Cine sunt marii beneficiari ai legii propuse de Igaș-MAI

Partidele mici sunt principalii câştigători ai legii electorale propuse de Traian Igaş. Asta pentru că proiectul noii legi electorale propus de Ministerul de Interne aduce o modificare a pragului electoral. PRM, UNPR, PNG şi PNŢCD ar putea astfel intra în Parlament în anul 2012.

Chiar dacă menţine pragul electoral de 5%, proiectul de lege electorală propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor prevede o scădere a pragului electoral alternativ.

Astfel, conform textului propunerii legislative, vor putea intra în Parlament partidele care vor obţine primul loc în patru colegii de deputat şi două de senator, scrie rtv.net. În prezent, pragul alternativ impune obţinerea a minim şase mandate de deputat şi cel puţin trei de senator. Printre partidele avantajate de modificare propusă de Igaş sunt PRM, UNPR, PNG şi PNŢCD.

Conform ultimului sondaj IMAS, nici unul dintre aceste partide nu ar obţine cei 5% necesari pentru a accede în parlament. Datele IMAS creditează PRM cu 4,9%, PNG cu 2,5% şi UNPR cu 1,1% din opţiunile electoratului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.