă nu l-am semnat. Deci el a zis: vă spun eu că ăştia sunt nişte corupţi.

Andreea Creţulescu: Şi DNA a acţionat?

Victor Ponta: DNA, dacă primeşte sesizare, sigur, s-a dus şi a zis: aţi semnat vreun contract? Nu, n-am semnat încă, o să semnăm. A, că ne-a zis domnul Băsescu că atunci când o să-l semnaţi o să fie ceva. Aici este şi foarte multă răutate şi mentalitatea domnului Băsescu, care a rămas celebru în România când era ministru al Transporturilor, când a zis: România nu are nevoie de autostrăzi.

Afirmaţii confuze ale premierului

Automat după aceste afirmaţii ale premierului se impune o întrebare: cine l-a informat pe premierul Ponta de (eventuala – n.a.) existenţa unei sesizări a DNA? Din prima parte a afirmaţiilor premierului – „a făcut sesizare” – rezultă existenţa sesizării.

Ulterior, Ponta vine cu o formulare confuză din care se poate şi înţelege că DNA ar fi demarat o anchetă – „DNA, dacă primeşte sesizare, sigur, s-a dus şi a zis: aţi semnat vreun contract”. Dar din formularea imediat următoare care este şi mai confuză – „A, că ne-a zis domnul Băsescu că atunci când o să-l semnaţi o să fie ceva” – se poate înţelege fie că este vorba de o afirmaţie a procurorilor DNA (în acest caz spusele lui Ponta sunt foarte grave şi cei de la DNA sunt puşi într-o lumină foarte, foarte proastă), fie se poate înţelege că este rodul imaginaţiei premierului.

Tocmai din această cauză trebuie ca DNA să clarifice această chestiune. În acelaşi timp, şi premierul este în măsură să prezinte probe concrete pentru a-şi susţine acuzaţiile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Theo Marcovici 128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.