Cioloș: Guvernul va urmări cu mare atenţie cum se face treaba

Premierul Dacian Cioloş a convocat la Ministerul de Interne, Comandamentul de iarnă.

Acesta a avertizat ca ţara noastră „nu mai trebuie să fie prinsă nepregătită de vremea rea”, în contextul în care meteorologii au anunțat un cod galben de ninsori şi vreme rea în toată România.

„Prin prezenţa mea nu vreau să se înţeleagă că le ştiu pe toate. Guvernul va urmări cu mare atenţie cum se face treaba. În fiecare an sunt probleme. Să facem tot ce ne stă în putinţă în mod profesionist”, a spus Cioloș, care a arătat că se încearcă o analiză de risc „pentru că realizăm ca în fiecare an apare acelaşi blocaj sistematic”.

Ministrul de interne Petre Tobă a declarat la rândul său că „deja s-au înregistrat fenomene meteo deosebite şi s-au luat măsuri în 16 judeţe”, dar că suntem pregătiți

Petre Tobă a subliniat că MAI are 40.000 de angajaţi în structurile sale, cu mijloacele de intervenţie, pregătiţi pentru situaţia ce urmează: „Vom acordă o atenţie deosebită activităţilor de prevenire”, a spus Petre Tobă, care a precizat că a „concentrat efectivele astfel încât timpii de intervenţie să fie foarte scurţi”.

De asemenea a spus că „s-au pregătit variante ocolitoare de drumuri, s-au luat măsuri de identificare a persoanelor care necesită îngrijire medicală pentru eventuală transportare spre spitale şi se vor lua măsuri şi pentru gestionarea persoanelor fără adăpost”.

„Vom lua măsuri de restricționare a traficului rutier acolo unde starea drumurilor sau evenimentele meteo impun acest lucru. Vom lua măsura închiderii arterelor de circulație și deja am aplicat, tocmai pentru a putea să intervenim cu utilajele de deszăpezire sau a putea să intervenim. Totodată, am luat măsuri cu privire la respectarea legislației din punct de vedere al autovehiculelor cu anvelope de iarnă și cu tot ceea ce înseamnă pregătirea pentru iarnă”, a subliniat ministrul Tobă.

Acesta a mai spus că Poliția Română a aplicat deja cinci sancțiuni contravenționale pentru neechiparea corespunzătoare a autovehiculelor.

„Am cerut ca acest lucru să fie făcut cu mult mai multă fermitate, inclusiv de către administratorii drumurilor, de către societățile comerciale care au obligații contractuale de deszăpezire”, a susținut Tobă.

Ministrul de Interne s-a referit la colaborarea cu autoritățile locale

„Am cerut la nivelul autorităților locale sprijinul pentru a putea să identificăm toate persoanele care necesită asistență medicală, astfel încât să fim pregătiți și dacă este cazul să-i transportăm din timp către unitățile spitalicești. De asemenea, împreună cu autoritățile publice locale, vom lua măsuri pentru gestionarea corespunzătoare a persoanelor fără adăpost, a bătrânilor din localitățile izolate”, a afirmat Petre Tobă.

El a mai spus că împreună cu Institutul Național de Meteorologie va fi monitorizat tot ceea ce înseamnă evoluția vremii și va informa cetățenii, menționând că a luat legătura și cu Ministerul Transporturilor pentru a pune la dispoziție șenilatele și autofrezele astfel încât, dacă vor fi situații deosebite, echipajele SMURD să intervină imediat.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri dimineață, o atenționare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori și polei valabilă în 36 de județe și municipiul București de vineri după-amiază până sâmbătă la prânz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.