Cine sunt parlamentarii actuali care vor beneficia de pensii speciale

Senatorii şi deputaţii pensionari vor avea pensii speciale numai dacă nu vor mai candida pentru un nou mandat. Legea s-ar putea să fie întoarsă de Klaus Iohannis la Parlament.

70 de parlamentari ar putea fi primii beneficiari

Un număr de 70 de parlamentari, dintre care 63 sunt activi, iar 7 au demisionat din diferite motive, vor beneficia imediat după încheierea mandatului (noiembrie 2016) de pensii speciale. Cei în cauză au deja sau vor avea din noiembrie 2016 vârsta de pensionare. Evident, pentru a intra în posesia pensiei speciale, trebuie îndeplinite două condiţii: ce s-a votat marţi să devină lege şi cei în cauză să nu mai candideze pentru un nou mandat. Conform votului de marţi 16 iunie, parlamentarii care au un mandat întreg urmează să primească lunar, la pensie, un plus de 1.500 de lei; parlamentarii care au două mandate întregi vor obţine 3.100 de lei; parlamentarii care au minim 3 mandate întregi urmează să primească 4.600 de lei lunar. Senatorii şi deputaţii care au 1-3 mandate parţiale urmează să obţină fracţii din suma mandatului întreg. Cei 70 de parlamentari provin de la: PSD – 27, PNL – 17, UNPR – 10, UDMR – 5, PC – 5, minorităţi – 4, grupul Tăriceanu – 2.

Cine sunt cei 70 de parlamentari

7 mandate + 4.600 lei

  • Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae (PSD)
  • Kerekes Károly (UDMR)
  • Markó Béla (UDMR)

6 mandate + 4.600 lei

  • Stanciu Anghel (PSD)
  • Popescu-Tăriceanu Călin (Grup Tăriceanu)
  • Antal István (UDMR)

5 mandate +4.600 lei

  • Andronescu Ecaterina (PSD)
  • Mihăilescu Petru Şerban (UNPR)
  • Kelemen Atilla-Béla-László (UDMR)
  • Manolescu Oana (minorităţi)
  • Petre Roman (PNL)**

4 mandate + 4.600 lei

  • Tămagă Constantin (PSD)*
  • Mocanu Vasile (PSD)**
  • Stroe Radu (UNPR)
  • Jipa Florina Ruxandra (UNPR)
  • Bot Octavian (Grup Tăriceanu)
  • Ignat Miron (minorităţi)
  • Dan Radu Ruşanu (PNL)**

3 mandate + 4.600 lei

  • Vlădoiu Aurel (PSD)
  • Munteanu Ioan (PSD)
  • Daea Petre (PSD)
  • Andea Petru (PSD)
  • Călin Ion (PSD)
  • Sârbu Ilie (PSD)
  • Stuparu Timotei (PSD)*
  • Toma Ion (UNPR)*
  • Dan Voiculescu (PC)***
  • Vainer Aurel (minorităţi)
  • Mircovici Niculae (minorităţi)
  • Berci Vasile (PNL)
  • Toader Mircea-Nicu (PNL)
  • Dobre Victor Paul (PNL)
  • Luchian Ion (PNL)
  • Popa Nicolae-Vlad (PNL)*

2 mandate + 3.100 lei

  • Răţoi Neculai (PSD)
  • Popeangă Vasille (PSD)
  • Mîrza Gavril (PSD)
  • Baltă Mihai (PSD)
  • Cristea Victor (PSD)
  • Covaci Dorel (PSD)
  • Nistor Laurenţiu (PSD)
  • Popa Florian (PSD)
  • Saghian Gheorghe (PSD)
  • Aurel Nechita (PSD)**
  • Pârgaru Ion (UNPR)
  • Bónis István (UDMR)
  • Dascălu Constantin (PNL)
  • Budurescu Daniel-Stamate (PNL)
  • Ardeleanu Sanda-Maria (PNL)
  • Crăciunescu Grigore (PNL)*
  • Câmpeanu Mariana (PNL)*

1 mandat + 1.500 lei

  • Dima Toader (PSD)
  • Zaharcu Neviser (PSD)
  • Mohanu Nicolae (PSD)
  • Mocanu Victor (PSD)
  • Duruţ Aurel (PSD)
  • Chebac Eugen (UNPR)
  • Răducanu Ion (UNPR)
  • Nistor Marioara (UNPR)
  • Burlea Marin (UNPR)
  • Purec Ion Simeon (UNPR)
  • Moldovan Ioan (PC)
  • Durbacă Eugen (PC)
  • Năstase Ilie (PC)*
  • Dinu Giurescu (PC)**
  • Dobrinescu Traian (PNL)
  • Udrişte Gheorghe (PNL)
  • Marcu Viorica (PNL)
  • Iliescu Lucian (PNL)
  • Sorin Roşca Stănescu (PNL)**

Notă:

* parlamentar cu un mandat neterminat

** parlamentar cu un mandat neterminat, demisionat din Parlament

*** parlamentar cu 3 mandate neterminate, demisionat din Parlament

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.