Cioloş, pe urmele scriitorului Iohannis

Dacă la Olimpiada de la Rio ar fi fost şi o probă de postări viteză, şi una de aruncare a vorbelor pe reţelele de socializare, România ar fi avut şanse la două medalii. Una pentru preşedintele Klaus Iohannis, iar cealaltă pentru premierul Dacian Cioloş. Primul pentru că a pus pe Facebook un mesaj de felicitare la puţin timp după ce fetele din echipa de spadă au câştigat aurul, iar cel de-al doilea fiindcă a postat vorbe în apărarea Cătălinei Ponor şi a lui Marian Drăgulescu: „Cătălina Ponor ştie să dăruiască atunci când câştigă, aşa cum dăruieşte şi când trece prin momente mai grele. Să fim alături de ea, de Marian Drăgulescu, de toţi sportivii români care dau totul la Jocurile Olimpice, să le spunem că-i iubim pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac. Haideţi să nu fim doar consumatori de victorii”.

E bună apărarea, dar, pentru a obţine victorii, e nevoie neapărat de construcţie şi de atac.

Dumneavoastră sunteţi şeful Guvernului, domnule Cioloş, şi nu un simplu cetăţean al acestei ţări, care nu poate mai mult decât să-şi dea cu părerea în legătură cu rezultatele slabe obţinute de delegaţia României la Jocurile Olimpice. În calitate de prim-ministru, dumneavoastră, domnule Cioloş, puteţi să demaraţi o campanie de construire şi de reparare a terenurilor şi sălilor de sport ale şcolilor. Puteţi să angajaţi în regim de urgenţă profesori de educaţie fizică şi să extindeţi programul orelor de sport în unităţile de învăţământ. Puteţi să vă întâlniţi cu foştii sportivi care au obţinut medalii la olimpiade şi la campionatele mondiale şi europene, pentru a-i ruga să participe la un program de pregătire a celor care vor fi trimişi prin şcoli în căutare de talente. Puteţi să înfiinţaţi în fiecare judeţ centre de pregătire în sistem centralizat a elevilor care dau semne că ar putea face performanţă la atletism, handbal, tenis de masă, haltere, lupte etc. Nişte centre în care copiilor să li se asigure casă, masă, şcoală şi bani de buzunar. Puteţi să alocaţi fonduri pentru pregătirea şi pentru plata decentă a sportivilor care se pregătesc pentru concursurile internaţionale.

Haideţi că puteţi, domnule Cioloş!

Şi, după vorbele frumos meşteşugite pe care le-aţi folosit în apărarea gimnaştilor Ponor şi Drăgulescu, se pare că puteţi şi să deveniţi un scriitor măcar la fel de cunoscut ca şeful dumneavoastră, Klaus Iohannis. Este păcat să vă irosiţi talentul pe Facebook în loc să aşterneţi fraze măiestre între coperţile unei cărţi. Cine ştie, poate anul viitor, dumneavoastră, domnule Cioloş, veţi fi tradus în chineză şi-i veţi lua locul scriitorului Iohannis la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.