Cine sunt românii puși de partidele italiene pe listele electorale din 11 iunie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat recent că 75 de cetățeni români rezidenți în Italia au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale de pe 11 iunie din Peninsulă.

Nu este un număr mare, dar vestea bună e că sunt deciși să se implice tot mai mulți. Partidele italiene au crezut în ei și i-au inclus pe liste. Cel mai greu, culmea, este, să-i convingă pe românii din Italia că intrarea în consiliul local reprezintă un pas necesar pentru comunitatea lor.
Din cei 75 de potențiali candidați la alegerile locale din Italia, 51 sunt femei și 24 bărbați. Vârsta medie a cetățenilor români care intenționează să intre în cursa electorală pentru ocuparea unui loc de consilier local în Italia este de 39 de ani. Cu ajutorul colegilor de la Gazeta românească, din Italia, am scris despre câțiva dintre cei care s-au aruncat în bătălia electorală din Italia. Bucătari, avocați, mecanici, electricieni plecați de mai multă sau mai puțină vreme de acasă, se luptă acum pentru un loc în consiliile locale. Dar cine sunt ei, ce promisiuni au lansat, ce vor să facă pentru comunitatea românească în cazul în care vor reuși? Ca să le fie mai ușor, unii dintre ei au făcut și cursuri speciale organizate pentru candidații români în Italia la care au învățat despre… cum să câștige alegerile locale.

Doi vrânceni, candidați la Pordenone

Doi vrânceni, rezidenți în provincia Pordenone, în localități diferite, au decis să candideze la alegerile locale pentru a ocupa un post de consilier comunal. Unul dintre ei va candida la Aviano, iar celălalt la Maniago. Cei doi au multe lucruri în comun: vor candida pe listele PD, după ce au făcut diferite acorduri cu filialele locale ale partidului italian, militează în filiale ale PSD în Italia și împreună au fondat o asociație culturală: Asociaţia Romeni di Pordenone ONLUS.

Ghiță Coman (Giuliano, pentru amicii italieni) are 46 de ani şi este originar din localitatea Tulnici, jud. Vrancea. De mai bine de 17 ani este în Italia.

Românul ne-a povestit despre cum a reușit să intre pe listele PD, împreună cu un conațional. „În data de 13 iunie 2015 a avut loc inaugurarea organizaţiei PSD Diaspora Aviano, eu fiind preşedintele organizaţiei. Prin acest pas politic pe care l-am făcut, am reuşit să semnez la nivel local un număr de trei acorduri politice (Protocollo D’Intesa) în localitățile Aviano, Maniago şi Pordenone, prin care noi, ca organizaţie politică din partea comunităţii române, am putut desemna cel puţin o persoană pe listele de candidați pentru ocuparea funcției de consilieri locali. Eu voi candida pe listele PD Aviano şi la PD Maniago va candida domnul Florinel Prescură.“

L-am întrebat pe Ghiță Coman despre activitățile în comunitate. „În octombrie 2015 am fondat o asociaţie (ROMENI DI PORDENONE ONLUS), apolitică, culturală, recunoscută la nivel local, regional şi consular. Am reușit să organizăm mai multe spectacole, din care mai însemnate au fost cele de Ziua Naţională a României și de Ziua Femeii, la care au participat consulul general la Trieste şi oficialități italiene locale, şi anume primari din Aviano, Maniago şi Pordenone“, ne-a răspuns el.

Florinel Prescură are 38 de ani şi este originar din Focşani, jud. Vrancea. La fel ca și prietenul lui, Ghiță Coman, a plecat în Italia în anul 2000. „Am plecat în Italia pentru o viață mai bună pentru mine și familia mea. Decizia mea e asemănătoare milioanelor de români care au decis să-și caute norocul în străinătate. Nu e nimic spectaculos. Am ajuns în apropiere de Roma, în zona Zagarolo. Acolo am muncit pentru circa patru ani. Apoi m-am stabilit la Maniago, în provincia Pordenone, și de atunci am rămas aici. Lucrez într-o fabrică metal-mecanică ce se numeşte SIAP Maniago, care face parte din Grupul CARRARO“, ne-a povestit el.

