Cine sunt cei 16 ”integri” care trebuie să aprobe arestarea lui Hrebenciuc

Membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaților sunt așteptați marți să dea un răspuns la cererea DNA pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale. România curată a găsit probleme de integritate la majoritatea membrilor comisiei. Pe lângă faptul că Ioan Adam este chiar el membru al comisiei, președintele acesteia, Bogdan Ciucă, are la rândul lui un dosar impresionant.

Bogdan Ciucă, președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.

Bogdan Ciucă are, conform declaraţiei sale de avere completată în iunie 2014, datorii de 1.350.000 euro. Două împrumuturi la Banca Transilvania: 772.872 euro (contractat în 2007, scadent în 2037) şi 472.652 euro (contractat în 2008, scadent în 2038). De asemenea, el a luat in 2009 un împrumut de 55.000 euro de la persoana fizică Ifrim Florin şi un altul de 50.000 euro luat în 2010 de la Mihai Ciucă.

În 2012, Bogdan Ciucă apărea acţionar la firma RHB Logistics SRL. Firma a fost băgată în faliment, deşi în anul 2012 RHB Logistics înregistra un profit net de 52.517 lei, iar în anul 2011 un profit de 25.175 lei. La Ministerul de Finanțe firma nu mai apare în lista datornicilor, data de raportare iunie 2014.

În octombrie 2013, DNA a anunţat că deputatul Bogdan Ciucă şi senatorul Eugen Durbacă sunt cercetaţi penal, într-un dosar disjuns din cel în care fostul deputat Mihail Boldea a fost trimis în judecată pentru că a obţinut fraudulos un teren de 39,61 ha aparţinând SC Aviaţia Utilitară Tuzla SA. Potrivit rechizitoriului DNA, Bogdan Ciucă este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii.

Procurorii susţineau că Biroul Notarial “Ciucă şi Asociaţii” din Galaţi a autentificat mai multe contracte de vânzare-cumpărare, semnate între membrii grupării din care făcea parte şi Mihail Boldea şi care priveau suprafeţe de teren obţinute fraudulos de la SC Aviaţia Utilitară Tuzla SA. Anchetatorii mai notează că deputatul-notar public Bogdan Ciucă i-a îndrumat pe complicii lui Mihail Boldea cu privire la modul în care trebuiau întocmite actele pentru a le da o valoare de legalitate şi i-a ajutat să încheie o serie de contracte simulate.

Potrivit DNA, deputatul Bogdan Ciucă a achiziţionat în anul 2008 o suprafaţă de teren pe filiera Marosy Mircea, Eftimie Carmen Rodica, Ionescu Alexandru (unchiul învinuitului Marosy Mircea), Horia Ioan Marinescu (văr primar al lui Bogdan Ciucă). Terenul, cu o suprafaţă de 9.020,25 mp, era situat în extravilanul comunei Vânători – Aviasan, jud. Galaţi, şi făcea parte din terenul luat fraudulos de Mihail Boldea şi complicii lui de la Aviaţia Utilitară Tuzla.

România Curată – romaniacurata.ro le-a făcut testul de integritate și celorlalți membri ai Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, trecându-i prin filtrul site-ului Verifică integritatea, funcțional încă din timpul campaniei electorale trecute.

Lista neagră a membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputaților:

Steluta Cătăniciu, vicepreședintele Comisiei Juridice, apărea pe lista migratorilor politici. Iar de la alegeri până acum a mai schimbat un partid politic, a candidat pe listele PNL (USL), iar acum este membră a PC (aici).

Ciprian Nica, vicepreședinte al comisiei a fost declarat colaborator al fostei Securităţi printr-o decizie pronunţată de magistraţii Curţii de Apel de la Bucureşti, în luna octombrie 2012, în urma unui proces care a început în decembrie 2008 (aici).

Teodor Cătălin Nicolescu a apărut în baza de date a candidaților care aveau probleme cu integritatea datorită afacerilor cu statul și a datoriilor la buget (aici).

Sorin Stragea, secretar al comisiei, apare în Verifică integritatea pentru nepotism (aici).

Lucrurile nu stau mai bine nici în privința unora dintre membrii simpli ai comisiei.

Ioan Adam – afaceri cu statul (aici).

Daniel Ionuț Bărbulescu – traseism (aici)

Dănuț Culețu – traseism (aici).

Daniel Florea – probleme la transparență în privința declarației de avere, dar și la capitolul traseism (aici).

Aurelian Ionescu – traseism (aici).

Marius Manolache – avocat din Bucuresti, a fost coleg de facultate si este finul lui Victor Ponta. De altfel, cei doi au fost asociați în cabinetele de avocatură grupate “Victor Ponta & Marius Manolache”. Marius Manolache a participat în 2006 la scandalul generat de Victor Ponta la Curtea de Apel Bucuresti, când actualul premier s-a prezentat în sala de judecată ca avocat al lui Ovdiu Tender, arestat într-un dosar privind infracțiuni economice, deși el nu avea acest drept, fiind parlamentar (aici).

Mate Andras Levente – Agenția Națională de Integritate a constatat că “domnul Andras-Levente Mate, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soției sale, doamna Erzsebet Mate, în perioada 16.03.2010 – 01.01.2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorală nr. 13 Cluj, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice” (aici).

Eugen Nicolicea – nepotism (aici).

Victor Roman – datorii la stat și afaceri cu statul (aici).

Elena Cătălina Ștefănescu – fosta secretară a lui Liviu Dragnea, nepotism (aici).

Vasile Varga – acuzații de incompatibilitate (aici).

Aceștia sunt membrii Comisiei Juridice care figurează în baza de date Verifică integritatea, cei care prin votul lor au pasat plenului Camerei Deputaților pronunțarea în cazul ridicării imunității lui Diniță, pe 20 octombrie, prin vot tot secret, dar nu pe buletine de vot, ci cu bile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.