Cioloş, moţiune împotriva Guvernului Cioloş

Fără să vrea, „Partidul meu” i-a aplicat o cruntă lovitură de imagine „Guvernului meu”. Partidul lui Klaus Iohannis a dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie în care au fost „măsuraţi” şi membrii Guvernului lui Klaus Iohannis, rezultate care sunt catastrofale. Acestea demonstrează limpede că Guvernul Tehnocrat este cel mai antipatic guvern din câte au existat în România după decembrie ’89. Dacian Soros, şeful Guvernului cu acelaşi nume… Pardon. Dacian Cioloş, şeful Guvernului cu acelaşi nume, are 30% la capitolul intenţii de vot. Diferenţa dintre premier şi următorii clasaţi, vicepremierul Vasile Dîncu şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, e de nu mai puţin de 21 de procente. Miniştrii văzuţi cel mai prost de către electorat sunt Dragoş Pîslaru şi Cristian Ghinea, cu câte 2%, iar vicepremierul Costin Borc are doar un procent.

Guvernul Tehnocrat s-a bucurat de sprijinul necondiţionat al preşedintelui României, Klaus Iohannis. Tehnocraţii au avut parte de o amplă campanie de lăudare din partea Partidului Naţional Liberal. Partidul Social Democrat a criticat Guvernul Tehnocrat, dar rar şi neconvingător. Cu unele excepţii, presa a fost blândă cu tehnocraţii, iar societatea civilă nu a ieşit în stradă pentru a bate cu pet-urile umplute cu pietricele în caldarâm şi pentru a cere demisia Guvernului lui Klaus Iohannis. Pe reţelele de socializare nu au existat campanii anti-tehnocraţi, pentru că tehnocraţii sunt foarte activi în spaţiul virtual, iar postac la postac nu-şi scoate ochii. Aşadar, Guvernul Tehnocrat a avut toate condiţiile pentru a creşte. Numai că lipsa de idei şi de acţiune, limbajul de lemn folosit în comunicările publice şi declaraţiile revoltătoare făcute de unii dintre membrii Guvernului Cioloş i-au transformat pe aşa-zişii tehnocraţi în nişte antipatici de care lumea s-ar bucura să scape cât mai curând.

Rezultatele sondajului comandat de PNL ar trebui să-l determine pe Dacian Soros, şeful Guvernului cu acelaşi nume… Pardon. Rezultatele sondajului comandat de PNL ar trebui să-l determine pe Dacian Cioloş ca, de ruşine, să scrie o moţiune de cenzură împotriva Guvernului cu acelaşi nume şi să-i roage pe prietenii din PNL să o depună în Parlament, iar apoi să o voteze cu două mâini, pentru a fi sigur că trece. Gestul ar fi apreciat şi, astfel, tehnocraţii le-ar deveni un pic mai simpatici alegătorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.