O avocată atrasă mereu de politică

Elena Gianina Popovici va candida la Lucca, în Toscana, pe listele partidului Forza Italia. Are 41 de ani, s-a născut în inima Moldovei, la Târgu Ocna, în judeţul Bacău. „Un loc încărcat de istorie şi cu extraordinare facilităţi de tratament balnear. În prezent, mă aflu într-un oraş asemănător din multe puncte de vedere, cu o istorie bogată, şi anume în Lucca, în centrul Italiei“, ne-a spus ea.

„O să vă pară ciudat, dar în momentul în care partenerul meu în această funcţie de consilier al primăriei, Tatiano Palamidessi, mi-a cerut să intru în partid, nu m-am oprit nici măcar pentru o singură secundă înainte de a da răspunsul. Am acceptat imediat. Ştiam că merită să lupt cu ei pentru binele Italiei. Pentru că dacă Italia stă bine, şi noi, românii, vom sta mult mai bine. Partidul este puternic în a crea soluţii ce privesc transparența, asigurarea unui învăţământ bun, transformarea oraşului în ceva frumos și sigur pentru cetățeni. A făcut-o în trecut, o va face şi acum. Noi, cu răbdare, vom asculta pe fiecare, fără diferenţe de sex, religie sau vârstă. Vom reuşi să transformăm Lucca aşa cum toţi îl visam să devină“, declară Popovici.

„Am încercat să propun proiecte ce ţin de comunitatea română din Lucca, dar aproape mereu am întâlnit uşi închise. Iar acolo unde mi s-a deschis, am fost ascultată doar superficial. Iar acolo unde mi s-a dat un răspuns, am primit invitaţia de a mă întoarce în ţara mea, căci aici se stă mai rău că în România. Nu mi s-a părut corectă atitudinea şi atunci m-am retras pentru a avea pregătirea necesară pentru a putea obţine răspunsuri pozitive. Într-un fel, ele m-au condus la această decizie. Implicându-mă să acţionez nu doar pe plan juridic, dar şi în societatea civilă. Bineînţeles că am în vizor multe alte activităţi în interesul românilor. Pentru orice cetăţean este foarte important ca el să fie ascultat despre părerea lui în privinţa iniţiativelor, proiectelor ce vor urma să fie votate, să mă ştie acolo că lupt pentru ei“, spune avocata candidată.

Un buzoian vrea să fie o voce pentru români

George Lucian Mocanca este un român în vârstă de 38 de ani, este căsătorit și are doi copii, originar din Râmnicu Sărat, județul Buzău, stabilit în Italia de mai bine de 17 ani. George este bucătar, meserie pe care a învățat-o în Italia. A decis să candideze pentru obținerea unui loc în Consiliul Local al micului orășel unde este rezident: Lignano Sabbiadoro.

Localitatea este situată în provincia Udine, în regiunea Friuli-Venezia Giulia din nordul Italiei, între Treviso și Venezia. „O localitate care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, datorită investițiilor, a îmbunătățirii infrastructurii și mai ales a faptului că banii publici au fost folosiți cu rost“, ne-a spus el.

Localitatea Lignano Sabbiadoro are în jur de 7.000 de locuitori care se confruntă cu o mare problemă: lipsa locurilor de muncă în afara stagiunii de vară.

„Aici este cheia pentru ca orășelul să fie prosper. 90% din veniturile locuitorilor vin sau sunt direct legate de sezonul turistic, în perioada verii. Aici vin mii de turiști, din toate părțile Italiei, dar și din Europa. În perioada iernii însă e pustiu, nu mai mișcă nimic. Și eu, care stau aici de aproape 10 ani, sunt forțat să îmi găsesc de muncă în alte părți. Noul primar are misiunea grea de a găsi posibilități de a ajuta locuitorii: taxe mai reduse, ajutoare sociale, locuri de muncă și în extrasezon etc.“, a completat românul.

„Am venit în Italia în anul 2000, am venit cu viză, pe atunci nu se putea intra liber. Am fost și eu ajutat de un prieten și am intrat să lucrez într-un restaurant. De atunci, am lucrat în acest domeniu. Acum sunt bucătar, sunt chef, dar am pornit de jos, de la spălatul vaselor și făcut curățenie în bucătărie. Deși în România mă pregătisem pentru meseria de electrician, aici am schimbat-o cu aceea de bucătar. Și în cei 17 ani am evoluat“, a povestit el. „Vreau să fiu o voce pentru românii și străinii de aici“, a spus românul.

