Cioloș, despre posibilitatea de a intra în politică

Fostul premier Dacian Cioloș a declarat sâmbătă, la Europa FM, că se gândește ca în următorii ani să intre în politica românească.

El a subliniat că în politică nu atât „vehiculul” este cel important, ci modul în care îl conduci.

„Desigur, sunt mai multe variante: să stau în afara partidelor și să încerc să-mi aduc contribuția prin alte forme de organizare la ameliorarea modului de a face politică și de a-i încuraja pe cei care vor să intre în politică și de a-i ajuta să facă politică altfel, așa cum așteaptă societatea, sau de a intra într-un partid și de a încerca, prin exemplul propriu, să arătăm că se poate face politică și altfel sau, sigur, și soluția de a face un alt partid. Dar teama mea e că lumea se plictisește repede de un partid și iar se întoarce la ideea că, până la urmă, toți sunt la fel. Cred că nu atât vehiculul e cel important, ci modul în care conduci vehiculul respectiv”, a precizat Cioloș, potrivit Agerpres.

Pe termen scurt, în următorii doi- trei ani, dorește să se facă util în țară

„Pe termen scurt, pe următorii doi ani-trei ani, mă gândesc foarte serios la modul în care pot să fiu de folos, aici, acasă, după tot ce am învățat în anii ăștia, pe de o parte. Pe de altă parte, mă gândesc la modul în care pot să mențin aproape echipa sau o parte din echipă care s-a încropit anul trecut, la guvernare, și să valorificăm momentul ăsta pe care îl trăiește societatea din care facem parte. Care e modalitatea cea mai eficientă, din punctul meu și al nostru de vedere, de a fi util”, a explicat Cioloș.

Întrebat dacă nu privește cu teamă la faptul că ar putea intra într-un partid, Cioloș a răspuns:

„Ba da, de asta nici n-am intrat. Dar nu exclud. Dar, întotdeauna, atunci când ești cu teamă de ceva înseamnă că e o provocare la care încă nu am găsit modalitatea să răspund și cred că trebuie să trec prin ea. Mi-a fost teamă și să fiu prim-ministru, mi-a fost teamă și să fiu ministru sau să accept postul de ministru, dar faptul că mi-a fost teamă nu a însemnat că nu le-am făcut(…)”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.