„Dar nu mă bazez niciun sfert pe voturile conaționalilor. E mai greu să convingi românul să vină la vot pentru tine. Există mereu o doză de neîncredere sau de indiferență. Deși suntem peste 200 de români rezidenți permanent, chiar și în afara sezonului estival, când numărul ajunge și depășește 500-600, nu s-au înscris decât 60“, a completat George Mocanca.

Nu se lasă, candidează a doua oară la Sezze

În localitatea Sezze, situată în provincia Latina (Lazio), alegerile locale programate pentru 11 iunie vor avea şi un candidat român. Pentru a doua oară, Dorin Adrian Briciu va candida din nou pe listele Partito Democratico. La alegerile din luna mai 2012, românul a obținut 158 de voturi, un rezultat bun, fiind foarte aproape de a intra în Consiliul Local. De această dată șansele sunt mai mari, ținând cont că numărul românilor înscriși să voteze aici a crescut.

Din 2003, Dorin Briciu a avut posibilitatea în Italia să cunoască greutăţile prin care trec românii şi străinii în general. A muncit pentru câţiva ani la negru, pentru ca mai apoi, după obţinerea documentelor, să poată face diferenţa dintre locul de muncă legal şi cel provizoriu sau lipsit de drepturi.

După patru ani de muncă în construcţii, la negru, a intrat în legalitate şi a ajuns funcţionar în cadrul sindicatului UIL.

Alianţa Românilor la Verona și Padova

În contextul alegerilor locale din data de 11 Iunie 2017, Alianţa Românior propune şi susţine în campania electorală doi candidaţi: Ioana Negoiţă, candidat la postul de consilier comunal pentru primăria din Verona, pe lista PD – Orietta Salemi, şi Andrei Cosoi, candidat pentru postul de consilier local al primăriei din Padova, pe lista civică Area Civica Giordani Sindaco.

Este de remarcat faptul că Ioana şi Andrei au în vedere impunerea unor valori, convingeri şi modele de comportament la nivelul întregii societăţi, sunt români cu o poveste de viaţă demnă de urmat, se implică în problemele comunităţii din care fac parte şi, astfel, şi-au creat un scop comun.

Ştim cu toţii, în viaţa politică a unei societăţi democratice nu-şi pot găsi locul decât aceia care vor şi care sunt capabili să exercite în mod creator puterea cucerită. Paşii vizibili făcuţi de aceştia arată că persuasiunea politică este rezultatul activităţii profesioniste.

Ioana Negoiţă are 36 de ani, este de profesie inginer alimentar, de origine din Ploieşti – România, absolventă a Facultăţii de Ingineria Mediului şi Biotehnologie a Universităţii Valahia din Tîrgovişte.

„De ce au toţi oamenii ăştia încredere în mine? Pentru că le-am demonstrat că pot şi mai ales că vreau. Îmi doresc să urmez acelaşi curs firesc al lucrurilor prin implicare şi devotament faţă de problemele societăţii, să ajut la finalizarea proiectului de deschidere a unui Oficiu Consular Român în Verona, proiect la care lucrez de 2 ani prin cooptarea firmelor româneşti, o activitate care mi-a adus satisfacţia de a depăşi în cifre ceea ce mi-am propus şi să mă dedic cu aceeaşi pasiune comunităţii din care fac parte cu mândrie“, declară Ioana Negoiță, candidată la Verona.

Andrei Cosoi are 30 de ani şi a emigrat în Italia la vârsta de 17 ani, ca un adolescent ambiţios, care, la scurt timp, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Padova şi, astfel, a ajuns să practice meseria de avocat. „N-a fost uşor deloc, doar că perseverenţa şi voinţa m-au purtat exact acolo unde mi-am propus“, spune Andrei.
„Putem să trăim decent şi să ne bucurăm de viaţă cu toţii, trebuie doar să ne implicăm, românii au dreptul la vot şi pe această cale îi invit să-l exercite!“, a declarat Andrei Cosoi jurnaliștilor.

(Material realizat cu sprijinul ziarului Gazeta românească, Italia)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andi Radiu 1 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.